de Carmen Ciripoiu şi Adrian Barna

A ales să nu vorbească niciodată, cu nimeni, despre cea mai neagră perioadă a vieții sale, preferând să păstreze în sufletul său puternic ororile prin care a trecut în temnițele unde a fost aruncat cu sânge rece. Dar persoanele încercate de Dumnezeu alături de părintele Arsenie Boca au lăsat posterității mărturii tulburătoare.

„Legiunea îngerilor din cer încă nu-i completă!”

Oameni suntem toți. OM este însă din când în când câte unul, a spus atât de pilduitor părintele Arsenie Boca. Și așa a rămas până la sfârșitul vieții sale, chiar dacă cei răi au încercat să-l pună la pământ. Un episod cumplit l-a trăit Sfântul Ardealului în sediul Siguranței Regionale Brașov, unde l-a avut coleg de celulă pe cunoscutul scriitor Victor Roșca, care şi-a expus amintirile dureroase, în cartea sa, „Moara lui Kalusek. Începutul represiunii comuniste”. În acel loc sinistru, într-o celulă comună, „pe un prici cu două niveluri, erau lungiți unul lângă altul oameni tăcuți, cu figurile supte de suferință”. Printre aceștia, și părintele Arsenie Boca, un călugăr cu figură luminoasă, ale cărui vorbe nu le va uita niciodată: „Legiunea îngerilor din cer încă nu-i completă!”. A fost adus în acel loc întunecat, după ce urma sa a fost văzută în „pivnița Siguranței din Făgăraș, unde, pe un perete al beciului, scrijelise câteva cuvinte de îmbărbătare”. Comparativ cu ceilalți deținuți, părintele Arsenie Boca nu a fost tulburat. A privit condiția de deținut doar ca pe o prelungire a vieții sale de ascet… De aceea, a considerat necesar să-i învețe pe colegii de celulă cum să se roage: „Ducând război împotriva ispitei, așa cum ați făcut-o afară împotriva celor fără de Dumnezeu. Acum, voi stăpâniți o experiență, folosiți-o!”.

Cum lovești cu sete un sfânt la Moara lui Kalusek

Liniștiți ca „puii lângă cloșcă” atunci când au stat în preajma părintelui Arsenie Boca, deținuții au rămas marcați de nopțile când „cineva s-a oprit în dreptul părintelui Arsenie și cu o mână l-a tras de picior, iar cu cealaltă i-a făcut semn să tacă. Părintele s-a sculat în liniște, s-a încălțat și a dispărut între zidurile «morii». (...) Spre ziuă, părintele Arsenie a fost readus în celulă. Am distins apoi clar mersul târâș al unui schilodit între pașii îndesați ai gardienilor, care-l cărau de subțiori. Au existat însă și momente când toți «demonii» lui Kalusek se năpusteau asupra lui; fiecare voia să dea măcar un pumn unui «sfânt», ca să-și arate fidelitatea față de doctrina Partidului”. Dar ce i-a șocat pe toți, fie paznici, fie deținuți, a fost sfințenia părintelui, care a reușit să-i îmblânzească şi pe cei răi. Chiar și pe Kalusek, șeful Siguranței Regiunii Brașov, cel mai înrăit torționar, care, într-un final, i-a permis să primească mâncarea de la femeile care veneau zilnic la poarta închisorii cu de-ale gurii, din momentul în care au auzit că sfântul a fost reţinut la Brașov. Iar părintele a împărțit merindele întotdeauna cu cei aflați în suferință…

„Mângâietorul flămânzilor din temniță”

O mărturie impresionantă despre „sfântul închisorilor” aparține lui Luca Călvărășan în volumul II al cărții „Istoria în lacrimi. Episodul Târgșor și altele”. Considerat tot un dușman al poporului și aruncat în închisoare, Luca Călvărășan a fost hrănit de însuși părintele Arsenie Boca: „(…) apare părintele Arsenie îmbrăcat în ținuta de călugăr și îmi așază pe suportul ferestrei un castron (…) în care îmi pune dintr-un vas mai mare câteva linguri cu ciorbă de fasole verde. Îmi lasă și câteva bucăți mici de mămăligă și o lingură de lemn. Mi-a zis: «Ia fiule și mănâncă! Voi veni să iau castronul și lingura!». (...) Mâncarea servită de părintele Arsenie părea binecuvântată, mi se părea ca o cină de taină. Era gustoasă și extrem de puțină. Am aflat mai târziu că femei credincioase din Schei, împreună cu altele din Brașov, veneau la poartă și aduceau această mâncare pe care părintele Arsenie o împărțea prin rotație, când unor arestați, când altora, după cum i se permitea, întrucât oropsiţii trăiau numai din aceasta și rația de pâine, un sfert de kilogram”. Totodată, Baglazan Dumitru din Porumbacu de Sus, în volumul „Sfântul părinte Arsenie Boca”, amintește: „Noaptea, la ora 12:00, când s-au deschis lacătele, pe securiști parcă i-ar fi lovit fulgerul lui Dumnezeu, i-a răzbit frica și au fugit de acolo. Și, de la o vreme, nimeni nu mai voia să facă de pază, pentru că le era frică”.

