de Valentin Țigău

Vechiul Testament începe cu Facerea Lumii și descrie istoria primului cuplu de oameni, Adam și Eva. Dacă, tradițional, aceștia au fost înfățișați, în iconografia religioasă și laică fără straie, provocând pudibonderia secolelor creștine, ni se pare interesant să aruncăm o privire mai atentă și (de data asta) degajată asupra îmbrăcăminții altor personaje biblice. De la început, se impune o constatare: în ciuda perioadei lungi acoperite de Biblie, moda nu cunoaște mari schimbări. Monotonia ei se explică, în primul rând, prin lipsa materialelor diverse din care se confecționau hainele.

De la Moise la Sfânta Familie

Cărțile lui Moise încep în 1527 î.Hr. Ni-l putem imagina pe cel care i-a dus pe evrei din Egipt până în teritoriul unde se află azi îmbrăcat cu cămașă din bumbac lungă până la călcâi și purtând, pe deasupra, o tunică de aceeași lungime, de regulă, descheiată în față. Jochebed, mama lui Moise, purta, la rândul ei, o tunică din bumbac mai gros, fără mâneci, închisă în față și cu o mică fantă în dreptul gâtului. Noul Testament se deschide și el cu două personaje importante, Iosif și Maria. La Bethleem, are loc una dintre cele mai mișcătoare scene: nașterea lui Iisus Hristos, sărbătorită de lumea creștină în zilele de Crăciun. O vedem pe Sfânta Maria îmbrăcată cu un jupon simplu, dintr-o țesătură asemănătoare muselinei, trei sferturi, cu mâneci lungi. Peste acesta, are o rochie albastră și un voal tradițional, tot albastru. Această ținută este comună la femeile din perioada de început a miracolului creștin. Sfântul Iosif, soțul Maicii Domnului, poartă o cămașă lungă, iar deasupra e îmbrăcat cu o vestă, lungă și ea. E posibil să fi purtat și un fel de voal, strâns în jurul capului cu un șnur.

Preoți, păstori, regi și soldați

Ce alte personaje mai apar în Noul Testament? Preoții; aceștia poartă o mantie de catifea deschisă în față, prelungită cu o glugă și tivită cu satin. Păstorii din timpul lui Iisus poartă tunică simplă, cu mâneci și închisă în față. Irod în schimb, poartă o tunică largă, dintr-un material mai gros, de culoare vișinie, cu broderie aplicată în jurul mânecilor trei sferturi. Soldatul roman, când nu e îmbrăcat de război, poartă, și el, o camașă lungă de bumbac (colobium), strânsă, în talie, cu un șnur. Patricienii romani, știm, purtau, prin casă, fie același tip de cămașă descris mai sus, fie, în aparițiile publice, un voal din materiale scumpe (mătase, purpură). Să ne îndreptăm, acum, privirea către Iisus. Acesta purta un halat alb peste care avea o togă lungă, tot albă. Observăm că, pentru a-l deosebi de apostoli, iconografia îl vede întotdeauna pe Iisus în haine de culoare albă; apostolii, în schimb, poartă robă și togă în diferite culori.

Modestia femeilor biblice

Pe de altă parte, potrivit comandamentelor biblice, purtarea hainelor bărbătești de către femei era desconsiderată. În general, epoca de început a creștinismului marchează un regres în modă, văzută ca o expresie a decadenței și idolatriei. Primul cuvânt grecesc folosit de Sfântul Pavel pentru a caracteriza podoabele corespunzătoare femeii creștine este „kosmios”, redat, în cele mai multe traduceri, ca „modest”. Ideea esențială a kosmios derivă inclusiv din sensul său de ordine cosmică, de univers al lui Dumnezeu. Un univers împodobit cu modestie, exemplar pentru omul creștin. Așa cum Dumnezeu a împodobit Universul, așa ar trebui să ne îmbrăcăm și noi. Dar cel mai sugestiv îndemn ne-a părut a fi acela de a ne îmbrăca cu faptele noastre cele bune; ca să plăcem nu doar semenilor, ci și lui Dumnezeu.

Mucenici și mucenițe în straie populare româneşti

Pe măsură ce personajele care populează logosul creștin se apropie de noi - ca timp al viețuirii lor pământești - reprezentarea acestora în icoane și în fresce avea să țină seama și de evoluția veșmintelor, și de statutul social al celor care s-au jertfit pentru Hristos. În calendarul ortodox, mulți dintre mucenicii și sfinții canonizați în ultimele secole sunt reprezentați purtând straie populare româneşti. Iată, de exemplu, pe Sfânta Muceniță Filofteia - care a trăit la sud de Dunăre, dar ale cărei moaște sunt printre cele mai prețioase relicve de la Mănăstirea Curtea de Argeș, ctitorie voievodală. Aceasta este reprezentată, întotdeauna, cu ie și catrință (fotă), bogat împodobite, cu bundiță sau cojocel și, de cele mai multe ori, cu maramă pe cap, fie legată la spate (ca la fete), fie legată după cutuma femeilor măritate, deși ea a murit fecioară (un argument pentru această reprezentare fiind acela că sfânta a devenit „mireasă a lui Hristos”). Sfântul Ioan Valahul este și el reprezentat în cămașă tradițională, cusută cu arnici, cu brâu care îi strânge cămașa, la mijloc, și cu bundiță ori cojocel brodat. Interesant este că și Sfântul Sava Gotul de la Buzău are, în multe reprezentări, același tip de îmbrăcăminte neaoșă, românească.

Voievozii și sihaștrii canonizați

Voievozii și prinții români pe care Biserica Ortodoxă Română i-a canonizat se vor regăsi și ei în frescele bisericilor și în icoane, dar îmbrăcați în funcție de rangul pe care l-au avut în timpul vieții și purtând pe cap și coroana obișnuită reprezentărilor lor în picturile laice. Sfântul Voievod Ștefan cel Mare și Sfântul Voievod Neagoe Basarab au, pe lângă coroana așezată pe creștetele lor, și aureola specifică sfinților. Imaginea lor de sfinți este preluată din frescele în care au fost pictați, inițial, în calitate de ctitori ai așezămintelor pe care le-au ridicat în timpul vieții. La fel s-a întâmplat și cu Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu și cu fiii săi, care s-au sacrificat la Istanbul, pentru că nu au vrut să se lepede de credința creștină. Sihaștrii români, însă, vor rămâne în reprezentările religioase cu vestimentația specifică existenței pe care și-au ales-o. Sfânta Muceniță Teodora de la Sihla ca și Sfântul Daniil Sihastrul - ca să dăm acum doar două exemple, poartă pe ei hainele monahale. Asta în vreme ce aceia care au avut un rang superior în biserică vor avea în icoane însemnele specifice acestui rang - mitra, cârja episcopală ș.a. - așa cum întâlnim, de exemplu, în icoana Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul sau Sfântului Calinic de la Cernica.