de Simona Lazăr

Numit în popor Aralam, Haralampie sau Haralampie de Ciumă, Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie „cel bătrân cu trupul” se prăznuieşte în calendarul ortodox la 10 februarie. Unul dintre cei mai vârstnici martiri întru Hristos de la începuturile erei creștine (a trăit între anii 89 şi 202, în cetatea Magnesia din Asia Mică și avea 113 ani), acesta este cunoscut pentru minunile pe care le-a săvârșit atât în timpul vieții sale, cât și după urcarea sa la ceruri, mai cu seamă în ceea ce privește epidemiile și foametea. În iconografie, este pictat adeseori ținând în lanț ciuma (un spectru sau un schelet alb), călcând-o în picioare sau omorând-o.

„Cel ce va ține ziua mea și va posti-o...”

Sfântul Haralambie se afla de multă vreme în rândul slujitorilor lui Hristos când împăratul roman Septimius Sever, voind a stârpi credința lui și a celor din preajma sa, l-a supus chinurilor și morții mucenicești. Împăratul credea că acesta va ceda ușor, însă bătrânul nu s-a supus nici atunci când a fost să fie jupuit de viu. „Vă mulţumesc vouă fraţilor că, jupuind trupul meu cel vechi şi bătrân, mi-aţi înnoit sufletul cu haina cea nouă a suferinţei pentru Mântuitor şi pentru biserica sa”, le-ar fi spus el prigonitorilor săi. Împăratul a cerut pentru el moartea prin decapitare, după care urma să fie tăiat în bucăți și împrăștiat în toată provincia, să-i înspăimânte pe creștini și să-i facă să se întoarcă la idoli. Dumnezeu a avut grijă ca el să moară înainte de a fi decapitat, dar înainte de asta sfântul a ridicat o ultimă rugăcicune: „Cel ce va ţine ziua mea şi va posti-o, de acela să nu se apropie nici o boală” și de atunci până în ziua de azi, minunea cerută de Sfântul Haralambie se împlinește. Aceasta motivează și de ce el este socotit a fi apărător de boli și de duhurile rele, în calendarul popular el fiind, de asemenea, numit „păzitor al morții” și „păzitor de foamete”.

La București și la Iași

Credința în puterile Sfântului Sfințit Mucenic Haralambie era atât de puternică în teritoriile locuite de români, în trecut, încât se apela la icoanele și moaștele acestuia ori de câte ori erau copleșite de boli cumplite sau când calamitățile naturale distrugeau recoltele și foametea își arăta colții. Două sunt momentele de mare cumpănă intrate în memoria colectivă, iar unul dintre acestea i-a și adus sfântului supranumele de „salvatorul Bucureștiului”. Acesta a fost „ciuma lui Caragea”, epidemia care a lovit Bucureștiul în anul 1813, când pe tronul Valahiei se afla domnitorul fanariot Gheorghe Caragea. Zilnic, erau uciși de boală peste 300 de bucureșteni și se pare că nu mai puțin de 90.000 au pierit de acea molimă. Paracliserul Ion Sin Dobre de la Biserica Batiștei a lăsat scris: „Şi se sparse oraşul şi se duseră care încotro le-au văzut ochii. Rămase târgul pustiu! Încotro ascultai, se auzea: Păzea, vin cioclii cu morţii, câte 8, câte 10, unul peste altul... morţii! Aşa era, şi-i căra de prin toate mahalalele până când n-avea ce le mai face şi stăteau pe uliţe morţii.” Rugându-se cu lacrimi în ochi la Sfântul Haralambie, orașul a ieșit din ghearele bolii. Mai înainte, în 1795, când la Iași se afla pe tron alt domn fanariot, Alexandru Constantin Moruzi, o foamete mare a cuprins Moldova. Vistieria țării era goală, iar domnitorul nu a mai avut alt ajutor decât... pe Sfântul Haralambie, rugându-se la moaștele acestuia, aflate la Miclăușeni. Iar țara a fost, în cele din urmă, izbăvită de cumplita încercare, în care mureau nu doar copiii și bătrânii, ci și oameni altădată în putere. În fine, revenind la Bucureștiul contemporan, să spunem că în 2021, în plină epidemie de coronavirus, icoana și părticelele Sfântului Haralambie aflate la Biserica Sfinții Arhangheli-Oțetari (care are ca al treilea hram pe Sfântul Haralambie) au fost scoase în procesiune, pe străzile din parohie, în speranța că mulți credincioși se vor ruga și vor fi ascultați, pentru izbăvirea de boală. Nu degeaba în acatistul sfântului se spune: „Bucură-te, izbăvitorule de ciumă şi de foamete!”.

Biserici şi moaşte ale sfântului, în România

Foarte iubit în România datorită minunilor pe care le-a înfăptuit, Sfântul Haralambie are mai multe locuri de închinare care au intrat în mentalul colectiv și datorită prezenței moaștelor sale. Părticele din acestea se găsesc azi la biserica Mănăstirii Miclăușeni din Iași, la Mănăstirea Râșca (Suceava), la Catedrala episcopală din Galați. În București, credincioșii se pot ruga la moaștele sale în bisericile Sfântul Dumitru-Poștă, Sfinții Arhangheli-Oțetari și Sfântul Stelian-Lucaci. Pelerinii la Meteora, în Grecia, vor afla în Mănăstirea Sfântul Ștefan capul Sfântului Haralambie, despre care se zice că face minuni și răspunde rugăciunilor pentru sănătate ale credincioșilor, ca și-n vremea în care sfântul umbla pe pământ. Biserici ale Sfântului Haralambie se află și în alte localități din țară, între care amintim aici pe cea din Iași (construită între anii 1799 şi 1804), de un boiernaș local care săvârșise păcatul lui Cain, vărsând sângele fratelui său (făcuse asta la îndemnul domnitorului, Constantin Ipsilanti, pentru că fratele său, Haralambie Leondarie, se făcuse haiduc). O altă biserică se află la Târgu Neamț și a fost ridicată la mijlocul secolului al XIX-lea. În vreme ce în Constanța există o bisericuță cu acest hram ridicată în secolul XXI. În ceea ce privește Bucureștiul, să zicem că există mai multe biserici care au acest hram, dintre ele amintind: Biserica Sfântul Haralambrie Bălăneanu (sau Biserica Iancu Nou), sfințită în 1872 de Mitropolitul Nifon, și Biserica Sfântul Haralambie-Belu (numită așa pentru că se află pe teritoriul fostei moșii a boierului Belu, în sudul Capitalei), ridicată începând cu 1945 și a cărei construcție s-a finalizat în următorii zece ani.