de Valeria Roman şi Adrian Barna
Meseria de măcelar cere sacrificii, iar un tânăr de 21 de ani, care lucrează în Anglia, a fost pe punctul de a ajunge în imposibilitatea de a-și mai folosi mâna dreaptă. Din fericire, o echipă de chirurgie ortoplastică de la Clinica Zetta din România a găsit o soluție de ultimă generație pentru el. Astfel, pacientul a fost supus unei intervenții de înlocuire a articulației necrozate a pumnului cu o proteză din pyrocarbon, importată și realizată în Statele Unite ale Americii. Tânărul a fost diagnosticat cu această afecțiune în urmă cu aproximativ un an și jumătate, însă s-a prezentat recent la medic, când necroza se afla într-un stadiu destul de avansat. Anterior, pacientul a fost la mai multe clinici din Anglia, unde i s-a propus varianta unui implant de silicon - un produs de o calitate mai slabă comparativ cu proteza de acum, care i-a salvat mâna. Operația a constat în excizia osului necrozat de la nivelul încheieturii pumnului, pregătirea oaselor învecinate pentru proteză, recoltarea unei grefe de tendon și fixarea protezei în poziție anatomică, ajutată de grefă și de unele dispozitive din titan și gore-tex. Despre primul implant de acest fel în România am stat de vorbă cu Dragoș Zamfirescu (medalion), doctor în științe medicale, medic primar chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă, cel care a coordonat echipa medicală.
Conformația anormală a oaselor antebrațului a cauzat problema de sănătate
- Ați marcat o premieră medicală cu această intervenție în România. Cum i-ați salvat pacientului mâna afectată de necroză?
- Așa este, suntem primii care am comandat o astfel de proteză în România. Totul a pornit în urma congresului de la Madrid, la care a participat colegul meu, doctor Iulian-Daniel Vîlcioiu, medic specialist ortopedie și traumatologie, doctor în științe medicale, în urmă cu trei luni. Acolo, el a văzut această proteză de mână și s-a gândit că aceasta este soluția și pentru pacientul nostru. O astfel de proteză este folosită de medici peste tot în lume, dar nu și în România. Noi am avut norocul să găsim și importatorul care să o aducă în țară. Totul a ținut de informare, dacă ne gândim. Este vorba despre o proteză specială, cu un design special.
- Cum a ajuns tânărul în această situație și ce soluție medicală i-ați găsit inițial?
- Este vorba despre un tânăr, de profesie măcelar, care practică această meserie cinstit în Anglia. Din cauza unei conformații anatomice anormale a oaselor ante- brațului, osul semilunar a fost în timp supus unei presiuni suplimentare, ceea ce a determinat schimbarea formei, pierderea vascularizației și necrozarea. Pacientul a început să se plângă zilnic de dureri insuportabile. În plus, nici mâna nu o mai putea folosi. Dacă ar fi amânat operația, pacientul risca să dezvolte artroză și ar fi necesitat o intervenție chirurgicală mult mai invazivă, care implica excizia atât a osului semilunar, cât și a oaselor învecinate și scurtarea mâinii sau blocarea totală a articulației.
„Operația a durat patru ore”
- Cum a auzit că la clinica din România se poate opera?
- El a consultat deja patru clinici, care i-au recomandat excizia acestui os necrozat și fixarea articulației pumnului pe viață, ceea ce însemna să nu mai poată mișca mâna deloc. Cineva i-a propus o proteză de silicon, un produs de o calitate mai slabă comparativ cu ce i s-a implantat acum. Aceasta a fost tot ce se putea face pentru el în străinătate. Ne-a căutat pe internet și a avut norocul să găsească ceva mai bun la noi. Frumusețea intervenției a fost această muncă de echipă. Pe lângă mine s-au mai aflat medicul ortoped Iulian-Daniel Vîlcioiu şi doctorul Irina Luca - medic anestezist. Colegul meu ortoped mi-a fost mie student. Am făcut împreună lucrarea de diplomă, pe chirurgie ortoplastică, o combinație între ortopedie și chirurgia plastică, iar la Rezidențiat nu a putut să ia la chirurgie plastică, deoarece pentru această specialitate trebuie să obții note mai mari, și atunci a ales chirurgia mâinii și s-a specializat în acest domeniu. Și-a cumpărat din banii săi instrumente fine, lupe. A terminat specialitatea de un an sau doi, dar realizează intervenții de mare complexitate.
- În ce a constat intervenţia?
- Intervenția a avut un grad ridicat de complexitate, ţinând cont de precizia cu care trebuia efectuată. Operația a constat în excizia osului necrozat de la nivelul încheieturii pumnului, pregătirea oaselor învecinate pentru proteză, recoltarea unei grefe de tendon și fixarea protezei în poziție anatomică, ajutată de grefă și de unele dispozitive din titan și gore-tex. Doctorul Vîlcioiu a făcut excizia osului necrozat. Eu am folosit niște tendoane prin care să prindem această proteză care este foarte specială. A durat totul patru ore.
„Proteza este o bijuterie care a costat 6.000 de lei“
- Cât timp a rămas spitalizat pacientul și care este starea sa acum?
- În prezent, pacientul este într-o stare bună și urmează să înceapă perioada de recuperare, care va dura în jur de două luni. A stat doar o noapte în clinică. A revenit la control. El poartă încă o orteză pe care trebuie să o țină patru săptămâni. Important este că nu-l mai doare.
- Proteza este decontată de Casa de Asigurări de Sănătate?
- Din păcate, fiind ultramodernă, prețul acestui dispozitiv medical nu este acoperit de CNAS. În mod normal, în țări civilizate, sunt decontate astfel de proteze. La noi, nici protezele de sân nu sunt decontate așa cum trebuie. Noi decontăm 400 de implanturi pe an.
- Cât costă un astfel de dispozitiv medical? Dar operația?
- A costat 6.000 de lei, dar este vorba despre o adevărată bijuterie. Prețul intervenției este mult mai mic.