de Georgiana Mihalcea
În zilele de joi și vineri, 11 şi 12 iulie 2024, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în cadrul căreia s-a aprobat canonizarea a 16 sfinți români care vor fi introduși în calendarul bisericesc al BOR. „Este un număr mai mare de sfinți propuși pentru canonizare decât ne-am gândit cu doi ani în urmă, când am propus 12”, a precizat PF Daniel referitor la canonizările care vor fi aprobate până în 2025. În 2021, Biserica Ortodoxă Română a anunțat că în 2025, anul centenarului pentru Patriarhia Română, vor fi canonizați o serie de sfinți care au pătimit în temnițele comuniste.
Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim, cinstit la 16 septembrie
Părintele Arhimandrit Sofian Boghiu (născut la 7 octombrie 1912) a fost un important duhovnic ortodox și pictor bisericesc român. A fost membru al mișcării „Rugul Aprins”, motiv pentru care a fost deținut politic între 1958 şi 1964. În perioada 1950-1958 a fost numit stareț la Mănăstirea Antim, apoi la Plumbuita, a pictat mai multe biserici și a fost câțiva ani profesor la Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamț. În anul 1958 a fost condamnat la muncă silnică pentru activitatea desfășurată în cadrul „Rugului Aprins”. A fost eliberat în 1964 datorită decretului general de grațiere. A rămas în Mănăstirea Antim până la sfârșitul vieții pământești (14 septembrie 2002), slujind cu multă blândețe și dăruire și având sute de ucenici, motiv pentru care a fost numit „Apostolul Bucureștilor”. A fost înmormântat la Mănăstirea Căldărușani.
Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, cinstit la 4 octombrie
Părintele Dumitru Stăniloae s-a născut pe 29 noiembrie 1903, în localitatea Vlădeni, comitatul Brașov. A fost unul dintre cei mai importanți teologi ortodocși ai secolului al XX-lea, preot, membru titular al Academiei Române, profesor universitar, dogmatist, scriitor și ziarist. A tradus Filocalia (în 12 volume) și multe alte scrieri ale Sfinților Părinți, influențând dezvoltarea isihasmului românesc. Studiile teologice le-a făcut atât în țară, cât și în străinătate. În iunie 1936, părintele Stăniloae a fost numit rector al Academiei Teologice din Sibiu, funcţie în care a profesat timp de zece ani. După cel de-Al Doilea Război Mondial, în 1946, a fost forțat să renunțe la rectoratul Academiei Teologice de către mitropolitul Nicolae Bălan, la cererea lui Petru Groza, însă a continuat să fie profesor până în 1947. În acest an, a fost transferat la Facultatea de Teologie a Universității din București, ocupând catedra de Ascetică și Mistică. A locuit cu soția și fiica în casa parohială a Bisericii Sfântul Gheorghe Vechi. În această perioadă, a publicat mai multe volume ale lucrării „Filocalia”. Pe 4 octombrie 1993, Dumitru Stăniloae a trecut la cele veșnice, lăsând în urma sa un vast corpus de lucrări care reflectă profunda sa înțelegere și iubire pentru teologia creștină. El a fost comemorat drept „teologul dragostei creștine”, o titulatură care subliniază profunditatea și căldura abordării sale teologice. Acesta a fost un om care nu doar a studiat și a predat teologia, ci a trăit-o în mod autentic în fiecare zi a vieții sale.
Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu, cinstit la 23 octombrie
Părintele Constantin Sârbu (10 ianuarie 1905 - 23 octombrie 1975) a fost unul dintre preoții mărturisitori din vremea prigoanei comuniste. Viaţa lui, urzită din lacrimi şi har, a fost o jertfă neîncetată pentru Dumnezeu şi semeni. Condamnat în 1954 la 8 ani de închisoare, a trecut prin penitenciarele de la Jilava, Gherla și Dej și lagărele de muncă de la Poarta Albă și Salcia, primind şi 2 ani de domiciliu obligatoriu în Bărăgan. Eliberat în 1964, a fost numit paroh la Biserica Sapienţei din Bucureşti, pe care a transformat-o în scurt timp într-o adevărată oază de credinţă şi mărturisire în mijlocul deşertului comunist. S-a stins din viaţă la spital, la vârsta de 70 de ani.
Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, cinstit la 28 noiembrie
Părintele Arsenie Boca s-a născut la 29 septembrie 1910, la Vaţa de Sus, într-o familie de oameni simpli, dar cu frică de Dumnezeu. Numele său, la vremea aceea, era Zian, iar cel ales pentru călugărie a fost Avva Arsenie. După terminarea Institutului de Teologie, prin grija Mitropolitului Nicolae Bălan, urmează Academia de Arte Frumoase din Bucureşti, unde participă la cursurile de mistică ale lui Nichifor Crainic şi traduce „Filocalia”, împreună cu părintele Dumitru Stăniloae. După ce a fost hirotonit ca diacon celib, tânărul truditor în cele sfinte a fost trimis pentru trei luni la Muntele Athos, de unde s-a întors întărit duhovniceşte. A fost uns în monahism la Mănăstirea Sâmbăta de Sus. Credincioşi din toată ţara au început să-l caute pentru a-i cere sfatul. La scurt timp însă a fost acuzat de legionarism şi arestat, după care a fost mutat la Mănăstirea Prislop, unde şi mai multă lume a început să-l caute. Comuniştii se temeau din ce în ce mai mult de popularitatea părintelui, motiv pentru care a început o perioadă de hărţuire, tortură şi condamnare la muncă silnică, la Ocnele Mari. Între timp, Mănăstirea Prislop a fost desfiinţată, măicuţele alungate, iar părintelui i s-a interzis să mai slujească. Timp de 15 ani a pictat biserica din localitatea Drăgănescu, din judeţul Giurgiu, loc în care era la fel de căutat ca şi la Prislop. Şi-a deschis apoi un mic atelier de pictură la aşezământul mănăstiresc de la Sinaia. Se spune că, înainte de a muri (la 28 noiembrie 1989), a prezis Revoluţia şi faptul că nimic nu se va schimba în bine, iar prigoana Securităţii se datora faptului că părintele Arsenie Boca prevăzuse sfârşitul lui Ceauşescu. Fenomen unic al monahismului românesc, părintele Arsenie Boca este considerat cel mai mare duhovnic al secolului al XX-lea. Vorbea precum un trimis al lui Dumnezeu, care nici nu se tânguie şi nici nu ia parte la bucuriile efemere ale acestei lumi trecătoare. Fiind văzător cu duhul, ştia taina fiecăruia şi îl ţinea sub patrafir până când acesta mărturisea chiar şi cea mai ascunsă povară a sufletului. Spovedania fiecăruia dura între patru și şase ore. Marele câştig era că nimeni nu pleca de la părinte fără un cuvânt de încurajare. La Prislop, unde a fost înmormânt la 4 decembrie 1989, duhul său încă mai dăinuie, precum şi chilia de pe Valea Sâmbetei a Munţilor Făgăraş, unde în peretele dur de stâncă, părintele a sculptat chipul Maicii Domnului.
