Main menu

header

de Florin Condurăţeanu

Zicea un mare profesor de boli infecţioase, profesor Adrian Streinu Cercel, directorul general al Institutului de Boli Infecţioase „Matei Balş“, că mileniul în care am păşit va fi vremea războiului la baionetă dintre medicină şi viruşi. Fiindcă bandiţii ăştia de viruşi sunt şi agresivi, şi parşivi. Atacă surprinzător şi greu pot fi prinşi de „beregată”, deoarece, în viclenia lor, joacă în travesti. Se ascund în spatele unor măşti schimbătoare şi îşi modifică structura pentru a păcăli „comandourile” de medici în căutare de vaccinuri şi de medicamente.

Alarmă de gradul 5 la nivel mondial
Colac peste pupăză, când toată planeta suportă hachiţele crizei economice, hop şi virusul denumit iniţial al gripei porcine. Peste câteva zile de la descoperire s-a constatat că, deşi vieţuieşte şi în zonele crescătoriilor de porci, râtanul a fost aşezat cam degeaba pe „banca acuzaţilor”. Pentru că virusul buclucaş s-a metamorfozat şi se transmite de la om la om. Aşa că porcul este achitat şi gripa se numeşte… nouă. Asta era şi culmea: bătea un vânt de nebunie după unele vaci cu boli psihice, denumite nebune, a urmat isteria cu gripa aviară şi acum, tam-nesam, gripa porcină. Mai rămânea să auzim de boli venerice la peşti sau la  fazani. Să trecem însă la discuţii serioase, fiindcă aşa se impune, să nu neglijăm faptul că s-au îmbolnăvit în jur de 1.000 de oameni şi s-a arătat cu degetul spre Mexic, de unde s-a anunţat că a pornit această boală gripală virotică. Mexicul a anunţat peste 150 de cazuri, iar peste 15 persoane au decedat. În clipa de faţă, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a ridicat nivelul de alarmă cu un grad, la categoria a 5-a, pandemia începând de la nivelul al şaselea.

Adulţii între 25 şi 40 de ani, cei mai afectaţi
Şi Forul Mondial al Sănătăţii a cerut tuturor statelor să ia măsuri riguroase de blocare a răspândirii gripei. Cu toate acestea, se specifică faptul că boala s-a extins în circa 19 ţări, printre care jumătate sunt europene. De exemplu, Spania sau Danemarca. Este de menţionat că există cazuri în SUA şi câteva zeci de bolnavi şi în Canada. OMS promite că în circa trei săptămâni virusul va fi identificat, iar între patru şi şase luni va apărea şi vaccinul. Cu alte cuvinte, prin august-septembrie. OMS avertizează că virusul gripei noi, fostă porcină, loveşte mai ales în populaţia matură, în plină putere, între 25 şi 40 de ani. Asta sună ciudat, fiindcă în această zonă de vârste, oamenii au organismul cel mai sănătos şi imunitatea cea mai în formă.

Un virus parşiv
Tot cu semn de întrebare apare şi anunţul că primul bolnav a fost un copil din Mexic, în vârstă de 4 ani, care însă s-a vindecat singur şi acum se joacă împreună cu ceilalţi de seama sa. Un articol din presa americană aduce în discuţie ceva surprinzător, cum că pacientul zero, adică primul bolnav, nu a fost micuţul din Mexic, ci unul din SUA, din San Diego, şi că virusul a trecut graniţa spre Mexic, schimbându-şi înfăţişarea. Şi copilul american, cel dintâi îmbolnăvit, scrie presa americană, se joacă bine mersi!
Virus parşiv, acest agresor nu dă semne specifice. Gripa, zisă până de curând porcină, se confundă cu o gripă banală. Tocmai de aceea, când un om simte semnele unei gripe trebuie să se adreseze medicilor, pentru că aceştia pot stabili dacă este vorba despre ceva banal sau despre gripa nouă, ce a creat frisoane de frică.

Medicamentaţia antivirală preventivă creează rezistenţă
Ministerul Sănătăţii din ţara noastră, împreună cu specialişti în domeniu, au trecut la o acţiune urgentă, comunicând informaţii despre forma de gripă cu virusul nou şi instituind controale riguroase în aeroporturi şi în punctele de intrare în ţară, pentru depistarea celor care vin din Mexic şi din celelalte state declarate cu astfel de cazuri.
Ministrul Sănătăţii a anunţat că, în clipa de faţă, România este în măsură să se apere împotriva unei eventuale acţiuni a virsului pe teritoriul nostru. Sunt pregătite chiar în acest moment 40.000 de doze de medicamente antigripale, iar Institutul Cantacuzino poate produce vaccinul împotriva gripei porcine după trei luni de la identificarea lui de ştiinţă. La nevoie, din rezervele-i strategice se deblochează doze de medicamente antivirale şi, fiindcă a venit vorba, ministrul Sănătăţii, doctor Ionuţ Bazac, a interzis eliberarea fără reţetă a medicamentelor antivirale în farmacii, pentru a împiedica oamenii să se trateze după capul lor. Administrarea de medicamente antivirale preventiv nu are niciun efect pozitiv, nu are eficienţă, ba mai mult creează rezistenţă la terapia cu antivirale în caz real.

Luaţi măsuri de igienă corespunzătoare!
Ministerul Sănătăţii, prin vocea ministrului Ionuţ Bazac, a lansat către populaţie o informare completă asupra virusului nou de gripă, iniţial botezat gripă porcină. Aceasta se poate lua de la om la om prin tuse sau prin strănut. Şi asta din cauza aruncării de jur-împrejur a stropilor omului infectat. De aceea, trebuie ca fiecare să adopte o serie de măsuri de bun-simţ: trebuie să se spele cât mai des pe mâini cu apă şi cu săpun şi să-şi spele şi nările. În plus, când omul tuşeşte sau strănută trebuie să o facă într-o batistă de unică folosinţă, ce va fi aruncată apoi la gunoi. Când omul are gripă trebuie izolat acasă, iar tuturor li se recomandă să evite locurile aglomerate. Simptomele noii gripe A (H1N1) la om sunt asemănătoare cu acelea ale gripei chioare, de sezon. Simptomele sunt: febră, unele semne respiratorii cum ar fi tusea şi secreţiile pe nas, plus durerile în gât. Eventual, pot apărea şi alte semne: dureri în muşchi, cefalee, frisoane, oboseală. Uneori, noul virus a provocat şi vomă sau diaree. Oamenii pot mânca liniştiţi carne de porc sau produse din carne de porc prelucrate termic în mod corespunzător. Spălarea pe mâini trebuie făcută des şi în special după tuse sau strănut. Oamenii trebuie să evite să-şi atingă ochii, nasul sau gura, pentru că viruşii se răspândesc astfel.

România, pregătită cu 40.000 de doze de medicamente antigripale