de Georgiana Mihalcea

Se discută adesea despre faptul că ortodoxia ar afirma că nu există egalitate între doi oameni care se căsătoresc și asta pentru că, încă din ziua nunții, se spune că bărbatul este capul femeii și al familiei sale. Multă lume nu cunoaște însă adevărata semnificație a acestei expresii și tocmai de accea am mers la Catedrala Sfântul Spiridon cel Nou din București pentru a sta de vorbă cu părintele Vlăduț Roșu (medalion) și a găsi răspunsurile potrivite. Sființia sa ne-a oferit explicații bine argumentate și vorbe pline de înțelepciune care, cu siguranță, vor face lumină. Așadar, dacă bărbatul este cap, femeia este inima, mai importantă decât orice, fiind adâncul cel mai profund al fiinţei omeneşti, este chiar locul unde Dumnezeu şi-a făcut lăcaş. Şi dacă ea este inima, e şi el inimă, fiindcă iubirea armonizează căsnicia. Dragostea răspunde la toate întrebările și aduce prunci, care dau valoare nemaipomenită căsniciei şi creează unitate nezdruncinată familiei.

„Prin natura noastră ne putem da seama că nu suntem egali: unul naște, celălalt nu”

- Una dintre cele mai discutate expresii, „soțul este capul familiei”, este rostită chiar la Taina Cununiei. Cum explică, de fapt, Ortodoxia această sintagmă?

- Este foarte important ca această expresie să nu fie scoasă din context. Ea se găsește în Sfânta Scriptură, mai precis în Epistola către Efeseni a Sfântul Apostol Pavel, atunci când spune că „bărbatul este cap femeii, precum și Hristos este cap Bisericii, trupul Său, al cărui mântuitor și este” (Efeseni 5, 23). Din prima parte a acestui verset, am putea înțelege că Apostolul Pavel a enunțat un principiu al autorității în viața de familie, și anume că femeia trebuie să se supună soțului ei, să-l servească și să îi slujească în mod necondiționat, poate chiar orbește. Dar în continuare acesta face o precizare. Bărbatul este „cap femeii” în măsura în care el face pentru ea ceea ce a făcut Hristos pentru Biserică: S-a răstignit pentru aceasta. Așadar, Sfânta Scriptură îi poruncește bărbatului să nu își exercite autoritatea într-un mod egoist, absolut, ci, din contră, să pună nevoile soției și ale familiei mai presus de ale lui, așa cum a făcut și Mântuitorul pentru omenire. Acesta este motivul pentru care Sfântul Apostol Pavel spune mai departe, în Efeseni 5, 25: „Bărbaților, iubiți pe femeile voastre, după cum și Hristos a iubit Biserica, și S-a dat pe Sine pentru ea” (Efeseni 5, 25). Un soț care urmează exemplul suprem de iubire oferit de Hristos nu se va folosi niciodată de autoritatea încredințată de Dumnezeu prin creație pentru a-și urmări propriile interese și nevoi. Cei doi trebuie „să se supună unul altuia, întru frica lui Hristos” (Efeseni 5, 21), accentuând aici necesitatea punerii lui pe Iisus pe primul loc în viața lor.

- Există vreo cale de mediere între acest concept și curentul feminist?

- Sigur că da. Tâlcuind această secțiune din Epistola către Efeseni, părintele Arsenie Papacioc spunea că „dacă bărbatul este capul, femeia este inima”. Așa cum știm, feminismul luptă pentru egalitatea de gen, promovând afirmarea femeii în societate prin ameliorarea și extinderea rolului și a drepturilor sale. Prin natura noastră ne putem da seama că nu suntem egali: unul naște, celălalt nu. Există multe voci ale Ortodoxiei, care afirmă că femeia este cu mult superioară bărbatului din acest punct de vedere, fiind coparticipantă principală la creația lui Dumnezeu, pentru că geneza e un act continuu, nu s-a terminat odată cu facerea primilor oameni. Nu putem nega că există anumite inechități sociale, însă singurul principiu prin care acestea pot fi eliminate este dragostea. Dacă este iubire, lucrurile se rezolvă de la sine: bărbatul și femeia se uită unul la altul și știu fiecare ce au de făcut, care este rolul lor.

