de Georgiana Mihalcea
Mulți dintre noi se tem de moarte, mai ales după ce pierdem pe cineva drag. Grijile vieții de zi cu zi, bucuriile și frământările ne mai alungă, însă, acest gând. Dar, până la urmă, așa cum ne-a mărturisit și părintele Eusebiu Velica - preot paroh al Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, Parohia Falaștoaca, comuna Comana, Episcopia Giurgiului, noi nu trecem în neființă decât în plan material, căci viața noastră ne va fi veșnică întru Hristos. Pentru a înțelege mai bine de unde vine această emoție puternică și cum o putem gestiona conform cu dogmele creștine, am cerut părerea sfinției sale și am înțeles mult mai bine cum ne putem pregăti mental pentru acest moment.
„Veșnicia nu ne este suficientă din cauza necredinței noastre și a păcatului”
- Dintre toate fricile pe care le purtăm în suflet, cea de moarte este, poate, cea mai intensă dintre toate. Cum simt oamenii această teamă?
- Din păcate, frica de moarte este inevitabilă și firească pentru noi oamenii. Însă omitem un singur lucru: moartea este certitudinea absolută a vieții pământești! Nu ne putem despărți de lumea materială decât prin moarte. Noi nu trecem în neființă, precum mulți afirmă, ci ne despărțim de cele pământești, pentru a dobândi cele cerești! Fiecare om de pe acest pământ a pierdut pe cineva drag și tocmai de aceea, această frică de moarte, se acutizează odată cu înaintarea în vârstă și cu înmulțirea acestor experiențe tragice, dar căruntețile vârstei trebuie să constituie și o maturitate duhovnicească ce izvorăște o conștiință a morții.
- Dumnezeu ne-a promis viața veșnică. De ce nu ne este suficientă această promisiune?
- Hristos Însuși ne învață și ne demonstrează că firul vieții sufletului nu este delimitat de moartea pământească, ci se continuă pentru veșnicie în viața de apoi ce este îngăduită de El. Veșnicia nu ne este suficientă din cauza necredinței noastre și a păcatului, căci și moartea este o repercusiune a păcatului protopărinților noștri și perpetuată de fiecare om în parte prin necredință și neascultare. Moartea, ca pricină a păcatului, a survenit în viața omului accidental și tocmai de aceea crează un impas sufletesc nefiresc în ordinea firească a viețuirii și mântuirii umane. Dacă am experia (termen religios care semnifică a avea experienţa a ceva; nu se referă la experimentul practic, ci la experiența mentală) această conștiință a morții de care ne vorbesc părinții ascezei, cu siguranță ne-ar fi suficientă promisiunea Creatorului nostru.
„Omul simplu uită de moarte fiind sustras de grijile cotidiene”
- Poate frica de păcat să alunge frica de moarte?
- Atâta timp cât moartea este urmare a păcatului, cu siguranță, da! Sfinții pustiei din Filocalie și Pateric, ajungând la înălțare duhovnicească aleasă, au uitat de moarte, iar toată viața lor pământească, ferită de păcat, au dedicat-o veșniciei. Dar, pentru omul cotidian al secolului nostru, tocmai lipsa fricii de păcat alungă sau minimalizează însemnătatea morții fizice. Câți oare dintre marii conducători ai lumii nu se cred nemuritori? Câți dintre cei care voiesc războaie nu au impresia că stăpânesc și acaparează lumea, uitând că și ei vor fi supuși trecerii la cele veșnice? De asemenea, omul simplu uită de moarte fiind sustras de la această realitate prin grijile vieții, prin păcatele și răutățile din fiecare zi, prin dorința de a se remarca și de a-l stăpâni pe celălalt.
- Cu cât avem o viață mai smerită, cu atât ne va fi mai lungă?
