Main menu

header

679 15 1de Roxana Istudor şi Florica Pintea

Incapacitatea de a mai putea controla vezica urinară, așa-numita incontinență, este o afecțiune care poate apărea la orice persoană, la orice vârstă, și se manifestă prin nevoia acută de a merge la toaletă sau, mai rău, prin scăparea involuntară de urină.

Intervine în cursul celor mai obișnuite activități

Gravitatea afecțiunii are mai multe grade. Există persoane afectate de incontinență urinară care trebuie să fugă la toaletă în clipa în care strănută, când intervin activități dintre cele mai obișnuite, ca depunerea unui efort sau ridicarea cumpărăturilor ori împingerea unui obiect greu. Cei afectați pot scăpa urină în lenjeria intimă dacă râd sau tușesc ori fug la toaletă pur și simplu pentru că nevoia de a urina este atât de acută, încât nu poate fi controlată. Dar chiar şi în condiţiile existenţei unei cantităţi mici de urină în vezică, urinarea frecventă nu previne și nu rezolvă problema. Până nu demult a existat opinia că afecțiunea intervine în cazul persoanelor în vârstă, dar cele mai recente studii au scos la iveală faptul că incontinența urinară poate lovi pe oricine, oricând, nefiind neapărat o consecință a slăbirii organismului odată cu trecerea timpului. Și asta pentru că motivele din cauza cărora se poate instala sunt numeroase și variate.

Supraponderalii şi tinerii, „vizați”

Cea mai frecventă cauză a apariției incontinenței urinare este slăbirea muşchilor care controlează procesul de eliminare. Dacă acest motiv este, într-adevăr, unul care poate fi legat de înaintarea în vârstă, la cei mai tineri se poate instala din alte cauze. Astfel, incontinența poate surveni fără veste dacă o persoană are probleme de natură neurologică, dacă se recuperează după o intervenție chirurgicală sau dacă folosește anumite medicamente destinate tratării altor afecțiuni. Și femeile tinere care nasc natural pot suferi de incontinență urinară, iar bărbații pot fi loviți de această afecțiune în cazuri de constipaţie severă, care provoacă presiune asupra vezicii, precum și atunci când există o infecție sau o inflamație la nivelul prostatei. De asemenea, creșterea în greutate, problemă tot mai des întâlnită într-o lume în care obezitatea a devenit epidemie mondială, poate avea ca efect incontinența urinară, cu tot alaiul său de neplăceri.

Femeile sunt mai predispuse la incontinență urinară decât bărbații, din cauza sarcinii, a nașterii și, per ansamblu, a constituției anatomice

Nu poate fi prevenită

Tot ce pot face medicii în prezent este să investigheze și să constate afecțiunea, apoi să recomande o anumită medicație și... absorbante, întrucât boala nu poate fi prevenită. Există anumiți factori de risc, cum sunt consumul de alcool și de cafea, de ciocolată, de citrice și de ardei iute, dar nu a fost confirmat prin studii relevante faptul că acest stil de viață poate induce incontinența urinară, notează mayoclinic.org. Mai mult, există persoane care fac boala chiar și în condițiile respectării tuturor regulilor alimentare, dar sunt nevoite să ia, de exemplu, medicamente pentru tensiune arterială crescută sau sedative, iar unul dintre efecte este incontinența urinară. Ca urmare, recomandările pentru scăderea factorilor de risc de a suferi de această afecțiune sunt, în general, evitarea obiceiurilor alimentare care irită vezica urinară (cum sunt produsele acide) și practicarea exercițiilor pelviene.