de Mariana Borloveanu
La hotarul dintre toamnă şi iarnă ne place să privim împrejur şi să ne oprim lângă lumina înaltă a celor care au lăsat în urmă o altfel de clipă, o altfel de lumină, un altfel de crez. Aşa am ajuns la actriţa Leni Pinţea Homeag (foto). Pe multe dintre meridianele lumii, numele României s-a identificat cu numele său, până într-o zi când Dumnezeu a hotărât că spiritualitatea poate în modul cel mai fericit să învingă arta sau poate... să o vindece.
„Phaedra” a strălucit pe toate meridianele lumii
Pe scena Teatrului Naţional din Craiova au strălucit multe dintre numele grele ale artei dramatice româneşti. Aici s-au născut idei şi mituri şi s-au conturat impresionante cariere artistice. Lumina din vârful piramidei a fost însă monumentala perlă regizorală a lui Silviu Purcărete, „Phaedra”. Cu această piesă au fost reprezentaţii pe mai toate scenele mari ale lumii, la amintirea cărora eroina acestui spectacol ne-a mărturisit că este „o mină de informaţii în ceea ce priveşte viaţa pe cele cinci continente, după cei zece ani de turnee internaţionale. „Am jucat în peste 80 de mari teatre din lume şi asta nu se poate uita! Cunosc sensibilitatea şi iubirea de teatru a spectatorilor din toată lumea”, ne-a spus actriţa Leni Pinţea Homeag, amintindu-şi, cu nostalgie, despre o viaţă dăruită cu mărinimie teatrului. „Scena a fost frontul meu de luptă. Aici am încercat să escaladez culmea. Aici m-am luptat cu însuşi cugetul meu. M-am înrolat în lupta pentru adevăr şi mi-am îndeplinit partea mea de datorie. Şi tocmai atunci când am ajuns la deplina stăpânire a mijloacelor meseriei, în deplina maturitate a posibilităţilor mele artistice, când am ajuns să pătrund tainele artei, când le-am stăpânit cu viziune clară, cu forţe intacte, capabilă să-mi dirijez posibilităţile de expresie cu măiestrie, porţile teatrului s-au închis”.
Rolul cel mare: ctitor
După drama plecării din teatru, actriţa Leni Pinţea Homeag şi-a ridicat privirea spre Cer, aşteptând de la Dumnezeu un semn de binecuvântare. Revelaţia nu a întârziat să apară, asfel încât într-o bună zi a renunţat la imensa casă din centrul Craiovei şi s-a întors la Moieciu, în satul natal. Şi pentru că întotdeauna i s-a dat numai rolul principal, de această dată şi l-a atribuit singură... doar că era un altfel de rol, acela de şef de şantier pentru a ctitori o bisericuţă din lemn, în stil maramureşean.
Spre deosebire de Ana lui Manole, doamna Leni s-a prins, cu toată forţa pe care un om o poate stăpâni, de funia care duce spre Cer, spre cele sfinte. De dimineaţa şi până la lăsarea întunericului, pe ploaie, pe vânt, biserica a devenit o superbă siluetă din lemn de brad, ce dăinuie o gură de rai.
Am ascultat cu admiraţie şi uimire povestea lăcaşului. În luna iulie a anului 2006, după ce a fost sfinţit locul de sub altar, a început lupta cu timpul şi cu ea însăşi. Au urmat patru ani de muncă şi dăruire, după care, la 21 mai 2010, a avut loc târnosirea bisericii cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” şi promisiunea Ierarhului Laurenţiu Streza că în curând locul acesta va deveni un schit. „Sunt la Moieciu de patru ani, îmi lipseşte teatrul, îmi lipsesc spectatorii şi toată lumea mea... În absenţa tuturor mă hrănesc cu linişte şi credinţă”, ne-a mai declarat Leni Pinţea Homeag.
Astăzi trăieşte mulţumirea de a fi ctitorit o biserică nu pentru sine, ci pentru toţi cei care îl caută pe Dumnezeu şi îi îndeamnă: „Să vă rugaţi în ea, să o cinstiţi şi să îi purtaţi de grijă! Către acestea toate să ne ajute Bunul Dumnezeu!”.
„Sunt la Moieciu de patru ani, îmi lipseşte teatrul, îmi lipsesc spectatorii şi toată lumea mea... În absenţa tuturor mă hrănesc cu linişte şi credinţă“