Main menu

header

714 22 1de Luana Mare şi Sorin Dumitrescu

Ctitoria voievodului Alexandru Lăpuşneanu, Mănăstirea Slatina, din judeţul Suceava, este un monument istoric important, dar şi un lăcaş sfânt foarte căutat de pelerinii din întreaga ţară atât pentru rugăciunile maicilor de aici, cât şi pentru istoria bogată sau pentru odoarele de mare valoare spirituală pe care le adăposteşte. Printre acestea din urmă se află şi o parte din capul lui Grigorie Teologul (329-390), un sfânt prăznuit de trei ori pe an: la 19, la 25 şi la 30 ianuarie.

Ridicată în locul arătării Maicii Domnului

714 22 2Construită de domnitorul Alexandru Lăpuşneanu între anii 1553 şi 1564, Mănăstirea Slatina se află la o distanţă de aproximativ 28 km nord-vest de oraşul Fălticeni, într-o zonă împădurită de la poalele Munţilor Stânişoarei. Istoria zidirii mănăstirii se regăseşte sub formă de legendă în opera „O samă de cuvinte” a cronicarului moldovean Ion Neculce. Legenda spune că în zonă trăia un pustnic pe nume Pahomie care se ruga de obicei într-o bisericuţă mică din lemn. Într-o zi, pe când se ruga, sihastrului i s-a arătat Maica Domnului care i-a spus bătrânului să meargă la voievod şi să-i spună să construiască o mănăstire pe acel loc. Ceea ce sihastru a şi făcut. Domnitorul Alexandru Lăpuşneanu a pornit construcţia mănăstirii în anul 1553 şi a fost finalizată în a doua domnie a acestuia, în anul 1564. Pentru construirea acestui măreţ lăcaş, vodă Lăpuşneanu a adus şi meşteri din Transilvania, marmură de Haţeg pentru pardoseală şi pentru pietrele de mormânt, câlţi şi cânepă şi in din Transilvania pentru tencuială, astfel încât să se poată picta fresca durabilă în timp, plumb din Polonia pentru acoperiş. Biserica a fost construită din piatră şi cărămidă în stil gotic cu elemente de arhitectură specific moldovenească. Mănăstirea a fost fortificată cu ziduri groase şi înalte, iar la colţuri cu bastioane.

Ctitorul, otrăvit şi înmormântat în sfântul lăcaş

714 22 3A fost adus de la Constantinopol şi capul Sfântului Grigorie Teologul şi pus într-o raclă din argint cu pietre scumpe pentru închinare şi aşezat la mare cinste în noua mănăstire care avea să devină un mare centru de cultură și artă medievală românească. Domnitorul a înființat aici o bibliotecă cu cărți tipărite și manuscrise, precum și o școală de muzică. În noiembrie 1561, domnul a fost alungat de la conducere de Despot Vodă, care, imediat ce s-a instalat pe tron, a adunat averi de la boieri şi de la mănăstiri pentru a putea plăti oastea care-l ajutase, iar sfântul lăcaş a avut de suferit pierderi însemnate. Alexandru Lăpuşneanu a revenit pe tron în 1564 şi a refăcut averea mănăstirii, dar, patru ani mai târziu, îmbolnăvindu-se grav, a cerut să fie călugărit. Intrând în agonie, el a fost tuns în monahism cu numele Pahomie, după numele sihastrului care l-a îndemnat să construiască lăcaşul. Când şi-a revenit, văzând că a fost călugărit, Lăpuşneanu a ameninţat: „M-aţi popit voi, dar de mă voi îndrepta, pre mulţi am să popesc şi eu!”. Îngrozită de ameninţările lui Lăpuşneanu, Doamna Ruxanda, soţia sa, a acceptat sfatul boierului Spancioc de a-i pune soţului ei otravă în băutură. Alexandru Lăpuşneanu a fost înmormântat „cu cinste” în biserica Mănăstirii Slatina, lăcaşul pe care el l-a ctitorit. Tot acolo avea să-şi găsească somnul de veci şi Doamna Ruxandra (fiica lui Petru Rareș) și cele două fete ale lor.

