de Simona Lazăr
Cunoașterea adevărurilor biblice se face nemijlocit prin citirea cărților sfinte și prin participarea la liturghie. Dar există și o altfel de transmitere și cunoaștere - cea a tradițiilor populare. Aceste istorisiri sau povestiri biblice au apărut cu multă vreme în urmă, în secolele în care a deprinde scrisul și cititul era un privilegiu, tradiția orală fiind unul dintre mijloacele importante de diseminare a informației. Una dintre aceste frumoase istorii este de pe vremea când Adam și Eva trăiau pe pământ (după izgonirea lor din Rai). Este povestea lemnelor de la Scăldătoarea oilor. O vom spune, deci, și noi, în felul în care le-o ziceau părinții și bunicii copiilor de odinioară.
Aruncate în mormântul lui Adam
Se zice că după ce Adam și Eva au fost alungați din Rai, aceștia s-ar fi așezat cu locuința lângă poarta Raiului și au început a lucra pământul. Mulți, mulți ani după aceea, îmbolnăvindu-se Adam și negăsind niciun leac pământean pentru boala lui, el l-a trimis pe fiul său Seth la îngerul care păzea porțile să îi ceară o doftorie ca să se vindece. Îngerul i-a dat lui Seth trei semințe diferite și i-a spus că tatăl său trebuie să le mănânce și se va face bine. Când s-a întors, însă, Seth, tatăl său murise deja. L-au îngropat și, neștiind ce să facă atunci cu semințele care ar fi trebuit să îi vindece tatăl, fiul lui Adam le-a aruncat și pe ele în mormânt. După o vreme, din cele trei semințe au apărut trei plăntuțe verzi, care au crescut și-au crescut, până s-au făcut trei copaci înalți și drepți. Sau, în altă variantă, un singur arbore cu trei coroane diferite.
„O, voi, de trei ori lemne blestemate!”
Mai târziu, în vremea Regelui Solomon, cel înțelept, voind acesta să-și construiască un palat, a pus să se taie toți arborii drepți și fără cusur și atunci au fost tăiați și aceștia. Însă atunci când au încercat a-i pune ca grinzi ori ca talpă, ori ca stâlpi la palatul acela, ei nicăieri nu se potriveau. Și atunci Regele Solomon a pus să fie făcuți punte, peste o apă care curgea în apropierea Ierusalimului. Și a mai rânduit el ca podul acela să fie blestemat de toți cei care ar fi trecut peste el, zicând cuvintele: „O, voi, de trei ori lemne blestemate!”. După încă o vreme, în aval de acel pod, evreii au făcut un iaz, care a crescut și a acoperit lemnul podului. Acolo, preoții spălau măruntaiele oilor sacrificate și de aceea a început a i se zice acelui loc: „scăldătoarea oilor”.
Îngerul se pogora în apă
Mai târziu, s-a observat că din când în când un înger se pogora în apă și freca atunci cu mâna acele lemne. Și cel care intra în scăldătoare imediat ce îngerul se înălța, acela se vindeca, oricât de gravă boală avea. Văzând acestea, Regele Solomon a pus de s-a construit acolo un spital cu cinci încăperi, pentru bolnavii care veneau să-și caute de sănătate. Și lucrurile au mers bine așa, un veac după altul.
Crucea pe care l-au răstignit pe Iisus
Tradiția spune că atunci când l-au judecat pe Iisus, s-a pus întrebarea: din ce lemn să se facă crucea pe care îl vor țintui. Cineva și-a adus aminte că la iazul acela sunt cele trei lemne pe care evreii le-au blestemat, de câte ori au trecut peste ele, pe când le folosiseră ca pod peste râu. Și a zis unul dintre preoți că ar fi bine, în bătaie de joc, să i se facă acea cruce din lemnele blestemate. Și așa s-a făcut. Lemnele au fost scoase din apă și, dându-le formă de cruce, l-au pus pe Mântuitor să-și care singur crucea, pe drumul Golgotei, și apoi pe ea l-au și țintuit. Dar judecătorii și călăii lui nu știau povestea adevărată a acelor lemne și că ele proveneau chiar din Grădina Raiului.
Cedru, pin și chiparos
Cele trei esențe de arbori, zice legenda, ar fi fost: cedru, pin și chiparos. O atestare în acest sens o oferă și suita de scene, în frescă, pe care o găsim în biserica Mănăstirii Sfintei Cruci, de lângă Ierusalim, ridicată deasupra locului unde, conform tradiției creștine, ar fi fost plantate cele trei semințe provenite din Rai. Cert este însă că până în ziua de astăzi în țările din jurul Mediteranei, chiparoșii se plantează în cimitire și în preajma bisericilor. Cedrul şi pinul, de asemenea.
De la Adam la Hristos
Dumnezeu a avut doi fii. Unul a fost Adam, pe care l-a plăsmuit cu mâinile sale, din lut, suflând viaţă asupra lui. Cel de al doilea - Iisus - a fost plăsmuit din duh, luând formă omenească și venind pe lume ca fiu al Mariei, cea veșnic Fecioară. Ar trebui să observăm această legătură pe care numai Dumnezeu a putut să o facă, între cei doi fii. Adam a fost alungat din Rai, pentru că păcătuise - mușcase din mărul Cunoașterii. Coborând Adam și Eva din Paradis, din fiii și fiicelor lor s-a umplut pământul de oameni, dar omenirea întreagă n-ar fi apărut dacă nu ar fi părăsit Raiul. Iisus a fost dăruit de Tatăl Său oamenilor, pentru răscumpărarea păcatelor lor, pentru mântuirea lor. Și astfel, mântuindu-i pe urmașii lui Adam, Iisus a urcat la Ceruri, alături de Tatăl, în grădina Raiului. Un ciclu ceresc-pământean-ceresc, neprihănire-păcat-mântuire. Legătura dintre cei doi fii ai Tatălui vine tot din Rai. Semințele arborilor din Paradis încolțesc pe pământ. Sorgintea acestor trei arbori este una Cerească, iar din lemnul Raiului e făcută crucea Mântuitorului, pentru ca mai apoi, după Învierea Sa și trecerea celor 40 de zile, Hristos să se înalțe la Cer. La 27 februarie s-a intrat în Postul cel Mare al Paștelui. Și se cuvine să reflectăm mai mult, în aceste săptămâni de smerenie și postire, la împlinirea noastră duhovnicească.