Sfântul Preot Mărturisitor Ilie Lăcătușu, cinstit la 22 iulie
Născut în anul 1909, în ziua de Sfântul Nicolae, a fost al doilea dintre cei şapte copii ai unei familii de oameni simpli şi foarte credincioşi, din satul Crăpăturile, judeţul Vâlcea. Şi-a dorit de mic să-I slujească lui Dumnezeu, astfel că a absolvit Facultatea de Teologie din Bucureşti. În timp ce era student s-a căsătorit cu învăţătoarea Ecaterina Popescu şi au avut apoi cinci copii. Imediat după terminarea studiilor a fost hirotonit preot şi, timp de 20 de ani, a avut o viaţă liniştită. Dar pentru mărturisirea lui Hristos a avut mult de suferit. În anul 1952, o dată cu primul val de arestări, a fost trimis la Canalul Dunăre-Marea Neagră, fiind apoi transferat la Închisoarea Târgu Ocna. A fost pus în libertate în 1955, dar, după patru ani, a primit o nouă condamnare la muncă silnică, de data aceasta la Periprava, în Delta Dunării. Aici l-a întâlnit pe părintele Justin Pârvu şi împreună au luat parte la munci grele. Însă prin rugăciune au învins durerea, foamea şi umilinţa. Eliberat în 1964, părintele Ilie a avut domiciliu forţat în Bolintin, unde a lucrat o perioadă ca zidar; apoi i s-a acordat dreptul de a sluji în biserică şi a ieşit la pensie în 1978. Suferinţele îndurate în temniţele comuniste i-au afectat foarte mult sănătatea şi, din acest motiv, a stat un timp în spital. Acolo a făcut o profeţie, ca un testament, în 1983: a spus că, dacă nu va muri până la 22 iulie, va mai trăi încă doi ani; şi tot atunci a cerut ca soţia sa să fie îngropată în acelaşi loc cu el dacă va muri peste 15 ani. Şi tot ce a spus părintele s-a împlinit: în acelaşi an, la 22 iulie, a trecut la viaţa veşnică, iar după 15 ani a murit şi soţia sa. La 22 septembrie 1998, la înmormântarea acesteia, sicriul părintelui a fost deshumat, aşa cum a cerut, iar toţi cei care erau prezenţi au constatat minunea: trupul său era întreg şi neputrezit, mirosea frumos şi avea culoarea alunului, deşi nu fusese îmbălsămat când a fost îngropat. De asemenea, era uscat şi uşor (cântărea 7-8 kilograme), iar pantofii şi îmbrăcămintea erau intacte. În anul 2000, Patriarhia a constituit dosarul de canonizare, şi tot atunci a început să fie deschisă cripta pentru credincioşii care doreau să se roage moaştelor sale.
Sfântul Cuvios Paisie de la Sihăstria, cinstit la 2 decembrie
Părintele Paisie Olaru a văzut lumina zilei la 20 iunie 1897, în satul Stroieşti, din comuna botoşăneană Lunca. A primit numele Petru la botez şi a urmat şcoala primară de trei ani, aşa cum se făcea în satul său. A fost premiantul clasei şi, drept răsplată, a primit cărţi despre vieţile sfinţilor. Citind despre pătimirile lor, s-a gândit să plece la mănăstire, astfel că, la 24 de ani, a intrat în obştea Schitului Cozancea din apropiere, unde a fost tuns în monahism cu numele Paisie. După ce a fost hirotonit preot, în 1947, părintele Paisie a plecat la Mănăstirea Sihăstria, unde era stareţ bunul său prieten Cleopa Ilie. De acolo au fost trimişi amândoi, pentru patru ani, la Mănăstirea Slatina, ca să revigoreze obştea. Şi în această perioadă s-au făcut cunoscuţi ca duhovnici pentru foarte mulţi oameni. Întors la Sihăstria, părintele Paisie a continuat să-şi deschidă chilia pentru mii de ucenici, atraşi de dragostea şi de bunătatea sa, de liniştea pe care o lăsa în inimile lor. Ca să uite de păcatele pe care le auzea de la oameni, lucra singur în grădină şi în timp ce muncea se ruga. La el veneau monahi, ierarhi, dar şi simpli credincioşi, iar în perioada comunistă îl căutau chiar şi oameni importanţi ai vremii, care aveau încredere în rugăciunea sa. Era pregătit oricând să primească pe oricine dorea să îşi mărturisească păcatele. Rostea molitfa pe de rost şi apoi spovedea ore în şir, fără pauză. În 1972, la vârsta de 75 de ani, a vrut să se retragă şi a plecat la Schitul Sihla, din apropiere, unde a sihăstrit cândva şi Cuvioasa Teodora. Dar lumea îl căuta şi aici pentru spovedanie şi rugăciune. După 13 ani, fiind imobilizat la pat, a revenit la Sihăstria, unde a trăit ultimii ani de viaţă alături de prietenul său cel mai bun, părintele Cleopa. Se îmbolnăvise şi de cataractă la ambii ochi, şi cu toate acestea a continuat să-şi primească fiii duhovniceşti. Părintele Paisie Olaru a trecut la viaţa veşnică la 18 octombrie 1990, iar la înmormântarea sa, la Mănăstirea Sihăstria, au venit sute de monahi şi de mireni. După opt ani, alături de el a fost îngropat şi părintele Cleopa Ilie.
Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria, cinstit la 2 decembrie
Printele Cleopa Ilie s-a născut la 10 aprilie 1912. În anul 1929, adolescentul Ilie, din satul Sulița, județul Botoșani, bătea la poarta mănăstirii Sihăstria, atras de un îndemn tainic al inimii. Și, împreună cu fratele său, Vasile, au trăit prima încercare din viața monahală ce au urmat-o. Trei zile și trei nopți, fără mâncare sau apă, aceștia au fost ținuţi la poarta Sihăstriei și, cu un toiag în mână primit de la egumenul lăcașului, puși să lovească trunchiul unui copac. La finalul celor trei zile, Cleopa a fost întrebat ce i-a spus butucul. Și acesta a răspuns: „Nimic”. „Dacă vrei să te mântuiești să fii și tu la fel cum a fost butucul acesta”, l-a povăţuit egumenul. Proba butucului nu a fost una originală, dar extrem de eficientă, iar modelul acesteia a fost identificat ulterior chiar în Viețile Sfinților. Morala? Dacă vrei să te mântuiești, să nu vorbești pe nimeni nici de bine, dar nici când te va ocărî. După ce a trecut proba răbdării, Cleopa a fost primit ca frate în mănăstire și i s-a dat ca ascultare să meargă la stână. 17 ani a stat printre mioare și le-a păstorit cu multă dragoste, și niciodată, povestea ulterior sfinților părinți, nu și-a lăsat mintea să călătorească în afara acelui loc. Doar se ruga. Și când avea timp, citea din scoarță în scoarță, cu nesaț, Sfânta Scriptură, Viețile Sfinților, scrierile părinților Bisericii. Dacă la început nu-l voiau sub niciun chip, când a fost ales stareț al Sihăstriei, părintele Cleopa le-a vorbit o oră monahilor din Viețile Sfinților și i-a lăsat pe aceștia fără cuvinte. Atunci au realizat și ei că Ilie este într-adevăr omul lui Dumnezeu. Prima minune, spune istoria, Cleopa a făcut-o reușind doar cu un ajutor minor din partea Mănăstirii Neamț să refacă Sfântul Lăcaș. Anul 1945 îi aduce lui Cleopa titlul de egumen titular al mănăstirii și, ulterior, Sihăstria ajunge, doar datorită modului în care acesta și-a îndrumat Sfinții Părinți, unul dintre cele mai importante lăcaşuri duhovnicești ale României. O adevărată academie duhovnicească, unde au predat și Antonie Plămădeală și Petroniu Tănase sau Dosoftei Moraru. Și lor, dar și tuturor celor care l-au cunoscut, de la medici la oameni de știință sau oameni simpli, părintele Cleopa le-a schimbat viața. Avea o lucrare a sa, povesteau oamenii, printre care el se punea mai mic și pe toți ceilalți îi vedea mai mari, căci în inima sa încăpea o lume întreagă. Anchetat de comuniști și considerat „dușman al poporului”, pentru că l-a găzduit pe viitorul mitropolit Antonie Plămădeală, arestat și el, Cleopa a fost nevoit să se ascundă în pădure și să trăiască într-un bordei pe care și l-a construit singur, iar toate vietățile Domnului l-au apărat. Așa l-a cunoscut pe părintele Arsenie Papacioc, care luase și el drumul pustiei. Se nevoiau împreună, dar locuiau separat. În 1959, când comuniștii au transformat Sihăstria în azil de bătrâni, Cleopa este nevoit să fugă din nou. Era cea de-a treia izolare în munți, care a durat de data asta cinci ani, o perioadă a aprofundării teologice, dar și momentul scrierii unor cărți importante. Odată cu revenirea sa în 1964 la Sihăstria, faima părintelui Cleopa a crescut neîncetat. Renumele de duhovnic sfânt, predicator și misionar a depășit granițele mănăstirii. Ultimii treizeci și ceva de ani au însemnat enorm pentru întreaga ortodoxie română, iar faptul că Sihăstria a devenit dintr-un schit necunoscut o mănăstire cunoscută în toată lumea s-a datorat doar părintelui Cleopa. În dimineața zilei de 2 decembrie 1998, acesta a fost chemat la Domnul. Raiul l-a primit pe unul dintre cei mai de seamă propovăduitori ai săi. Părintele Cleopa nu este doar un simbol al Sihăstriei sau al României, ci al lumii întregi. Dovada o reprezintă cărțile sale care au fost publicate și traduse în toate țările ortodoxe. Și, deși sunt extrem de simple, scrierile părintelui Cleopa tratează probleme duhovnicești de mare trăire teologică.