„Soțul și soția sunt doi oameni care aleargă ținându-se de mână spre mântuire”

- Este sau nu căsătoria creștină un parteneriat între egali?

- În primul rând, căsătoria nu este un parteneriat, nu este un contract juridic între doi oameni. Sau dacă ar putea fi privită vreodată din punct de vedere juridic, drepturile și obligațiile celor doi soți sunt stipulate în „contractul veșnic” pe care și-a pus pecetea Dumnezeu. Soțul și soția nu sunt doar doi coechipieri care joacă în aceeași echipă, sunt doi oameni care aleargă ținându-se de mână spre o destinație eternă, adică mântuirea. Odată ajunși acolo, se bucură împreună și în aceeași măsură de toate darurile divine.  

- „Soții trebuie să-și iubească soțiile așa cum Hristos a iubit Biserica și S-a dat pe Sine Însuși pentru ea” (Efeseni 5, 25). Ne puteți explica acest tip de dragoste?

- În limba greacă, pentru cuvântul iubire există trei termeni: eros, philia și agape. Eros definește în general iubirea pasională, în dicționare și enciclopedii găsindu-l tradus ca pasiune, amor, dorință puternică, intensă. Philia a fost asociată în general cu prietenia, cu afecțiunea, iar prin termenul agape se exprimă acea iubire jertfelnică, necondiționată, acea formă de dragoste supremă. Raportat la eros și philia, agape nu este nici pasională, nici tandră și nu provine neapărat din atracție către cineva, ci din convingeri. Prin urmare, spre deosebire de celelalte feluri de iubire, agape este o alegere. În acest verset, Apostolul Pavel utilizează verbul agapate, așadar face trimitere la o iubire neprecupețită, necondiționată, și, mai mult decât atât, la model hristic de iubire jertfelnică. Tot cu acest cuvânt Sfântul Apostol Pavel descrie dragostea din frumosul și faimosul imn al iubirii din 1 Corinteni 13, 1-8, unde consemnează următoarele cuvinte: „Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește. Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândește răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Pe toate le suferă, pe toate le crede, pe toate le nădăjduiește, pe toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată” (1 Corinteni 13, 4-8). Așa cum Hristos - pe care noi credincioșii îl cinstim - nu s-a dat jos de pe Cruce și a răbdat suferință pentru omenire, așa și soții, pentru a se bucura de cinste într-o familie, trebuie să nu se dea jos de pe crucea familiei, fiind permanent pildă de iubire și ocrotire. Așa cum spunea un părinte al Bisericii, soțul trebuie să-și arate iubirea într-un mod jertfelnic, „odihnindu-se din când în când la umbra crucii pe care o poartă pe umeri”.

„Amândoi trebuie să slujească unul altuia cu smerenie, și împreună pentru binele familiei”

- A fi lider, înseamnă, de fapt, a sluji, conform dogmelor creștine. Cum putem „traduce” asta pe înțelesul vremurilor pe care le trăim?

- Evanghelia după Marcu prezintă un episod în care Mântuitorul Hristos le spune ucenicilor Săi următoarele: „Cine va vrea să fie mai mare între voi, să fie slujitor al vostru, și care va vrea să fie întâi între voi, să fie tuturor slugă; că și Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească” (Marcu 10, 43-45). Omul despărțit, îndepărtat de Hristos vrea să stăpânească lumea, în vreme ce omul care trăiește în Hristos dorește să-I slujească Lui și aproapelui, incluzând aici familia mai cu seamă. În contextul discuției noastre, fie că vorbim despre soț, fie că vorbim despre soție, amândoi trebuie să slujească unul altuia cu smerenie, și împreună pentru binele familiei.

- În ce constă, de fapt, autoritatea unui soț față de soție și copiii săi?