Stareţul îngropat de viu

714 22 4După moartea ctitorului, domnitorul Ioan Vodă cel Cumplit (1572-1574) a folosit parte din odoarele din metal preţios ale mănăstirii pentru a bate monedă. Stareţul Iacob Moldeţ a încercat să se opună jefuirii sfântului lăcaş de domnitorul ţării şi a fost îngropat de viu pentru îndrăzneala sa. La sfârşitul secolului al XVII-lea avea să fie din nou jefuită, de această dată de oştile poloneze ale Regelui Ioan Sobieski al III-lea. Locul a devenit o ruină şi aşa a rămas timp de jumătate de secol. Mănăstirea a fost restaurată şi repopulată începând cu secolul al XIX-lea. Reconstrucţia a durat până aproape la jumătatea secolului, iar în 1915, lăcaşul a fost vizitat de Regina Maria şi de principele moştenitor, Carol, dar şi de principesele Elisabeta şi Maria.

În comunism, moaştele au ajuns la Muzeul Naţional de Artă

În 1916, România a intrat în război, iar călugării tineri au mers pe front ca infirmieri, iar cei bătrâni au îngrijit răniţii aduşi de pe câmpul de luptă. Un aspect important al acelei perioade a fost trecerea peste graniţă a multor odoare sfinte ale mănăstirii împreună cu tezaurul României pentru a fi protejate. Astfel, au luat calea Moscovei raclele cu moaşte, printre care şi capul Sfântului Grigorie Teologul, ce fusese aşezat în lăcaş încă de la sfinţire. Timp de aproape 400 de ani fuseseră păzite odoarele mănăstirii de jafuri, incendii, pustiiri, iar monahii au ascuns mereu preţioasele odoare din calea năvălitorilor. De această dată, racla cu moaştele Sfântului a fost trimisă de bunăvoie la Moscova şi avea să mai revină în ţară în 1956, împreună cu o mică parte din odoare şi din tezaur. Cu toate acestea, racla nu a fost reaşezată în biserica Mănăstirii Slatina, ci a fost trimisă la Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti. Abia în 2001, după numeroase demersuri făcute de Sfântul Sinod, capul Sfântului Grigorie Teologul a fost dus acolo unde trecuse prin timpuri sute de ani şi unde se află şi astăzi. În urma Decretului 410/1959, Mănăstirea Slatina a fost desființată, iar călugării au fost alungați, aşa cum s-a întâmplat cu multe lăcaşuri de acest fel din ţară. Viaţa monahală avea să se reia în august 1962, dar cu obște de călugărițe.

Părintele Cleopa Ilie a readus obştea la viaţă duhovnicească

După trecerea celor două războaie, în perioada în care Biserica era păstorită de Patriarhul Justinian Marina, acesta l-a trimis la Mănăstirea Slatina pe arhimandritul Cleopa Ilie, pe atunci egumen al Mănăstirii Sihăstria. Patriarhul dorea să înnoiască obştea şi viaţa duhovnicească de la Slatina, şi, în acest scop, i-a spus noului stareţ să aducă şi 30 de călugări în aşezământul de la Slatina. Părintele Cleopa s-a instalat la Slatina la sfârşitul lunii august 1949, iar mănăstirea a devenit un loc al privegherii şi muncii pentru mulţi monahi vestiţi ai spiritualităţii româneşti: arhimandritul Dosoftei Moraru - mare eclesiarh, protosinghelul Petroniu Tănase, protosinghelul Gherontie Bălan, ieromonahul Paisie Olaru, ieromonahul Arsenie Papa- cioc - între anii 1952 şi 1958, ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor - între 1952 şi 1954, ierodiaconul Antonie Plămădeală - 1950-1954, lucrând ca profesor la școala monahală, teologul Andrei Scrima - tuns în monahism la Slatina. În acea perioadă de comunism, părintele Cleopa a trecut prin anchetele Securităţii, apoi, în 1956, s-a retras din ascultarea de stareţ al mănăstirii.