Sfântul Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț, cinstit la 6 iulie
Arhimandritul Dometie Manolache, născut în data de 13 octombrie 1924, în satul Mărculești, Buzău, a fost un mare părinte duhovnicesc român al secolului XX, duhovnic la Mănăstirea Râmeț și preot misionar jertfitor în satele mocanilor din Munții Apuseni. A revigorat viața monahală și duhovnicească, slujind cu multă râvnă, dar s-a ocupat și de partea administrativă cu multă responsabilitate. A restaurat biserica mănăstirii, a ridicat din temelie două case bisericești, ateliere supraetajate pentru secția de covoare, o trapeză cu bucătărie, un arhondaric cu șapte camere, a introdus lumina electrică și apa potabilă în încăperile mănăstirii. În anul 1969 a înființat, alături de sora sa, monahia Eudoxia Manolache, muzeul mănăstirii și a construit din temelie, lângă mănăstire, o școală pentru copiii satului Râmeț, toate acestea în paralel cu intensificarea misiunii pastorale în satele și cătunele din jurul mănăstirii. După 26 de ani de totală dăruire și slujire a monahismului și Bisericii, arhimandritul Dometie s-a mutat la odihna cea de veci, în vara anului 1975. Acest călugăr neobosit, duhovnic și povățuitor, a trăit o aleasă viață duhovnicească dusă până la jertfă. Datorită smereniei sale și a dragostei față de aproapele, părintele Dometie Manolache a fost înzestrat de Dumnezeu cu mari daruri duhovnicești. Prin viața sa, s-a făcut tuturor pildă de urmat. I-a întors pe mulți la credință, astfel că, după adormirea sa în Domnul, oamenii din zonă l-au numit „apostolul moților”.
Sfântul Cuvios Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus, cinstit la 20 decembrie
Părintele Serafim (1912-1990) a fost duhovnic aproape 50 de ani la Mănăstirea Brâncoveanu, Sâmbăta de Sus, din județul Brașov, şi îndrumător, duhovnic şi prieten al părintelui Teofil Părăian, care îl considera pe părintele Serafim „un om sfânt”. Retrăgându-se din stăreţie, ultimii ani ai vieţii sale i-a pus în slujba lui Dumnezeu şi a credincioşilor, devenind duhovnicul monahilor şi al tuturor bunilor creştini care veneau aici în număr mare. Părintele Serafim Popescu a trecut la Domnul după o scurtă suferință, venită în urma unei operații, cu icoana Sfântului Serafim de Sarov în mâini. Viața sfântă și cuvintele părintelui Serafim sunt de adâncă înțelegere teologică și de o mare aplicativitate practică. Prin viața și cuvintele sale, el se constituie într-o icoană vrednică de contemplat și de urmat. Părintele Cleopa Nanu, fostul stareț al Mănăstirii Nicula, spunea despre părintele Serafim Popescu: „A fost cel mai smerit om pe care l-am văzut vreodată, deși ar fi avut cu ce să se mândrească”.
