de Georgiana Mihalcea

Sfântul Visarion al Larisei s-a născut în Grecia, în secolul al XVI-lea și este venerat pentru viața sa de smerenie, slujirea plină de har și contribuția sa la întărirea credinței în vremuri de mari încercări. Considerat unul dintre cei mai mari păstori ai Bisericii Ortodoxe Grecești, a rămas în conștiința credincioșilor drept un model de dăruire față de Hristos și Biserică, de compasiune față de cei nevoiași și de curaj în apărarea credinței străvechi. După adormirea întru Domnul a continuat să facă minuni, chiar și în România.

Tinerețea și chemarea către monahism

Sfântul Visarion s-a născut în anul 1490, în satul Pili din Grecia Centrală, iar părinții i-au oferit o aleasă educație. De la o vârstă fragedă, Visarion a dat dovadă de o înclinare profundă către viața spirituală, fiind atras de rugăciune și de studiul Sfintei Scripturi. În acea perioadă, Imperiul Otoman domina regiunea, iar populația ortodoxă suferea diverse presiuni, atât economice, cât și religioase, pentru a-și părăsi credința. Aceste condiții dificile au jucat un rol esențial în formarea caracterului tânărului Visarion, care vedea în monahism o modalitate de a proteja și întări credința în fața persecuțiilor. În urma unei chemări divine puternice, Visarion a ales să își dedice viața lui Dumnezeu, retrăgându-se la o mănăstire din apropierea Larisei, unde a primit tunderea monahală. Acolo, a trăit o viață de asceză, rugăciune și post, devenind rapid cunoscut pentru curăția inimii și devotamentul său față de Hristos. Călugărul Visarion a fost un ucenic zelos și ascultător, iar râvna sa pentru desăvârșire l-a făcut remarcat de către starețul mănăstirii și de alți părinți duhovnicești. La doar 16 ani, când a primit cinul monahal, tânărul Visarion ducea o viață încununată cu virtuțile smereniei, ascultării, neagonisirii, petrecându-și viața în priveghere, postire și rugăciune. La vârsta de 26 de ani a fost hirotonit diacon, iar la scurt timp a primit harul preoției.

Episcopia și lucrarea pastorală

În anul 1517 a fost învrednicit de harul arhieriei, fiind hirotonit arhiereu pe seama Episcopiei de Elasona din apropierea orașului Larisa. Însă poporul acelei cetăţi, din pricina mândriei, nu l-a primit ca episcop, pentru că în trecut cetatea lor era cinstită cu rang de Arhiepiscopie. De aceea, locuitorii cetăţii au mers cu îndrăzneală şi, pentru daruri, au luat un alt arhiereu, după vrerea lor. Astfel, Sfântul Visarion este nevoit să nu ocupe niciodată scaunul episcopal de Elasona, ci se retrage lângă părintele său duhovnicesc, Mitropolitul Marcu al Larisei, pe care l-a îngrijit și l-a slujit până la trecerea sa la Domnul. Timp de patru ani îl ajută pe acesta în greaua slujire pe care o avea sub stăpânirea otomană, întărind poporul în dreapta credinţă şi arătând multă milostivire către cei săraci. În anul 1527, după ce arhiepiscopul Marcu a trecut la cele veşnice, atunci, cu alegerea şi cu cererea episcopilor şi a clericilor acelei eparhii, precum şi a tot poporului dreptcredincios, Sfântul Visarion a fost rânduit în scaunul Larisei de către patriarhul Ieremia I al Constantinopolului. Odată devenit episcop, Sfântul Visarion a îmbinat în mod exemplar viața de rugăciune cu implicarea activă în slujirea comunității. A fost un păstor neobosit, cunoscut pentru iubirea sa față de poporul lui Dumnezeu și pentru grija pe care o purta pentru fiecare suflet în parte. Deși trebuia să navigheze între presiunile autorităților otomane și nevoile credincioșilor săi, episcopul Visarion a reușit să mențină un echilibru între aceste forțe contrare, protejându-și turma cu înțelepciune și curaj.

