de Gabriela Niculescu
Cine are sau a avut cândva ghinionul să poarte ghips știe cât de dificilă e perioada respectivă. Pe lângă faptul că sunteţi nevoiţi să căraţi permanent acea greutate, transpiraţi, nu vă puteți îmbrăca sau încălța și abia vă puteți mișca. Se pare că de la ideea aceasta au pornit și cei care au realizat ghipsurile uşoare, colorate și la fel de eficiente precum cele obișnuite, dar total diferite de acestea. Ghipsurile uşoare sunt ambalate sub formă de rulou şi sunt gata impregnate în substanța care le ajută să se întărească, după cum spune doctor Ahmad Rawachdeh (medalion), specialist în ortopedie-traumatologie la Bio Ortoclinic.
„Se aplică direct pe zona afectată, peste un ciorap special”
Potrivit specialistului în ortopedie-traumatologie, aceste bandaje pot fi folosite în orice tip de leziuni, de la fracturi cu deplasare până la entorse, fiind extrem de ușoare în comparație cu ghipsurile obișnuite, o rolă nedepășind 200 de grame. „Din cauza greutății foarte mari a ghipsurilor clasice, au fost cazuri în care fracturi fără deplasare s-au agravat, iar pacientul a ajuns la operație, pentru că oasele s-au deplasat, în loc să se sudeze”, a explicat doctor Rawachdeh. „Ghipsurile uşoare se scot din vid și fie se aplică direct pe zona afectată, peste un ciorap special și eventual un strat subțire de vată, fie mai întâi se introduc câteva secunde în apă, înainte de a fi folosite, pentru ca uscarea să nu dureze mai mult de cinci minute. Dacă nu sunt trecute prin apă, bandajele colorate se usucă în 15 minute”, ne-a spus doctor Ahmad Rawachdeh.
„Permit aerului să ajungă la piele, prevenind transpirația”
Pe lângă faptul că sunt ușoare, ghipsurile colorate au și o țesătură specială. „Materialul din care sunt fabricate aceste ghipsuri permite aerului să ajungă la piele, prevenind transpirația în zona pe care au fost aplicate, dar sunt și mai rezistente decât cele clasice. Mai mult, în contact cu apa nu se topesc, așa cum se întâmplă cu celelalte. Dincolo de calitățile medicale, ghipsurile uşoare sunt și foarte colorate, pacienții putând opta pentru culori asortate cu stilul lor. Există zeci de nuanțe din care se poate alege: verde, roşu, roz, albastru, galben, negru, bej, portocaliu şi altele”, a mai spus specialistul.