Confesiunea colonelului care l-a arestat pe părintele Arsenie

Uluitoare vor rămâne și cuvintele părintelui Ghelasie Țepeș, care o bună bucată de vreme a locuit la Mănăstirea Prislop. El a fost abordat, la un moment dat, chiar în sfântul lăcaș de un bărbat din orașul Victoria. Nimeni altul decât însuși colonelul care l-a arestat pe părintele Arsenie Boca, trimis de un general de la Brașov, care a auzit că la mănăstire sfântul a adunat prea multă lume. Iată ce i-a spus colonelul părintelui Ghelasie: „N-am fost numai eu. Am fost trei: eu, un căpitan şi încă unul, ce ştiu eu ce alt grad. Ne-o trimis la mănăstire, să-l aducem, să-l arestăm pe părintele şi să-l ducem undeva la Sâmbăta de Sus, unde este palatul brâncovenesc. (…) I-am zis: «Părinte, uite, ne-o trimis generalul să vă arestăm». Părintele o zis: «Bine, mă, ştiam...». Părintele ştia de dinainte! Şi zice: «Daţi-mi voie să zic şi eu un Tatăl nostru». Şi asta era pe la amiază. Până o zis părintele «Tatăl nostru», s-o făcut sară. (…) La un moment dat, am dat perdeaua şi m-am uitat. Părintele era în genunchi în faţa Sfintei Mese. Se ruga. După ce s-o rugat părintele, l-am luat, l-am dus, l-am încuiat. Trei rânduri de uşi erau! Un rând de gratii, un rând de uşi de fier şi un rând de uşi normale. O cheie era la mine, una la altul şi a treia cheie la celălalt. Nu puteam unul fără de ceilalţi doi să intrăm! Gratii la geam, peste tot gratii! L-am dus, l-am băgat pe părintele acolo, l-am închis. A doua zi, urma să vină generalul, să stea de vorbă cu dânsul acolo, unde l-am închis, la palatul ăla brâncovenesc”. A doua zi însă, generalul a văzut doar… camera goală! În acel moment, colonelul și-a dat demisia din Securitate. „Un singur om nu putea să facă așa ceva”…

„Mâncarea servită de părintele Arsenie părea binecuvântată, mi se părea ca o cină de taină“

În arestul din Brașov, a povestit părintele Pantelimon, Arsenie Boca i-a uscat mâna unui călău, care l-a umplut de sânge, spunând doar atât: „De acum înainte, mâna asta nu o vei mai duce la gură“

A dispărut din celulă, chiar în faţa gardienilor

La rândul său, Dan Lucinescu, fost deţinut politic, a afirmat în volumul „Părintele Arsenie Boca, un sfânt al zilelor noastre”, că duhovnicul ar fi dispărut din celula sa din arestul Braşovului, chiar din faţa gardienilor. „Veni în inspecţie ofiţerul de serviciu, însoţit de gardianul de pe secţia respectivă. Ridicând el capacul vizetei de la celula părintelui Arsenie, au văzut cum se ruga. Când deschiseră uşa celulei, imediat după vizionarea prin vizetă, văzură cu stupoare şi groază că aceasta era complet goală. (...) Ochii celor doi se măreau în orbite, în timp ce sângele adunat în capul lor le transforma figura într-un cuptor în flăcări, aproape de a ţâşni prin piele. (…) Revenindu-şi treptat din acel şoc groaznic, au început să se uite iarăşi, pe rând, prin vizetă, nevenindu-le să creadă că deţinutul lor, părintele Arsenie Boca, stătea nemişcat în genunchi, lipit de măsuţa pe care era aprinsă lumânarea şi având alături Sfânta Evanghelie. (...) Îngrozite de ce se întâmpla în celula lui Arsenie Boca, însăși organele superioare de partid care coordonau zona au venit să vadă… minunea. La scurt timp, „de comun acord, într-un context de păstrare totală a secretului, s-a ajuns la o hotărâre unică, de punere în libertate a călugărului preot Arsenie Boca”. Era singura decizie care ar fi putut rezolva inexplicabilul eveniment.