de Gabriela Niculescu

În fiecare an, sute de mii de copii se nasc cu unul sau cu ambele picioare deformate. Afecțiunea se numește varus equin, apare din cauze deocamdată incerte, iar lăsată netratată poate provoca infirmitatea pacienților. Din fericire, poate fi corectată cu succes printr-o metodă imaginată de doctorul spaniol Ignacio Ponseti. Tratamentul este realizat și la noi în țară de o echipă de profesioniști ai Spitalului Monza. Unul dintre ei este medicul ortoped Alexandru Thiery (foto), care ne-a oferit lămuriri cu privire la această boală.

„Celulele sunt normale, dar așezarea lor este aberantă”

- Cât de frecvente sunt problemele ortopedice ale copiilor?

- În funcție de palierul de vârstă, sunt diverse afecțiuni. La nou-născut, afecțiuni grave, destul de frecvent întâlnite, sunt: piciorul varus equin și displazia luxantă de șold. La vârste ceva mai mari sunt: maladia Legg-Calve-Perthes, epifizioliza, deformările de coloană, care cel mai frecvent se manifestă la vârsta adolescenței. Scoliozele cu debut precoce apar la vârstă foarte mică, iar malformațiile congenitale de coloană se diagnostichează, în general, la foarte puțin timp după naștere.

- Ce înseamnă piciorul varus equin?

- Piciorul varus equin sau piciorul strâmb congenital reprezintă o displazie de dezvoltare a piciorului, adică nu este o malformație, pentru că defectul nu survine în perioada de dezvoltare embrionară, ci în perioada de dezvoltare fetală. Altfel spus, celulele sunt normal formate, au o structură normală, dar așezarea lor în țesuturi este aberantă, ducând la o contractilitate a țesuturilor de pe partea postero-internă a gambei, cu răsucirea piciorului spre interior. În engleză este numit „clubfoot”. „Club” înseamnă crosă de golf. Arată ca o crosă de golf și este la fel de rigid. Piciorul varus equin este rigid față de varusul postural, care este flexibil. Asta face diferența între cele două lucruri care se tratează și au o evoluție complet diferită.

„Există un număr de gene care determină apariția”

- Cum se pune diagnosticul?

- Diagnosticul poate fi antenatal, în general în săptămâna 22-24 de sarcină, la o ecografie de morfologie fetală. În mâinile unui ecografist cu experiență, diagnosticul nu este foarte complicat, dar nu este 100% sigur. Întotdeauna, în consultațiile antenatale le spun viitorilor părinți că vom avea nevoie de confirmare postnatală și îi sfătuiesc să nu intre în panică, pentru că ar putea să nu fie varus equin și, chiar dacă este, tratamentul va fi simplu și eficient. Se poate pune diagnosticul postnatal dacă nu s-a pus antenatal. Este foarte simplu: vezi piciorul, pui mâna pe el, vezi că este rigid, este varus equin.

- Se cunoaște cauza apariției piciorului deformat la copil?

- Se studiază foarte mult cauzele apariției. Există un număr de gene care sunt implicate, dar trebuie să se strângă mai multe dintre acele gene la copil pentru a face boala. Vă dau un exemplu: dacă unul dintre frați are varus equin, riscul ca următorul născut să aibă varus equin este de doar 3%. Dacă în burtica mamei sunt gemeni univitelini, adică identici, și unul are varus equin, riscul ca și celălalt să aibă este de 30 și ceva la sută. Sunt incriminați și factorii posturali, dar cu siguranță este o boală care are o componentă genetică, dar asta nu înseamnă că trebuie neapărat să o aibă părinții. În momentul de față, cred că sunt cunoscute șase gene care împreună determină apariția bolii.

„Un picior neortezat are un risc de recidivă de până la 80%”

- Cum se tratează?

- Tratamentul, în acest moment, este simplu, rapid și eficient. A trecut foarte mult timp din momentul în care Ignacio Ponseti a imaginat tratamentul cu ghipsuri pentru varus equin până când acest tratament a devenit standard pentru boală și s-a răspândit la nivel mondial. Tratamentul constă în câteva ghipsuri succesive, în general patru sau cinci, cu durata între cinci și șapte zile. Aceste ghipsuri corectează gradual deformarea, dinspre rotația internă în care este piciorul îl duc spre rotația externă maximă. După aceste ghipsuri, trebuie făcută o mică intervenție chirurgicală numită tenotomie percutană de tendon ahilean. Eu o fac cu anestezie locală, și cred că așa este cel mai eficient, dar sunt colegi care o fac cu anestezie generală. După această tenotomie se mai pune un aparat ghipsat pentru încă trei săptămâni. Tratamentul nu s-a terminat în momentul în care se scoate ultimul ghips, ci responsabilitatea trece la părinți. Ei vor trebui să monteze o orteză pe piciorul copilului până la vârsta de 4 ani. În primele trei luni de la scoaterea ghipsurilor, orteza va fi purtată 22-23 de ore din 24, iar după aceste trei luni, orteza va fi purtată în timpul somnului de noapte, dar și al celui de zi. Această orteză - numită orteză de abducție a piciorului - e reprezentată de două ghete puse pe o bară, rotate extern una față de cealaltă pentru a menține piciorul în poziție de maximă corecție. Un picior varus equin ortezat corect până la vârsta de 4 ani are un risc de recidivă de maximum 15%. Un picior neortezat are un risc de recidivă de până la 80%. Deci, purtarea ortezei face diferența și e responsabilitatea părinților.

„Un picior varus equin ortezat corect până la vârsta de 4 ani are un risc de recidivă de maximum 15%“

„Un pacient cu luxaţie neurologică de şold trebuie operat, pentru că altfel îşi va pierde mersul“

- În această toamnă veți opera o fetiță de 6 ani din Galați, pe care Asociația „Salvează o inimă” o ajută să strângă banii necesari tratamentului. Elena Petică suferă de „luxație neurologică de șold drept”. Ce înseamnă acest diagnostic și cum poate fi rezolvată problema?

- Elena a avut un mielomeningocel, a fost operată la foarte scurt timp după naștere de colegul nostru neurochirurg, doctorul Sergiu Stoica, având o evoluție din punct de vedere neurologic excelentă, însă cu un șold instabil, așa cum sunt șoldurile neurologice. De ce sunt instabile: există un oarecare dezechilibru de tonus muscular la acești copii, indiferent că au boală spastică sau o boală flască. Mielomeningocelul este o boală flască, musculatura este în general moale, șoldul devine instabil și, încet-încet, se luxează. Nu este displazia luxantă de șold pe care o știm la nou-născut, ci șoldul se formează normal în viața intrauterină, dar, încet-încet, capul femural se subluxează din cauza unor forțe musculare dezechilibrate. Intervenția este o operație relativ complicată, dar cu rezultate foarte bune, însă la pacientul neurologic există un risc de recidivă. Șolduri perfect operate, cu o acoperire excelentă a capului femural, pot să recidiveze, pentru că noi, din păcate, nu tratăm cauza. Nu avem cum să o tratăm! Acei neuroni prost formați în perioada embrionară nu pot fi înlocuiți, și ei nu vor inerva corect musculatura. Noi tratăm efectul problemei, iar cauza persistă, lucru care ar putea să ducă la recidivă. Totuși, indicația chirurgicală este certă: un pacient cu luxație neurologică de șold trebuie operat, pentru că altfel își va pierde mersul.