- În mare parte da, însă nu este o regulă, căci de multe ori Dumnezeu are nevoie în ceruri și de cei smeriți, cu o viață sfântă, pe care îi ridică mai înainte de vreme de pe pământ, iar celor păcătoși și mândri le îngăduie o viață îndelungată ca prilej de schimbare și mântuire. Nu cunoaștem rațiunile profunde ale lui Dumnezeu și nici nu este necesar, căci nu suntem vrednici! Binecredincioșii nu trebuie însă să se raporteze la viețuirea longevivă pe pământ, ci la viața veșnică cerească!
„Fiecare zi trebuie trăită ca fiind ultima”
- Cum am putea scăpa de această emoție negativă intensă?
- Nu putem scăpa, căci este firească, dar o putem transforma! Prin iubirea aproapelui, prin iertare continuă și prin iubire deplină, putem duce această emoție negativă la virtutea de împlinire și desăvârșire pământească. Am întâlnit și am spovedit atâția oameni pe patul de moarte ce mărturiseau că au fost fericiți, mulțumiți și împliniți în viață și că așteaptă cu teamă de Hristos viața veșnică și nu cu teamă de moarte! Când ducem o viață curată pe pământ, moartea nu mai constituie o grijă primordială, ci o simplă trecere către iubirea desăvârșită a Creatorului.
- Trăim mai cumpătat dacă ne conștientizăm efemeritatea?
- Fiecare zi trebuie trăită ca fiind ultima! De nenumărate ori, în predicile mele, le mărturisesc credincioșilor că minunea cea mai mare a vieții pământești este aceea că Dumnezeu ne mai îngăduie să trăim o zi pentru a iubi, a trăi, a ierta și a ne mântui! Uităm un singur lucru: Domnul ne-a binecuvântat cu această viață ca un dar neprețuit, întrucât omul a fost cununa creației Sale.
„Trebuie să ne temem în primul rând de modul în care trăim”
- Ce cuvinte motivaționale sunt prezente în cărțile sfinte pe această temă?
- Sfântul Isaac Sirul spune că „frica de moarte mâhnire aduce omului, pe care-l mustră conştiinţa, cine are însă bună mărturie înlăuntrul său doreşte moartea ca pe o viaţă”. Deci nu trebuie să ne fie frică de moartea însăși, ci de modul în care trăim! Episcopul Ignatie spune: „Dacă răsfoim paginile Noului Testament, vedem că Însuși Hristos a trăit ca om, frica de moarte în Grădina Ghetsimani. Așadar Iisus Hristos a purtat frica lumii pentru a da în loc ce-i al Său: bucuria și pacea Sa!”. Deci, cum afirmă un părinte diacon profesor, moartea nu e sfârșit mai mult decât început!
- Uneori ne este frică de momentul în care îi vom pierde pentru totdeauna pe cei dragi. Există o cale de a gestiona mai bine acest sentiment?
- Conștientizând această frică, să îi apreciem și să îi iubim mai mult pe cei dragi! Să fructificăm fiecare clipă petrecută alături de ei, prin sentimente sincere, prin empatie și prin iubire necondiționată întru Domnul. Vom scăpa de această frică, în timp și vom vindeca rănile trecerii lor la cele veșnice prin amintirea clipelor frumoase petrecute alături de ei, prin pomenirea neîncetată în rugăciunile noastre și ale Bisericii. Mai trebuie să conștientizăm că mai presus de orice persoană dragă, sălășluiește Hristos, Cel care ne va fi alături mereu, până când și noi vom părăsi viața fizică.
„Duhovniceşte, vom fi pregătiţi atunci când vom fi mulţumiţi şi împliniţi cu viaţa noastră“
- Cum ne pregătim duhovnicește pentru trecerea la cele veşnice?
- Nu putem afirma niciodată că suntem pregătiți să murim... Cine oare poate să o facă? Duhovnicește vom fi pregătiți atunci când vom fi mulțumiți și împliniți cu viața noastră, asemenea bătrânilor din mărturisirea mai sus-menționată. Conștiința noastră este calea eliberării de orice frică, de orice păcat și de orice barieră lumească în calea morții. „Iubirea lui Hristos, în care nu există păcat sau urmă de răutate, nu moare niciodată: „Eu sunt învierea și viața; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi…” (In. 11, 25-26).