de Simona Lazăr
Trăitor în veacul al IV-lea și ucenic al Sfântului Ulfila (cel care i-a creștinat pe goți), Sfântul Sava de la Buzău este una dintre nestematele strălucitoare din pleiada sfinților autohtoni, un martir creștin care este venerat, deopotrivă, de bisericile ortodoxă și catolică și de bisericile vechi orientale. Prăznuit de Biserica Ortodoxă Română la 12 aprilie, el a fost martirizat prin înecare, de către goți, în apele râului Mousaios, Buzăul de azi.
O scrisoare a Episcopului Bretanion al Tomisului
Actul martiric al Sfântului Sava de la Buzău, cunoscut și ca Sava Gotul, a fost scris de către Episcopul Tomisului, Bretanion, care a trăit în același veac, într-o epistolă pe care o trimite către toate bisericile creștine din timpul său. Această epistolă ajunge și la vechiul său prieten spiritual, Sfântul Vasile cel Mare, din Cezareea Capadociei, care cere să îi fie trimise moaștele Sfântului Sava Gotul. Epistola la care ne referim este cunoscută drept: „Scrisoarea Bisericii lui Dumnezeu din Goţia către Biserica lui Dumnezeu care se găseşte în Capadocia şi către toate Bisericile locale ale Sfintei Biserici universale” și trebuie să remarcăm aici două lucruri: numele de „Goția” era dat, în secolul al IV-lea, teritoriilor din exteriorul arcului carpatic (zona Buzău-Vrancea, cu o bună parte din Bărăgan, spre Dobrogea), stăpânită de goții conduși de Atanaric, iar numele de „Sava Gotul” îl primește mucenicul pentru că locuia în aceste teritorii, el provenind dintr-o familie creștină de daco-romani. Cu doar câteva decenii în urmă avusese loc „retragerea aureliană” (256-271 d.Hr.).
Luat prizonier în a treia zi de Paști
Sfântul Sava s-a născut în anul 334 și a crescut sub îndrumarea preotului din satul său, pe nume Sansala, având, de asemenea, ca îndrumător spiritual, și pe părintele Gutticas. A arătat, de copil, evlavie față de Mântuitorul Iisus Hristos, arătându-se dornic de a-și închina viața Bisericii. Se spune că acesta, chiar, s-ar fi nevoit, în Munții Buzăului, fie ca pustnic, fie într-unul dintre multele schituri răspândite prin păduri. Cam pe când Sava avea 38 de ani, puterea goților în câmpia de azi a Buzăului era atât de mare, iar ura lor împotriva creștinilor atât de puternică, încât numeroși dintre aceștia s-au refugiat fie în munți, fie la sud, către Dunăre și dincolo de ea. Sfântul Sava a hotărât să se întoarcă în satul natal, chiar de Învierea Domnului, ca să îi înfrunte, împreună cu preotul Sansala, dar acesta era plecat. Atunci, s-a îndreptat către cetatea vecină, unde slujea duhovnicul său, preotul Gutticas. Însă, scrie Sfântul Bretanion în actul martiric al Sfântului Sava, un bărbat i s-a arătat în vis și i-a zis să revină în sat, unde se întorsese și preotul său. Sava nu a vrut să ia în seamă sfatul și atunci s-a pornit un viscol puternic, care i-a blocat drumul spre cetate și l-a obligat să revină în sat. În a treia noapte a Sfintelor Paști, au năvălit peste ei soldații conduși de Atharid, fiul unui mare dregător, luându-i prizonieri, pe el și pe Sansala.
El însuși a cerut martiriul
În noaptea aceea, cei doi prizonieri au fost strașnic bătuți, cu harapnice, cu bâte și cu zale de fier, dar dimineață pe trupul lui Sava nu se afla nicio urmă de lovitură sau de rană. Atunci, goții l-au răstignit pe două osii, lăsându-l să suporte dureri groaznice. În zorii zilei următoare, o femeie care a trecut pe acolo l-a dezlegat, îndemnându-l să fugă, însă el a stat pe loc și și-a așteptat prigonitorii. Venind aceștia și văzând minunile care se petrecuseră, s-au înfricoșat tare, dar Atharid nu a vrut să creadă în ele și a continuat torturarea Sfântului Sava, în vreme ce Sansala, preotul satului său, asista, legat de un stâlp, la acest martiriu. Ca martor, preotul avea să povestească după aceea că Atharid a pus mai întâi ca Sava să fie legat de o grindă și i s-a dat să mănânce din bucatele pe care goții le aduseseră jertfă idolilor lor, cerându-i-se să îl renege pe Hristos (să ne amintim că totul se petrecea, de acum, în Săptămâna Luminată, după zilele sfinte ale În- vierii). Sava a refuzat să se atingă de mâncărurile păgânești. Furios, Atharid a pus să fie lovit în piept cu un drug de fier, dar sfântul, ca și mai înainte, a rămas nevătămat. După aceea, a ordonat ostașilor să-l înece. Iarăși, soldații au vrut să îl elibereze. Iar atunci s-a petrecut ceva neașteptat. Însuși creștinul Sava le-a cerut păgânilor să îndeplinească și ultima poruncă primită, spunându-le că deja au venit îngerii care urmau să îl ducă dinaintea lui Dumnezeu.
Moaştele lui au fost trimise în Capadocia
În ceea ce privește trupul său, acesta a fost scos din apă de către localnici și îngropat. Eliberat, Sansala avea să se ocupe, după aceea, de trimiterea moaștelor sale dincolo de Dunăre, în ținutul păstorit de Arhiepiscopul Bretanion al Tomisului, care avea să îi scrie despre actul martiric Sfântului Vasile cel Mare. La cererea acestuia din urmă, guvernatorul provinciei Sciției, Iunius Soranus - care era, ca și Bretanion, ca și Vasile cel Mare, un capadocian - avea să trimită mai mulți bărbați de încredere care, pe drumuri ocolite, au dus moaștele noului martir în Cezareea Capadociei. În corespondența sa cu Sfântul Bretanion, Sfântul Vasile cel Mare se referă la Sfântul Sava numindu-l „atlet a lui Hristos”, „martir al adevărului care a luat cununa dreptăţii”. De asemenea, Vasile cel Mare se referă la episcopul Tomisului ca la un „theosevis”, adică un pios slujitor al lui Dumnezeu, scriindu-i: „Tu ai cinstit pământul patriei tale cu moaştele unui martir care a înflorit de curând pe un pământ barbar care este învecinat cu al vostru”. Patria lui Bretanion era, firește, Capadocia (unde trimisese moaștele noului martir), pământul barbar era reprezentat de Goția subcarpatică, iar pământul păstorit de Bretanion era Dobrogea.