Main menu

header

Undă verde pentru teste ADN în farmacii

O companie producătoare de medicamente a primit undă verde pentru a comercializa, în SUA, kituri pentru analize ale ADN-ului care pot determina riscul de boli. „Am lucrat cu agenția medicamentelor din SUA timp de doi ani, pentru a stabili un cadru de reglementare pentru vânzarea directă către consumatori a testelor genetice”, a declarat Anne Wojcicki, CEO unei companii producătoare de astfel de teste. Aceste noi kituri vor permite clienților să vadă dacă sunt purtători de mutații genetice care cresc foarte mult riscul ca descendenții lor să sufere de anumite boli. Testul va oferi informații cu privire la 36 de boli, inclusiv fibroza chistică. (R.G.)

Grăsimile procesate ar trebui scoase din alimentaţie

Noi cercetări sugerează că interzicerea grăsimilor din alimentele procesate ar putea salva mii de vieți în fiecare an. Experții britanici susțin că circa 7.200 de decese de boli de inimă ar putea fi prevenite numai în Anglia în următorii cinci ani în cazul în care ar fi interzise grăsimile artificiale, utilizate pentru îmbunătățirea gustului, a texturii și a termenului de valabilitate ale produselor alimentare procesate - grăsime „trans”, ce există în mod natural în lapte și în unele tipuri de carne. (D.P.)

Al treilea implant de inimă artificială Carmat, un succes

Al treilea pacient care a beneficiat de un transplant de inimă artificială, realizată de firma franceză Carmat, se simte bine la şase luni după acea intervenţie chirurgicală. Pacientul, în vârstă de 73 de ani, a fost operat pe 8 aprilie şi a fost externat în luna august. Primii doi pacienţi care au primit inimi artificiale Carmat au murit - primul, la 74 de zile după operaţie, iar al doilea, după 9 luni de la intervenţia chirurgicală. Un al patrulea pacient ar putea beneficia de un astfel de transplant în lunile următoare. (D.P.)

Malaria, posibil leac împotriva cancerului

Cercetătorii danezi ar putea să fi făcut din pură întâmplare un pas uriaş în direcţia dezvoltării unui tratament universal împotriva cancerului, după ce au descoperit că anumite proteine de malarie ar putea fi utilizate ca o armă foarte eficientă împotriva acestei boli. Oamenii de știință au descoperit că proteinele de malarie pot să atace în acelaşi timp şi cancerul. Se pare că noua metodă este eficientă în cazul a 90% dintre tipurile cunoscute de cancer. (D.P.)