de Cristina Tache
Prosper om de afaceri, cu o soţie minunată, două fetiţe şi încă un copilaş ce urmează să vină pe lume, Iulian Vasile (foto) se poate declara un om iubit de Dumnezeu şi împlinit. Viaţa a fost generoasă cu el, dar l-a supus şi la încercări grele. Din toate acestea, Iulian a învăţat să fie alături semenilor. Astfel a apărut ideea înfiinţării Centrului de îngrijiri paliative Teleorman, un loc destinat bolnavilor de cancer în fază terminală. Despre acest proiect, aflaţi mai multe chiar de la Iulian Vasile:
„Omul bolnav trebuie tratat cu demnitate şi cu dragoste”
- Domnule Vasile, de unde a pornit ideea înfiinţării acestui centru?
- Cineva a spus că „viaţa este un dar de la Dumnezeu şi trebuie protejată şi respectată”. Când cineva din familia mea s-a stins, în urmă cu trei ani, am învăţat că omul bolnav trebuie tratat cu demnitate şi cu dragoste până în ultimele clipe şi mi-am dorit să pot face mai mult. Am cunoscut oameni deosebiţi, care mi-au arătat calea spre acest ideal prin puterea exemplului. L-am întâlnit pe doctorul Pavel Chirilă, care a construit Centrul „Sfânta Irina” din Voluntari, şi am rămas profund impresionat de munca sa. Astfel, eu şi familia mea am horărât să facem ceva pentru comunitatea noastră. Cu binecuvântarea Preasfinţitului Episcop Galaction, şi împreună cu părintele Trifu Sorin, preot paroh în localitatea Păuleasca, din Teleorman, am dat naştere Fundaţiei Sfinţii Mucenici Iulian şi Iuliana.
- De unde provin fondurile pentru acest centru?
- Centrul se construieşte pe o suprafaţă de 500 de metri pătraţi, va avea şase saloane cu câte două paturi şi toate utilităţile necesare. Costurile sunt estimate la aproximativ 395.000 de euro, dintre care 87.000 de euro au fost strânşi deja din donaţii. Ne bucurăm de sprijinul Bisericii Ortodoxe şi le sunt recunoscător tuturor celor care ne-au ajutat. Ne dorim să dezvoltăm parteneriate cu instituţiile de stat abilitate şi cu marii producători de medicamente, dar şi cu investitori, pentru a putea finaliza şi extinde acest proiect.
„Îngrijirea paliativă vizează fizicul, psihicul şi sufletul”
- Cum va funcţiona acest centru şi cum vor beneficia bolnavii de serviciile acestuia?
- Noi considerăm atenţia spirituală la fel de importantă ca şi cea fizică, psiho-socială sau emoţională. Acest centru este destinat îngrijirii adulţilor şi copiilor bolnavi de cancer, leucemie şi distrofie neuromusculară. Centrul va asigura un complex de servicii de asistenţă medicală specializată, moral-religioasă şi psihologică. Îngrijirea paliativă va fi efectuată de medici, asistenţi medicali, asistenţi sociali, preot şi psiholog, echipei putându-se alătura şi kinetoterapeuţi, logopezi sau nutriţionişti. Serviciile centrului se adresează atât pacienţilor, cât şi familiilor acestora, în scopul alinării suferinţei fizice şi psihice, din momentul internării şi până la final.
- De ce un centru de îngrijiri paliative?
- Serviciile de îngrijire paliativă sunt o necesitate în România, ajutând la ameliorarea calităţii vieţii şi la influenţarea pozitivă a evoluţiei bolii. Acest tip de îngrijire oferă un sistem ce dă pacientului posibilitatea să îşi trăiască ultimele clipe din viaţă mai frumos. De asemenea, reprezintă un sprijin pentru familia bolnavului, chiar şi în perioada de doliu. Acestea sunt doar câteva dintre beneficii, pe lângă împlinirea sufletească de a dărui bucurie, dragoste şi sprijin unor oameni aflaţi în nevoie.
Pentru mai multe informaţii, vizitaţi site-ul www.ingrijiripaliative.ro. Donaţii se pot face în contul: IBAN: RO32BRMA0740020247200000 sau prin SMS la numărul 1314, trimiţând cuvântul „CRED”