Main menu

header

de Roxana Istudor

Problemele gingivale, legate de apariţia cancerului

Specialiștii americani de la Universitatea din Buffalo au făcut o legătură între apariția cancerului la femeile în vârstă și existența în istoricul lor de sănătate a afecțiunilor gingivale. Analizând datele a zeci de mii de femei aflate în perioada postmenopauză, specialiștii au concluzionat că riscul declanșării cancerului în cazul persoanelor diagnosticate la un moment dat cu afecțiuni periodontale este mai mare cu 14 procente decât în mod obișnuit. Vârsta medie a participantelor la studiu a fost de 68 de ani.

Tinerii cu lentile de contact menţin obiceiuri riscante

Majoritatea copiilor și adolescenților care poartă lentile de contact au cel puțin un obicei dăunător care îi pot duce spre infecții, arată studii de dată recentă. Centrul de Control și Prevenție a Bolilor din SUA a realizat un studiu în urma căruia a reieșit faptul că multe persoane care poartă lentile de contact, inclusiv adulți, nu le dau jos la culcare, le mențin când intră în piscină sau uită să mai ajungă la controale oftalmologice. Germenii care se adună pe lentilele de contact neîngrijite pot cauza infecții grave, chiar orbire, arată specialiștii.

Privitul în exces la televizor generează insomnie

Primul studiu care face legătura între privitul în exces la televizor și proasta calitate a somnului sau, mai grav, instalarea insomniei a fost derulat la Universitatea Michigan, în colaborare cu specialiști belgieni în comunicarea în masă. Rezultatele arată faptul că mai ales în situațiile în care sunt urmărite mai multe episoade ale aceluiași serial, de pildă, într-o singură sesiune, riscul de a nu mai putea dormi crește semnificativ. Această constatare este valabilă și pentru laptop, computer sau tabletă.

Exerciţiile de concentrare, ideale în alcoolism

După doar o scurtă sesiune de exerciții de concentrare asupra momentului, cunoscute și sub numele de „mindfulness”, persoanele care au probleme cu consumul de alcool pot constata că beau mai puțin timp de o săptămână, arată o cercetare a specialiștilor de la University College London. „Practicarea acestei metode poate face o persoană mai conștientă de tendința de a răspunde din reflex anumitor nevoi. Se poate reintroduce în ecuație ideea de intenție în loc de un automatism”, argumentează cercetătorul Sunjeev Kamboj.

Mersul pe jos schimbă dispoziţia

Cel mai simplu gest din categoria mișcării, mersul pe jos, în orice pas, este capabil să schimbe dispoziția unei persoane. Aceasta este concluzia unui studiu derulat la Universitatea din Iowa, care atestă faptul că mișcarea este asociată în mintea oamenilor cu ideea ancestrală de plecare în căutarea hranei, deci a unei răsplăți. Pentru omul modern, acestui reflex i se adaugă bucuria de a sta în aer liber, de a fi în mijlocul naturii și de a se menține în formă, atestă specialiștii citați de „Daily Mail”.