de Georgiana Mihalcea

Sfințenia este un concept fundamental în teologia ortodoxă, însă adesea înțeles greșit sau interpretat superficial în contextul contemporan. Cu toate acestea, resursele scripturistice, patristice, precum și tradiția noastră ortodoxă oferă o bogăție de învățături și practici menite să lumineze despre adevărata natură a sfințeniei. Împreună cu Ieromonahul Dometian (foto) de la Schitul „Sfântul Apostol Andrei” Comănești, Bacău, am încercat să explorăm diferitele aspecte ale sfințeniei, având ca punct de plecare întrebările adresate adesea de către tineri, în cadrul comunităților creștine.

„Este caracterizată printr-o apropiere profundă de Dumnezeu”

- Care ar fi definiția sfințeniei?

- În tradiția ortodoxă, o persoană este considerată „sfântă” atunci când trăiește în conformitate cu voia lui Dumnezeu, respectând Poruncile Lui și reflectând virtuțile creștine într-un mod desăvârșit. Sfințenia este caracterizată printr-o apropiere profundă de Dumnezeu - dusă până la unirea cu El prin har, o redobândire a stării paradisiace dintru început, manifestată prin rugăciune neîncetată, prin desăvârșită smerenie, prin ascultare și prin iubire jertfelnică pentru ceilalți. Excepția de la o astfel de „regulă” o face acea categorie aparte de sfinți, numiți nebuni pentru Hristos. Această stare de sfințenie este recunoscută de comunitatea de credință și confirmată de către Biserică prin procesul de canonizare, după o îndelungă perioadă de venerare populară și după o investigare minuțioasă a vieții persoanei respective. Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, de curând canonizat, spunea că sfințenia e tocmai această transparență - străvezenia lui Dumnezeu în făptura Sa, prietenia aceea de mare cuviință a sufletului cu Tatăl său - singura situație normală și de la sine înțeleasă a omului și a oamenilor.

- „Te crezi sfânt”? La ce credeți că se referă cei care o adresează?

- Ironia cu care este adesea adresată întrebarea „Te crezi sfânt?” poate proveni din sarcasm sau chiar răutate, din invidie, din scepticism, din neînțelegere sau necunoaștere, ori chiar din experiențe negative legate de persoane care afișează o falsă sfințenie. Sfântul Apostol Pavel avertizează împotriva ipocriziei în viața spirituală, subliniind că adevărata sfințenie este caracterizată de smerenie și discreție, nefiind căutătoare de recunoaștere publică.

„Harul înfierii primit prin întreita afundare în numele Sfintei Treimi reprezintă începutul vieții creștine”

- Când spunem despre o persoană că este „sfântă”?

- Viața unui Sfânt este infuzată de iubirea pentru Dumnezeu și pentru aproapele, de smerenie, de ascultare, de pocăință continuă și de rugăciune neîncetată, încununate de o permanentă luptă împotriva păcatului. Sfântul Ioan Scărarul în „Scara” (precum și alți Sfinți Părinți) oferă îndrumări detaliate cu privire la aceste principii și virtuți, subliniind importanța constanței și a stăruinței în viața duhovnicească.

- Botezul cu Duhul Sfânt îl primim cu toții. Unii păstrează cu bucurie acest har, alții îl nesocotesc. De ce credeți că oamenii uită că au acest dar?

- Harul înfierii primit prin întreita afundare în numele Sfintei Treimi, precum și actul Mirungerii prin primirea peceții Darului Duhului Sfânt din cadrul Sfintei Taine a Botezului, reprezintă începutul vieții creștine, respectiv punerea în lucrare a darurilor baptismale. Uitarea, sau mai bine-zis nesocotirea acestui dar poate surveni din cauza preocupării exclusive asupra grijilor vieții, din cauza păcatelor sau datorită influenței duhului lumii contemporane, care îndepărtează omul de Dumnezeu printr-o permanentă preocupare de sine. Educația moral-religioasă constantă, precum și trăirea unei vieți practice în sânul familiei și al Bisericii, sunt vitale pentru menținerea și creșterea acestui dar. „De la mama am primit credința vie care se arată prin rugăciune și prin postire, prin ducerea la Biserică. Din copilărie ne-a învățat să mergem la mănăstiri, la hramuri, să mergem în pelerinaje, deși era o vreme dificilă”, spunea Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în cadrul unei slujbe de Te Deum săvârșită în Catedrala Patriarhală, cu prilejul împlinirii vârstei de 73 de ani.

