de Raluca Grințescu
Feminitatea, ca termen generic, cuprinde mai multe aspecte distincte - o femeie desăvârşită este aceea care manifestă toate aceste aspecte în mod deplin. Nemanifestarea lor va determina diverse suferinţe, întâi în plan emoţional, ulterior în plan energetic-funcţional şi, în final, în plan fizic.
Trăirile nemanifestate au o finalitate morbidă
Fiecare dintre aceste aspecte are o zonă a corpului predilectă la nivelul căreia se proiectează: feminitatea manifestată în aspectul de iubire ocrotitoare, hrănitoare, de dăruire - are ca zonă de proiecţie sânii; nemanifestarea acestor trăiri va genera iniţial frustrare, ulterior, senzaţii diverse la nivelul sânilor şi, în final, mastoză fibro-chistică; feminitatea în aspectul de matrice originară, de maternitate generatoare, creatoare, de forţă susţinătoare - se manifestă mai ales la nivelul uterului; reprimarea ei va duce în cele din urmă, trecând prin etape similare, la apariţia fibromului uterin; feminitatea în aspectul de interacţiune bipolară, erotică mai ales, dar şi la nivel socio-familial - se reflectă preponderent în zona ovarelor; nemanifestarea ei va genera, într-un final, chisturile ovariene.
Mastoza fibrochistică denotă lipsa iubirii care se dăruiește
Sânii sunt legaţi de unul dintre cele mai elevate aspecte ale feminităţii: iubirea care se dăruieşte, ocroteşte şi hrăneşte. Nu este iubirea dominatoare (care îşi lasă amprenta mai ales asupra inimii) şi nu vizează nici aspectele erotice (care se proiectează mai ales în zona ovarelor). Pentru o femeie, iubirea maternă este cea mai împlinitoare formă de iubire. Blocarea manifestării acestui sentiment este urmată de acumularea unor tensiuni în această zonă, cu apariţia de manifestări în plan funcţional (dureri şi diverse alte senzaţii) şi, în final, a patologiei organice - cel mai frecvent, diverse forme de mastoză fibrochistică. Acest blocaj este, de cele mai multe ori, o limitare, o distorsionare a capacităţii de a primi şi de a transmite sentimente de afecţiune. Dacă durerea provocată de frustrarea sentimentelor ma- terne este foarte intensă (o mama rănită sufleteşte de atitudinea copiilor, de lipsa lor de recunoştinţă, de nepăsarea lor, de felul urât în care se poartă cu ea etc.), persoana poate sângera de la nivelul mamelonului, iar dacă trauma afectivă este intensă şi repetată, pot să apară modificări displazice sau chiar neoplazice (cancerul de sân).
Chisturile ovariene simbolizează femeia frustrată erotic
Cauza lor subtilă o reprezintă reprimarea funcţiei erotice: dacă nu este lăsată să se manifeste ca expresie a afecţiunii faţă de bărbatul iubit, energia sexuală este blocată şi, prin condensare, va determina apariţia de chisturi; fiind frustrată, femeia respectivă devine mai reţinută, se retractează, se „închistează”. Orice fiinţă umană are nevoie de o viaţă erotică împlinitoare, ipostază în care aceasta îşi va manifesta liber potenţialitatea afectivă, dăruind celuilalt din preaplinul său. În sens mai larg, orice om simte nevoia de a intra în relaţii cu semenii. Simbolic, femeia se oferă pentru comunicare şi comuniune, se deschide, urmând ca bărbatul să-i răspundă. Aceasta duce la o amplificare a unor trăiri lăuntrice, realizând o stare de tensiune afectivă, o efervescenţă a dorinţei de a intra în relaţie, de a fuziona, care, în cele din urmă, debordează, se manifestă în exterior, se exprimă pe sine. Reprimarea acestei aspiraţii fireşti va determina, în timp, apariţia iniţial a unor senzaţii (greutate, apăsare, arsură, tensiune, înţepături, junghiuri, dureri nevralgice) şi, în final, apariţia chisturilor ovariene (atunci când în cele din urmă va prevala tendinţa la conformism şi inerţie).
Fibromul uterin - reprimarea dorinței de a fi mamă
Este o tumoare benignă a ţesutului muscular şi conjunctiv al uterului, căreia i se atribuie diverse senzaţii dureroase pelviene şi sângerări între menstruații (metroragii) sau un flux sangvin mai abundent la menstruaţie (menoragii). Cauzele fibromului uterin sunt: frustrarea, ruinarea, violarea dorinţei sau a sentimentului de protecţie, de stabilitate, de intimitate. Lipsa de recunoaştere şi de gratitudine din partea bărbatului îi reprimă femeii energia latentă care-i asigură vitalitatea, capacitatea de a se manifesta, de a se exprima, de a fi ea însăşi. O altă cauză a apariţiei fibromului uterin o constituie chiar reprimarea dorinţei de a fi mamă din cauza condiţiilor materiale, a ambiţiilor sau a obligaţiilor profesionale, a dorinţei de a avea libertate, a nesiguranţei în căsnicie, a instabilităţii relaţiei de cuplu ș.a.m.d.
Redirecționarea energiilor
O femeie care are vreuna dintre aceste afecţiuni trebuie să o considere drept un semnal că perpetuează o atitudine eronată, prin care-şi reprimă energiile feminine. Boala îi este nu un duşman care trebuie reprimat ori eliminat, ci un aliat care o învaţă să-şi descopere natura proprie şi să o valorifice. Înţelegând unde greşeşte, femeia îşi poate redirecţiona energiile, mobilizându-le ascendent spre împlinirea aspiraţiilor sale nobile. Odată greşeala corectată, nemaiavând ce să semnaleze, boala dispare.