- Observăm din cartea Facerii, că Dumnezeu a dat omului - atât bărbatului, cât și femeii - autoritatea (stăpânirea) asupra pământului și a celor din el (Facere 1, 28). Așadar, dacă privim lucrurile din acest punct de vedere, bărbatul nu are niciun drept de a-și manifesta autoritatea față de femeia lui pentru că nu i s-a acordat acest privilegiu. Ordinea creației nu presupune exercitarea unei anumite autorități, ci mai degrabă ea reprezintă rezultatul căderii omului în păcat. Așa cum am amintit anterior, fiecare dintre cei doi are un anumit rol. În responsabilitatea bărbatului cade în a-și chivernisi bine casa și în a-și proteja casnicii (1 Timotei 5, 8), adică soția și copiii. A avea autoritate nu înseamnă a fi autoritar. Orice formă de raportare abuzivă la cei din casa noastră nu poate fi justificată, întrucât ea contravine libertății fundamentale pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o.

- Ce atitudine ar trebui să aibă femeia față de partenerul său de viață?

- Nu cred că există un tipar anume în ceea ce privește o atitudine adecvată, potrivită. Dacă ar fi să evaluăm un comportament față de partenerul de viață, el ar trebui să fie unul firesc, având ca fundament suprem dragostea. Altfel spus, atitudinea trebuie să fie rezultatul sau cumulul unor valori morale care gravitează în jurul iubirii. Dacă bărbatul îi oferă femeii dragoste, respect, siguranță, înțelegere, încredere, devotament și grijă permanentă, atunci și ea la rândul ei trebuie să îi ofere dragoste, respect, apreciere și validare. Orice atitudine de superioritate manifestată față de partener este o sursă de a genera neliniște, neînțelegere, așadar, de a crea dezechilibre în sânul familiei.

Întâietatea bărbatului în căsătorie se manifestă ca îndatorire a iubirii, a slujirii şi a jertfei de dragul femeii și familiei sale

„Dragostea adevărată îl încredinţează lăuntric pe celălalt fără manifestări exterioare. Dragoste înseamnă să asculţi cu durere mâhnirea celuilalt. Dragoste înseamnă şi o privire îndurerată şi un cuvânt pe care îl vei spune cu durere celuilalt când el se confruntă cu o greutate. Dragoste înseamnă să participi la durerea lui, să-l odihneşti în necazul lui. Dragoste înseamnă să rabzi un cuvânt greu pe care ţi-l va spune“

„O femeie nu poate să fie împlinită decât atunci când se simte iubită şi apreciată“

- Un soț s-a plâns odată Sfântului Ioan Gură de Aur că soția lui nu-l iubește. Sfântul a răspuns: „Du-te acasă și iubește-o”. Mulți bărbați nu știu cum să facă asta după câțiva ani de căsnicie. Ce sfat duhovnicesc le-ați da?

- Iubirea este o puterea creatoare, iar lipsa ei o putere distructivă. Apostolul Pavel consemnează în aceeași Epistolă către Efeseni următoarele: „Bărbații sunt datori să-și iubească femeile ca pe înseși trupurile lor; cel ce-și iubește femeia pe sine se iubește, căci nimeni vreodată nu și-a urât trupul său, ci fiecare îl hrănește și îl încălzește, precum și Hristos Biserica” (Efeseni 5, 28-29). Așadar, iubirea față de soție este o datorie, o obligație și nu o recomandare. O femeie nu poate să fie împlinită decât atunci când se simte iubită și apreciată. Trebuie să simtă că fiecare celulă a trupului ei reprezintă totul pentru bărbatul cu care își împarte viața. Ea nu poate străluci și nu poate da randament în viața de cuplu ori de familie, decât în măsura în care bărbatul de lângă ea o învăluie în dragoste, așa cum luna are nevoie de un soare pentru a lumina Pământul. Iar această dragoste se exprimă prin comunicare, prin a-l asculta pe celălalt de lângă tine, prin a-l lua în brațe atunci când are nevoie, prin a-l alina și a-i oferi umărul tău atunci când are nevoie de unul ca să plângă. De aceea, părintele Dumitru Stăniloae avea să spună că „cel mai frumos discurs despre dra- goste este îmbrățișarea!”. Așa că sfatul duhovnicesc pe care i l-aș da oricărui bărbat este să meargă acasă, să își îmbrățișeze soția și să o iubească!