Apărarea credinței ortodoxe

Într-o vreme în care presiunile asupra ortodoxiei erau mari, Sfântul Visarion a fost un apărător ferm al credinței tradiționale. Otomanii încercau adesea să submineze credința creștină, fie prin constrângeri directe, fie prin oferirea unor avantaje materiale celor care acceptau să treacă la islam. În acest context, Visarion a avut un rol esențial în păstrarea identității ortodoxe a poporului său. El a promovat, de asemenea, dialogul între cler și laici, încurajându-i pe toți să-și păstreze credința în fața ispitelor și încercărilor. De asemenea, a sprijinit ridicarea de biserici și mănăstiri, în ciuda dificultăților financiare și a presiunilor autorităților otomane, contribuind astfel la întărirea spirituală și morală a creștinilor din regiune. Sfântul Visarion a trecut la cele veșnice în anul 1540, la doar 50 de ani, după o viață plină de jertfe și de sfințenie. Moartea sa a lăsat un gol imens în rândul credincioșilor din Larisa, dar și din întreaga regiune a Tesaliei, care îl considerau nu doar un episcop, ci și un părinte duhovnicesc de neînlocuit. În anul 1798, mormântul său, care împrăștia bună mireasmă, a fost găsit gol, sfintele moaște fiind furate. A fost descoperit doar cinstitul cap al sfântului, care se păstrează la Dousikou (Grecia), una dintre mănăstirile ctitorite de el.

Este prăznuit la data de 15 septembrie în calendarul creştin ortodox

În București, Sfântul Visarion este cinstit în mod deosebit la Catedrala Sfântul Spiridon - Nou, Schitul Măgureanu, paraclisul istoric al Mănăstirii Antim, la Biserica „Sfântul Visarion” din Piaţa Romană, unde a fost botezat Sfântul Calinic de la Cernica, şi este ocrotitorulMănăstirii Nucet din Dâmboviţa

Minunile săvârşite în spaţiul românesc

Sfântul Visarion a fost recunoscut ca făcător de minuni și alungător al molimelor, de aceea cinstitul său cap a fost adus în Țara Românească de mai multe ori, în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, când ciuma făcea ravagii în spațiul românesc. Pentru prima dată, moaștele sfântului au fost aduse în Ţara Românească de domnitorul Constantin Mavrocordat, la 14 septembrie 1730. Cu această ocazie, s-au făcut privegheri în unele biserici din București și litanii pe străzile orașului în urma cărora epidemia a dispărut. În anul 1792, când ciuma cuprinsese aproape toate mahalalele Bucureștiului și nu numai, ci și întregul teritoriu de la nord de Dunăre, cinstitul cap al Sfântului Visarion a fost adus și depus la Mănăstirea Cotroceni, unde numeroși credincioși veneau și se închinau cerând izbăvire de boală, iar cei bolnavi se vindecau. Tot atunci, din porunca domnitorului Alexandru Moruzi, sfintele moaște au fost purtate în procesiune pe străzile Bucureștilor, făcându-se slujbe de priveghere în mai multe biserici și mănăstiri din București, după care moaștele sale au fost purtate în procesiune în județele Ilfov, Teleorman, Dâmbovița și Olt. Pentru a patra oară, sfintele moaște ale Sfântului Visarion au fost aduse la Târgoviște în anul 1796 pentru izbăvirea de boli și sănătatea poporului. În urma acestor minuni, mai multe lăcașuri de cult construite în aceea perioadă l-au primit ocrotitor pe Sfântul Visarion, iar pomenirea lui se face și astăzi cu mare cinste. În data de 13 mai 2016 moaştele (capul) Sfântului Visarion au ajuns pentru a cincea oară în România, la Mănăstirea Pantocrator din Drăgăneşti Vlaşca, Episcopia Alexandriei şi Teleormanului, cu prilejul hramului Paraclisului Mănăstirii.