de Cristina Ghiţă
Cu decenii în urmă, infertilitatea era un stigmat, şi puţine dintre cuplurile care se confruntau cu această problemă rămâneau împreună. De obicei, femeia era considerată responsabilă şi, de cele mai multe ori, aceasta era abandonată de soţ, rămânând cumva în afara vieţii sociale. E adevărat că astăzi medicina dispune de o mulţime de posibilităţi pentru cei cu dificultăţi de procreere, şi totuşi unele cupluri se confruntă cu infertilitatea, deşi, din punct de vedere medical, nu sunt probleme. Specialiştii avertizează asupra posibilităţii de a suferi de o afecţiune psihologică numită infertilitate emoţională.
Sterilitatea se diagnostichează în timp
Dicţionarele medicale spun că se numeşte infertilitate „incapacitatea femeii de a obţine o sarcină după mai bine de un an sau doi de încercări”. Abia după această perioadă este recomandat să începeţi investigaţiile. Conf. univ. dr. Alexandru Filipescu, medic primar obstetrică-ginecologie, spune: „Infertilitatea este de regulă un efect al unei afecţiuni fizice şi poate fi de cauză masculină, feminină sau mixtă. În ceea ce-i priveşte pe domni, poate fi vorba despre: disfuncţie spermatică, insuficienţă testiculară, boli infecţioase precum oreionul la vârsta adultă, slabă vascularizaţie, varicocel, ejaculare retrogradă, prezenţă de anticorpi antispermatici, cauze ce ţin de mediu. La femei, pricinile pot fi şi mai multe. În primul caz poate fi: disfuncţia ovulatorie cu sindrom de ovare micropolichistice, afectarea trompelor uterine ca urmare a unor infecţii pelvine sau ca urmare a formării de aderenţe postintervenţii chirurgicale, endometrioză ovariană sau pelvină, mioame sau polipi intrauterini, malformaţii uterine, sinechii uterine, purtătoare cronice de sterilet, afecţiuni ale colului uterin, afectarea glerei cervicale, precum şi cauze imunologice ca anticorpii antispermatici. Pe lângă acestea există desigur cauza psihologică ce în niciun caz nu trebuie neglijată nici la femei, nici la bărbaţi”.
„Trebuie să îşi găsească echilibrul interior”
„După părerea mea, această tulburare apare în cuplurile care dezvoltă adevărate obsesii, anxietăţi şi fobii în ceea ce priveşte concepţia, care devine cheia şi rostul existenţei lor. Stresul este atât o cauză, cât şi o consecinţă a infertilităţii, prin intermediul mecanismelor neuroendocrine, determinând considerarea infertilităţii ca o tulburare psihosomatică. În practica personală, am întâlnit şi cupluri cu probleme emoţionale, care nu aveau altă explicaţie pentru infertilitate. La aceste perechi, cel mai indicat este să le poţi ajuta să îşi găsească echilibrul interior, motiv pentru care consider esenţială colaborarea cu un psiholog sau cu un psihoterapeut”, a mai completat dr. Alexandru Filipescu.
„Stările frecvente de depresie afectează dorinţa şi plăcerea sexuală”
Pentru mulţi, infertilitatea emoţională poate părea un moft ori chiar o neputinţă a medicinei, însă, dacă acceptăm stresul, depresia, anxietatea ca tulburări afective, atunci este inevitabil să admitem că ele afectează starea mentală a unei persoane, încât aceasta devine incapabilă să obţină o sarcină. Psihologul Doina Grasu ne explică: „Unele studii au făcut o corelaţie între dificultatea de a obţine o sarcină şi tulburările amintite anterior. Acestea au legătură cu instinctul de supravieţuire. La o astfel de persoană, instinctul de procreere tinde să fie mai redus faţă de cel de supravieţuire. Anxietatea de performanţă, în cazul bărbaţilor, poate duce la tulburări de erecţie, ejaculare precoce, iar aceste probleme afectează viaţa sexuală a cuplului. În cazul femeilor, stările frecvente de depresie scad pofta şi cheful de viaţă, afectează dorinţa şi plăcerea sexuală. Astfel nu se mai pot bucura de relaţia de cuplu, de aceea cei doi ajung să apeleze des la consultaţiile medicilor specialişti deşi fac dragoste foarte rar. Există şi situaţii în care cuplul face dragoste strict pentru a obţine o sarcină, şi atunci presiunea creşte, plăcerea şi fertilitatea scad. De aceea, intervenţia unei consilieri de cuplu este importantă”.
Multe cupluri au procreat numai după ce au renunţat la ideea de a mai fi părinţi
Psihologii spun că fluctuaţia de trăiri care însoţesc, spre exemplu, o inseminare artificială eşuată, sentimentele de bucurie, de speranţă de la început şi apoi de dezamăgire şi tristeţe afectează diferit fiecare membru al cuplului. Dacă bărbatul se poate simţi frustrat, lipsit de masculinitate şi se poate refugia în alcool, exces de tutun, droguri, muncă sau poate căuta o ieşire rapidă din relaţia care îi pricinuieşte suferinţă, femeia se poate simţi exclusă din cercul de prieteni cu copii, poate evita contactul social, suferind adesea de depresii crunte. Uneori este recomandat să luaţi o pauză. Metoda pare să dea roade. Dovadă stau forumurile pline de poveşti de viaţă ale unor cupluri care au procreat numai după ce au renunţat la ideea de a mai fi părinţi. Explicaţia ştiinţifică este că tratamentele îndelungate pot avea un impact puternic asupra psihicului, acesta protejându-se de sarcină, fiind asociată cu ceva negativ.
Frica - responsabilă de blocaj
O copilărie marcată de lipsa iubirii, de respingere sau de abandon, de poveşti despre cât de dureroasă este naşterea sau chiar legate de modificările corporale, toate pot fi traumatizante. Cu asemenea informaţii stocate în subconştient nu este de mirare că, deşi în plan conştient femeia îşi doreşte foarte mult un copil, aceste temeri inconştiente provoacă blocaje emoţionale care determină infertilitate. Psihologul Doina Grasu spune: „Un adult care a trăit experienţe negative în copilărie are temerea de a nu repeta comportamentele nesănătoase ale propriilor părinţi. Ideea că nu am putea face faţă în rolul de părinte diminuează dorinţa de a avea un copil. La fel şi preocuparea excesivă legată de un trai decent. Deopotrivă, pentru bărbaţi şi femei, stilul de viaţă şi aşteptările pe care o persoană le are de la viaţă pot influenţa major decizia de a avea un copil.”
Atenţie la gândurile iraţionale!
Este dovedit ştiinţific faptul că starea depresivă, tensiunea şi stresul nu afectează doar abilitatea de a concepe natural, ci şi rata de succes a inseminării artificiale şi a fertilizării in vitro. Mai mult în rândul femeilor decât al bărbaţilor apare sentimentul de inutilitate sau lipsa unui scop în viaţă. Psihologul Doina Grasu (medalion) spune despre această situaţie: „Lipsa unei motivaţii pentru a trăi poate duce la tulburări depresive majore, cu tendinţe de suicid, mai ales dacă persoana nu poate accepta realitatea vieţii şi nu se adaptează. Instinctul matern poate fi împlinit prin grija, protecţia şi ghidarea celor care au nevoie de asta, copii abandonaţi, persoane în suferinţă. Pe de altă parte, nevoia de procreere poate fi exprimată prin diverse creaţii, cum ar fi cele artistice, idei inovatoare, descoperiri ştiinţifice. A da viaţă ideilor noastre, trăirilor noastre frumoase este o exprimare în plan emoţional a funcţiei de procreere.”