Sfântul Preot Mucenic Liviu Galaction de la Cluj, cinstit la 8 martie
Părintele Liviu Galaction Munteanu (16 mai 1898 - 8 martie 1961) a fost profesor de teologie și unul dintre mărturisitorii din perioada comunistă. Încercările sale de a-i forma pe studenții teologi pentru a putea răspunde la greutățile impuse de autoritățile statului au atras atenția organelor de Securitate care îl urmăreau permanent, arestându-l în 1952 și supunându-l la presiuni pentru a-și înceta activitatea. Părintele Liviu Galaction Munteanu a întocmit o programă pentru catehizarea copiilor și adulților, programă care l-a adus iar în atenția Securității. A fost anchetat, iar în 1959 condamnat la opt ani de închisoare pentru „uneltire contra ordinii sociale”. A fost închis în penitenciarele Aiud și Gherla. A murit în 8 martie 1961, la Aiud, ca urmare a tratamentului inuman la care a fost supus de regimul comunist.
Sfântul Cuvios Mucenic Gherasim de la Tismana, cinstit la 26 decembrie
Arhimandritul Gherasim Iscu (21 ianuarie 1912 - 25 decembrie 1951), a intrat în viața monahală de la vârsta de 12 ani. A fost stareț al mănăstirilor Tismana și Arnota, propovăduitor al credinței în Transnistria și deținut politic martirizat pentru credință. În 1948 a fost arestat, după ce a fost contactat de luptătorii din rezistența anticomunistă și a ținut o predică anticomunistă. A fost încarcerat inițial la Craiova, apoi la Aiud, Pitești, Gherla și la Canal, la Poarta Albă. După lungi suferințe purtate, s-a îmbolnăvit și a fost dus la Sanatoriul din Târgu-Ocna. A trecut la cele veșnice la 25 decembrie 1951.
Sfântul Cuvios Mucenic Visarion de la Lainici, cinstit la 10 noiembrie
Părintele Visarion Toia s-a născut la 28 mai 1884, în comuna Secuieni, județul Bacău. În anul 1910, a fost tuns în monahism la Mănăstirea Frăsinei, iar în anul 1922 a fost hirotonit ieromonah. În vara anului 1929, a fost numit stareț al Mănăstirii Lainici de Preasfințitul Vartolomeu Stănescu, Episcopul Râmnicului-Noul Severin. În timpul stăreției sale, obștea mănăstirii a ajung la peste 20 de monahi și frați. În timpul șantierului de la Bumbești-Livezeni, deschis de regimul comunist, în anul 1949, părintele Toia a pus bazele unui spital pentru cei schilodiţi în timpul lucrărilor, fiind mereu aproape de aceștia. Conform Securităţii, Visarion Toia contracara astfel campania de educare marxist-leninistă care se desfășura în zonă. Mai mult, părintele organiza pelerinaje împreună cu minerii din Valea Jiului și refuza cu îndârjire ocuparea chiliilor de către trupele de Securitate care luptau împotriva partizanilor din munți, manifestări care au atras atenția organelor de represiune. A trecut la cele veșnice la 8 noiembrie 1951, în urma bătăilor suferite de la Securitate.
Sfântul Cuvios Calistrat de la Timișeni și Vasiova, cinstit la 10 mai
Protosinghelul Calistrat Bobu (1900-1975) a fost un vestit preot misionar în Banat. Era de loc din Burdujeni (Suceava), iar cu metania din Mănăstirea Sihăstria. În anul 1942 a fost trimis preot misionar în Banat, unde a întemeiat Mănăstirea Timișeni și a înnoit viața monastică de la Săraca, Partoș și Vasiova. Timp de 33 de ani, părintele Calistrat a fost o făclie mereu aprinsă pentru călugării și credincioșii din Banat. Pentru smerenia și blândețea inimii lui, a primit de la Dumnezeu darul vindecării și al izgonirii duhurilor necurate dintre oameni. A trecut la Domnul în ziua de Paști a anului 1975.
