de Georgiana Mihalcea
De multe ori, abia spre finalul vieții înțelegem cât rău ne-au făcut faptele și deciziile noastre. Nu vorbim despre simple slăbiciuni umane, ci despre vicii prin care colaborăm cu diavolul. Ura, răutatea, calomniile unul împotriva celuilalt, pătarea conștiinței, înjosirea unei persoane - sunt păcate grave. De asemenea, trebuie să înțelegem că dacă protestăm constant pentru ceea ce ni se întâmplă, nimic nu se va schimba. Sunt oameni care protestează de-a lungul întregii vieți, dar asta nu le schimbă cu nimic destinul. Încercați să vă schimbați. Nu puteți? Trebuie să vă pregătiți pentru schimbare, acesta nu se întâmplă în viața voastră pentru că o blocați, împingând-o inconștient. De aceea nu se întâmplă.
„Deschide ușa ca să intre lumina și să vină Hristos”
În multe cazuri nu vrem să scăpăm de pasiunile negative, pentru că nu am învățat să trăim „altfel”, adică nu am învățat să trăim spiritual. O persoană supărată nu vrea să scape de mânie pentru că își imaginează că nu poate trăi fără ea. Atunci va spune: „Dacă nu mă enervez, oamenii vor profita de mine. Dacă nu țip la soția mea, ea va ridica nasul la mine! Dacă nu îmi arăt puterea asupra subordonaților mei, ei mă vor folosi”. Să ne deschidem pentru o schimbare. Nu se întâmplă pentru că noi înșine o respingem inconștient. Oricât de paradoxal ar suna, în astfel de momente ar trebui să ne gândim la modul în care rănile și traumele noastre sunt puterea noastră. Franz Kafka a spus: „Singura posesie a vieții mele și a ființei mele sunt rănile mele. Ele sunt bogăția mea, pentru că datorită lor învăț, cresc, devin mai înțelept și mă sfințesc”. Dacă vă uitați mai atent, veți vedea că în spatele unui creator se ascunde o rană. Nimeni nu a scris sau a pictat vreodată nimic din alt motiv decât să iasă singur din iad. Şi niciun creștin sau persoană nu s-a dedicat rugăciunii în afară de a ieși din iad. Care este taina sfinților? Că și-au luat întunericul, rănile copilăriei și le-au umplut de lumină. Aceasta este o transfigurare. Sfântul Porfirie spunea că „întuneric este în noi, dar nu rămâneți în întuneric, nu te uita la el, nu intra adânc în el. Deschide ușa ca să intre lumina și să vină Hristos”. Asta e important.
Când păcătuiți, mergeți spre lumină, nu stăruiți în greșeală
Nu vă deranjați constant cu păcatele, cu diavolul. Vorbim despre diavol mai mult decât despre Hristos. Nu vorbim despre Hristos, despre lumină, despre Paradis, despre Duhul Sfânt, despre bucuria Duhului Sfânt, despre bucuria păcii, despre frumusețe, în schimb, ne gândim constant la altceva. Ați comis un păcat, ați alunecat spiritual? Uitați-l, nu săpați în el, ci mergeți la Lumină. Rugați-vă cu frânghia de rugăciune, mergeți la plimbare, întâlniți-vă cu un prieten, faceți o ieșire în natură, nu stați acasă. De ce ne izolăm? Pentru că ego-ul nostru este rănit pentru că am căzut spiritual și ne-am pătat imaginea. Percepția noastră despre „sinele” nostru - o percepție idealizată - s-a deteriorat; pentru că credem că suntem minunați, puternici, cei mai buni, cei mai sfinți. Și acum nu putem accepta că am păcătuit și ne plângem în continuare de asta. Aici, egoismul a luat stăpânire, pentru că dacă sufletul ar plânge cu adevărat în Hristos, ne-am duce la Hristos și nu ne-am mai adânci în răul care ne creează probleme atunci când ne oprim constant asupra lui. Și, de asemenea, nu ar trebui să permitem ca toate acestea să ne sperie. Veți vedea că de multe ori repetăm obiceiurile și comportamentele părinților noștri, reacționăm la probleme, la boli la fel cum au făcut-o aceștia. Ce înseamnă asta? E ca şi cum am auzi aceleaşi „înregistrări audio” care, la un moment dat, ar trebui șterse şi înlocuite cu unele noi în care Îl căutăm pe Hristos. Când suntem mici, spunem adesea: „Când voi crește mare, nu mă voi comporta ca tatăl sau mama mea, care erau lași, fricoși și nesiguri”. Dar de multe ori facem același lucru în cel mai rău mod posibil. Pentru că avem această „casetă”, acest mecanism, aceste reacții înregistrate în noi înșine. Dacă le schimbăm, atunci viața noastră se va schimba.