„Dumnezeu a creat trupul omului pentru a fi nemuritor, omul, însă, a păcătuit prin neascultare”

- De ce e bine să citim viețile Sfinților, să ne rugăm Sfinților și să ne închinăm Sfintelor moaște?

- Vieților Sfinților ne oferă exemple autentice de adevărată trăire creștină și ne inspiră în propria noastră călătorie spirituală. „Sfinții sunt casnicii lui Dumnezeu”, spune Sfântul Apostol Pavel în Epistola sa către locuitorii cetății Efes (2, 19), îndemnând-i să nu se mai considere străini și locuitori vremelnici, ci „împreună cetățeni cu sfinții”. Prin urmare rugăciunea către Sfinți ne aduce în comuniune cu aceștia, iar ei devin mijlocitorii noștri la Tronul lui Dumnezeu spre iertarea păcatelor și spre plinirea rugăciunilor cele de folos. Dumnezeu a creat trupul omului pentru a fi nemuritor, omul însă a păcătuit prin neascultare, a pierdut nemurirea trupului și starea sa firească, și a căzut în starea nefirească în care trupul să-i putrezească și să se desfacă în cele dintru care a fost alcătuit (adică pământului din care a fost zidit). Sfinții care au dobândit de la Dumnezeu marele dar de a nu le putrezi trupurile, de a izvorî mir și miresme nepământești, ne încredințează prin aceasta pe noi toți, de dobândirea lor a stării firești pe care omul a avut-o în starea sa originară. Închinarea la Sfintele lor moaște este un act de cinstire și recunoștință față de Sfinții care au atins desăvârșirea în Hristos, iar aceste practici ne întăresc credința, ne apropie de Dumnezeu și ne oferă putere și exemple demne de urmat în viața noastră duhovnicească.

- Cât de important este să avem un nume de Sfânt?

- Numele Sfântului ne leagă de un model de viață creștină și ne oferă un protector și mijlocitor înaintea lui Dumnezeu. Sfântul al cărui nume îl purtăm ne poate inspira, ajuta și ghida în viața noastră spirituală. În plus, Biserica ne amintește de sfințenie prin celebrarea zilei onomastice, oferindu-ne ocazia de a mulțumi Sfântului ocrotitor pentru mijlocire și de a ne reînnoi angajamentul față de viața în Hristos.

Biserica, la rândul ei, este „una, sfântă, sobornicească şi apostolească“

- Dincolo de sensul laic, ce înseamnă din punct de vedere dogmatic cuvântul „sfânt”?

- Sfânt (gr. hagios, lat. sanctus, slav. sveat) se referă în mod exact (sau absolut) la Dumnezeu, ca fiind singur perfect și dincolo de orice urmă de lipsă. În sens dogmatic, în Teologie se spune că sfințenia este unul dintre atributele lui Dumnezeu. Pentru participarea la dumnezeire prin harul necreat, sau prin energiile necreate ale lui Dumnezeu (gr. theosis), primesc numele de sfânt/sfântă, sfinți/sfinte: sfinții îngeri, oamenii sfinți, unele sfinte lucrări ale Bisericii (de exemplu, sfintele slujbe, Sfânta Liturghie etc.) sau unele obiecte liturgice care servesc cultului liturgic al Bisericii (de exemplu, sfintele icoane, sfântul potir etc.). Biserica la rândul ei, este „una, sfântă, sobornicească și apostolească”, după cum mărturisim prin Simbolul de Credință. Prin urmare, sfințenia nu este doar o stare morală, ci este o adevărată transformare ontologică (ființială) prin harul lui Dumnezeu.