Main menu

header

591 13 1de Cătălina Tăgârță

Pe termen lung, obezitatea în rândul copiilor reprezintă o reală amenințare pentru sănătatea lor. Minorii supraponderali și obezi pot avea aceleași probleme de sănătate și la maturitate, acestora adăugându-li-se boli cronice netransmisibile, precum diabetul și/sau afecțiunile cardiovasculare.

Promovarea unor strategii de prevenție pentru a combate obezitatea infantilă devine, astfel, o prioritate a cărei necesitate este evidențiată de către Organizația Mondială a Sănătății prin acțiuni derulate în țările din regiunile membre UE. Pentru a atrage atenția asupra acestei probleme, Biroul din România a organizat în 2016 workshop-ul cu tema „Prevenția multisectorială a obezității infantile”.

Consumați cel puțin o vegetală pe zi

Când vine vorba de abordare multisectorială sunt aduse în discuție mai multe elemente. Primul constă în necesitatea asigurării unui început de viață sănătos pentru copii, precum și importanța informării și susținerii familiilor în acest sens. Astfel, părinții trebuie să se prezinte la specialist cu micuțul, în vederea elaborării unui program educațional de nutriție. Conform discuțiilor purtate în cadrul workshopului amintit, tot acum se are în vedere: evaluarea maternităților din punctul de vedere al serviciului rooming-in (nou-născutul să poată sta în aceeași încăpere cu mama), promovarea alăptării, elaborarea cadrului legislativ privind construirea unei structuri pentru evaluarea și actualizarea metodologiei îngrijirii pre și postnatale, formarea de echipe multidisciplinare destinate diagnosticului și tratamentului copilului supraponderal și obez, reanalizarea eficienței programului „o vegetală pe zi” și formarea mediatorilor sanitari și a asistenților comunitari.

Luați măsuri în privința hranei din școli

Cel de-al doilea pachet de aspecte de care trebuie să țină cont familiile cu copii obezi sau/și supraponderali este importanța promovării unui mediu înconjurător sănătos în școli și grădinițe, a creșterii accesului copiilor la alimente sănătoase și promovarea activităților fizice în vederea menținerii unui stil de viață echilibrat în rândul celor mici. Astfel, părinții trebuie să se asigure că minorii beneficiază de un program de alimentație sănătoasă în școli și grădinițe; trebuie să evalueze împreună cu un expert (de preferat un nutriționist) meniurile existente, elaborarea unui rețetar standardizat pe grupe de vârstă, evaluarea rezultatelor și măsurarea nivelului expunerii la hrana nesănătoasă în școli. De asemenea, și la această etapă de vârstă părinții trebuie să se asigure de efectuarea screeningului periodic.

Punând accent pe importanța creării de medii în care să existe alimente și băuturi sănătoase, verificând etichetele alimentelor, respectând procentul maxim de grăsimi trans/saturate și zahăr recomandat de specialist șansele de pierdere a kilogramelor sunt mai mari, iar rezultatele vor fi de durată.

După dietă, sportul previne reapariția kilogramelor

Desigur că măsurile alimentare nu sunt suficiente în condițiile în care minorul petrece mai mult de jumătate din timpul zilei pe scaun la școală și apoi în fața calculatorului atunci când ajunge acasă. Așadar, cea de-a treia recomandare este legată de încurajarea practicării de activități fizice, pentru a slăbi și a preveni reapariția kilogramelor după urmarea unei diete. În cadrul evenimentului menționat, specialiștii au punctat necesitatea unor campanii de informare legate de beneficiile activităților sportive, campanii care să vizeze atât copiii, cât și părinţii acestora, pentru a asigura o informare corectă și completă. De asemenea, s-a propus și formarea unei comisii mixte inter-ministeriale educație-sănătate-sport, pentru elaborarea unor măsuri de politică publică privind promovarea sănătății prin educație fizică în școli. În plus, au fost subliniate și necesitatea creșterii numărului orelor de educație fizică și sport în programa școlară, dar și a unor măsuri administrative, precum construcția unor piste de bicicletă și a unor terenuri de volei, baschet și fotbal în spații publice.

Prin programele propuse de reprezentanții OMS se urmărește creșterea numărului de copii alăptați, a nivelului de informare pentru familii asupra nutriției și sănătății copiilor și mamei, precum și creșterea consumului de fructe și legume și  prevenirea sedentarismului

Tot mai mulţi copii se dezvoltă în medii care provoacă îngrăşarea

Obezitatea în rândul copiilor reprezintă o problemă serioasă de sănătate publică, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, care trage un semnal de alarmă asupra prevalenței globale a acestei afecțiuni. În 2013, numărul copiilor supraponderali cu vârste mai mici de 5 ani era estimat la aproximativ 42 de milioane. Dintre aceștia, aproximativ 31 de milioane de cazuri au fost înregistrate în țările aflate în curs de dezvoltare.

Un raport din 2016 al Organizației Mondiale a Sănătății subliniază importanța demarării de acțiuni prin care să se lupte împotriva obezității infantile la nivelul fiecărei țări, deoarece în prezent tot mai mulți copii se dezvoltă în medii care provoacă îngrășarea. În vederea ameliorării situației globale în ceea ce privește obezitatea infantilă și a reducerii factorilor de risc, Organizația Mondială a Sănătății recomandă, printre altele, implementarea unor programe coerente care promovează activitatea fizică și reduc sedentarismul la copii și adolescenți, furnizarea de suport pentru menținerea unei diete echilibrate și a unui program de somn corect, imprimarea unor obiceiuri sănătoase și crearea unui mediu sănătos în școli, orientat spre promovarea nutriției corecte și a mișcării la copii și adolescenți.