Circumstanțele neprevăzute apar constant în fața noastră, pentru că avem cerințe și dorințe
Circumstanțele neprevăzute vor apărea constant în viața noastră. „Nu erai așa când m-am căsătorit cu tine, acum ești complet diferit”. „M-am căsătorit cu o fată fericită, iar acum ești mereu acră”. Dar nu o întrebi de ce a devenit „acră”. Pentru că trebuie să te întrebi de ce a devenit așa, de ce și-a pierdut dulceața. Probabil că și tu ești de vină într-o oarecare măsură. De ce nu are dorința de a face nimic acum? Dacă mai devreme voia să meargă la un muzeu, la plimbare, atunci acum nici nu mai vrea să iasă în curte. De ce? Circumstanțele neprevăzute apar constant în fața noastră, pentru că avem cerințe și dorințe. Adică vrem să controlăm evenimentele, vrem să meargă așa cum ne-am imaginat, pentru că credem că știm ce este corect și util. Și spunem că totul ar trebui să meargă așa ca să putem fi fericiți. Nu-i așa? Suntem supărați. Pentru că avem încredere în providența lui Dumnezeu, pentru că El știe ce noi nu avem. Situațiile neprevăzute sunt contrare voinței lui Dumnezeu și dorințelor noastre și de aceea ni se par neprevăzute. Dar, de fapt, nu sunt neprevăzute. Puteți vedea adesea cum un eveniment simplu - nu ați avut timp să vă urcați într-un taxi, pe o barcă, într-un avion, mergeți sau nu la o întâlnire - vă poate schimba întreaga viață. V-ați dus undeva și ați întâlnit un bărbat acolo și v-a oferit un loc de muncă. Sau nu v-ați dus și ați fost salvat de la altceva. Nu e nimic accidental.
Trebuie să fim capabili să suportăm toate lucrurile rele care se întâmplă în viaţa noastră
Ceea ce spune Biserica de secole este confirmat acum de fizica cuantică, care ne învață că ne jucăm într-un univers de probabilități. Corborâți treptele, de exemplu, și există o mare probabilitate să cădeți, să alunecați, să vă rostogoliți sau să coborâți scările normal. Sfântul Ioan Damaschinul spune: „Domnul alege întotdeauna cea mai bună probabilitate pentru noi. Pur și simplu nu am putut înțelege ce s-a întâmplat atunci, dar anii trec și putem rezolva misterul și putem înțelege de ce s-a întâmplat ceva în viața noastră atunci”. Un om care îl iubește pe Dumnezeu așteaptă totul și spune mereu: „Facă-se voia lui Dumnezeu!”. Plouă, plouă cu grindină, tună. El spune: „Binecuvântat să fie numele Domnului!”. Deoarece aceste lucruri au un cost mare pentru gândirea noastră carnală, le considerăm neașteptate. Pentru a nu fi stânjeniți și supărați de fiecare dată, pentru a nu ne îngrijora și pentru a nu crea probleme, trebuie să fim capabili să suportăm toate lucrurile rele care se întâmplă în viața noastră. Întotdeauna spuneți: „Bine ai venit, boală! Bine ai venit, nenorocire! Bine ai venit, suferință!”. Este greu, dar trebuie să o faceți pentru a vedea ce se ascunde în spatele bolii și ispitei. Și dacă nu o puteți vedea, atunci adunați-vă răbdarea și așteptați să vedeți ce se află în spatele tuturor. Aceasta aduce blândețe, fără de care nu poate exista viață spirituală.