Sfântul Preot Mucenic Ilarion Felea, cinstit la 18 septembrie
Părintele Ilarion Felea, născut la 21 martie 1903, a fost un propovăduitor al Evangheliei foarte apreciat, atât de popor, cât și de intelectualitate, la jumătatea secolului trecut. Profesor la Academia Teologică din Arad, părintele a scris multe lucrări teologice, cea mai importantă fiind „Spre Tabor”. La data de 25 septembrie 1958, a fost ridicat și dus la Ministerul de Interne (Uranus) din București și supus unei foarte severe și nedrepte anchete. Detenția a făcut-o la Penitenciarul din Gherla, apoi la cel din Aiud, unde a încetat din viață la 18 septembrie 1961. Înmormântat fără cruce și fără a i se cunoaște locul unde odihnesc rămășițele pământești, preotul profesor Ilarion V. Felea s-a încununat, prin moartea sa, cu aureola de martir pentru Biserică și Neam, așa cum odinioară au făcut-o strămoșii săi, moții, de unde a provenit.
Sfântul Cuvios Iraclie din Basarabia, cinstit la 3 august
Protosinghelul Iraclie Flocea (11 martie 1893 - 16 august 1964) a fost un misionar al Basarabiei interbelice și supraviețuitor al Gulagului stalinist. A luptat în linia întâi în timpul Războiului de Reîntregire și a fost rănit grav, fiind în pericol să-și piardă mâna stângă. Dar Dumnezeu făcut o minune și l-a vindecat. În 1917, după ce a fost eliberat din prizonierat, a respectat promisiunea făcută lui Dumnezeu când era rănit și a rămas în Basarabia. În 2 august 1945 a fost arestat de Sovietul Suprem, iar apoi, pe 17 decembrie 1945, condamnat la 8 ani de muncă silnică în Siberia pentru propagandă, agitație și apeluri pentru răsturnarea puterii sovietice. Aceasta era o formă prin care erau condamnați clericii și monahii, fără a li se putea aduce vreo acuzație reală, ci pentru că erau români ortodocși și, conform ideologiei partidului, erau dușmani ai poporului. În lagăr a continuat, ca și ceilalți clerici, să ajute și să încurajeze pe cei deportați, a spovedit și a ținut vie flacăra credinței. În 1953 a revenit în Basarabia, a îndeplinit ascultarea de casier la Mănăstirea Țigănești, de ghid la Mănăstirea Noul Neamț, până la închiderea ei, în 1962. A trecut la Domnul la 16 august 1964 şi înmormântat în cimitirul satului, sub atenta supraveghere a comuniștilor.
Sfântul Preot Mucenic Alexandru din Basarabia, cinstit la 8 august
Părintele Alexandru Baltagă s-a născut la 14 aprilie 1861, într-o familie de preot și a devenit și el preot la Biserica „Aleksandr Nevski” din Călăraşi-sat, în Republica Moldova de azi. A fost unul dintre cei mai reprezentativi clerici basarabeni din perioada interbelică. A fost un neobosit promotor al culturii și identității românești. Între 1903 și 1925 a fost președintele Congresului Eparhial, iar în 1917 a devenit singurul reprezentant al Bisericii în Sfatul Țării. În această calitate, în 27 martie 1918, a votat pentru unirea provinciei cu țara-mamă, România. După anexarea Basarabiei de către Uniunea Sovietică, la 28 iunie 1940, a rămas alături de enoriași, chiar dacă restul familiei s-a refugiat peste Prut. A fost foarte rapid arestat și condamnat pentru activitate contrarevoluționară și dușmănoasă față de Uniunea Sovietică. A recunoscut în fața anchetatorilor că nu agrea revoluția bolșevică și nici faptul că, înainte de Unire, românii nu-și puteau folosi limba maternă în cult. A fost deportat la Kazan, Tatarstanul de azi, unde a decedat în ziua de 7 august 1941.