de Luana Mare şi Sorin Dumitrescu
Dacă sunteţi iubitori de pisici şi obişnuiţi să vă jucaţi cu simpaticele feline, este bine să ştiţi că există riscul de a fi infestaţi cu un bacil gram negativ, aerob, Bartonella henselae, care declanşează aşa-numita boală a ghearei de pisică, o afecţiune cu posibile complicaţii periculoase. Pentru că are ca principală formă de manifestare mărirea ganglionilor limfatici, boala mai este numită şi limforeticuloză benignă de inoculare. Această suferinţă a fost recunoscută recent, iar bacteria care o produce a fost izolată de curând, ambele fiind obiectul unor studii ample de cercetare.
Se transmite numai de la animal la om
O banală zgârietură pe care v-o produce mâţa atunci când vă jucaţi cu ea poate deveni un calvar care să vă ducă pe patul de spital, dacă veţi contacta microorganismele de tipul Bartonella henselae sau alte bacterii din genul Bartonella (bacilliformis, quitania, elizabethae, vinsonii) sau Afipia felis. Agenţii infecţioşi se găsesc în saliva pisicilor, fără a le afecta pe acestea, şi se transmit de la un animal la altul de purici. Pisicile purtătoare de bacilii responsabili de această boală nu vor manifesta niciun simptom, de aceea este greu de stabilit dacă animalul dumneavoastră este purtător de bacili din genul Bartonella. Transmiterea la om se face prin zgârietura sau muşcătura pisicii care lasă în rana produsă microorganismele amintite. Odată pătrunse în organism prin locul leziunii, acestea invadează gazda, iar infestarea se extinde de la zona zgârieturii sau a muşcăturii către ganglionii limfatici. Persoanele care au contactat agentul infecţios pot avea o serie de simptome, de la unele uşoare până la complicaţii severe ce pot pune în pericol viaţa pacientului. Trebuie precizat faptul că această infecţie nu se transmite de la om la om. Boala ghearei de pisică este una dintre principalele cauze ale ganglionilor măriţi, în special la copii şi la adolescenţi. Din acest motiv, mai este cunoscută şi cu denumirea de limforeticuloză benignă de inoculare.
Copiii şi adolescenţii sunt mai predispuşi la această afecţiune
Frecvenţa bolii este mai mare în perioadele de început de toamnă şi de sfârşit de iarnă şi în zonele cu temperaturi şi umiditate ridicate. Se întâlneşte mai frecvent la copii şi la adolescenţi, fără a putea fi explicată această selecţie. De asemenea, contactul cu pisicile a fost evidenţiat la 90%-95% dintre pacienţii cu boala zgârieturii de pisică, fapt ce a dus la concluzia că felinele sunt responsabile pentru transmiterea microorganismelor infecţioase la om. Conform studiilor existente, puii de pisică au un potenţial de a transmite bacteria de 15 ori mai mare decât pisicile adulte, pentru că e mai probabil ca puii să aibă Bartonella henselae şi să zgârie. Conform aceloraşi studii, cei care au fost muşcaţi sau zgâriaţi de pisoi au un risc de 27 de ori mai mare de a fi infectaţi, iar posesorii de feline care au cel puţin un pisoi cu purici prezintă un risc de 29 de ori mai mare să se infecteze decât cei care au pisici fără purici.
Se manifestă cu febră, anorexie, cefalee şi adenopatie
Prima manifestare a bolii este papula primară, adică o înroşire a zonei din jurul leziunii provocate de animal. După două-trei săptămâni îşi face apariţia şi adenopatia regională, ce poate fi unică sau multiplă, acesta fiind cel mai important simptom al afecţiunii, adică ganglionii limfatici din zona cea mai apropiată locului muşcăturii se vor mări, fie într-un singur loc, fie în mai multe. De obicei are loc la nivelul axilei, cervical, submandibular, preauricular, epitrohlean, femural sau inghinal. În 10%-20% dintre cazuri sunt afectate mai multe zone. Ganglionii măriţi devin dureroşi, se întăresc, iar pielea din zona respectivă prezintă manifestările unei inflamaţii: se înroşeşte, devine fierbinte. Totodată pot apărea complicaţii severe ale bolii, mai ales dacă sistemul imunitar este grav compromis. Bolnavii pot face febră (38-39 de grade C), anorexie, cefalee, splenomegalie neuroretinită, afectări cutanate (angiomatoză nodulară, eritem nodos), artrită, osteomielită, pneumonie, encefalită sau chiar hepatită.
După vindecare se obţine imunitate pe viaţă
Remisiunea adenopatiei variază între patru şi şase săptămâni, dar poate dura chiar şi mai multe luni. Uneori acest proces are loc de la sine, fără a fi necesară intervenţia medicului, dar de cele mai multe ori este recomandat tratament specializat. Cea mai severă complicaţie a acestei infecţii este encefalita, care apare la 2%-3% dintre pacienţii care au contractat boala muşcăturii de pisică. Aceasta apare brusc la unu-şase săptămâni de la apariţia adenopatiei şi se manifestă agresiv, cu febră mare şi convulsii. Poate duce şi la manifestări epileptice sau la comă. Cu toate acestea, vindecarea se face de cele mai multe ori fără sechele neurologice. Pacienţii care au dezvoltat boala ghearei de pisică vor căpăta imunitate pe viaţă, fiind puţin probabil să mai contracteze vreodată boala. Diagnosticul se pune pe baza datelor clinice, anamnestice şi de laborator (analiza sângelui pentru evidenţierea bacilului Bartonella henselae). În cazuri deosebite mai sunt necesare şi date histopatologice. Este important să fie făcut diagnosticul diferenţiat, deoarece pot fi multe alte cauze ce pot duce la mărirea ganglionilor: neoplazii, infecţie cu citomegalovirus sau virus Epstein-Barr, leishmanioza, nocardioza, infecţii fungice, coccidiomicoza, infecţii cu microbacterii atipice, boala Lyme, sarcoidoza, sifilis, toxoplasmoză etc.
Intră în remisie după administrarea de antibiotice
Tratamentul este simptomatic, dar şi cu antibiotice, şi cuprinde medicamente împotriva durerii şi a febrei (analgezice şi antipiretice), dezinfectante la nivelul plăgii, unde se aplică un unguent cu efect cicatrizant şi antiinflamator. Împotriva acestei infecţii se utilizează antibiotice din clasa macrolidelor, chinolonelor sau tetraciclinelor. Pacienţii cu imunitate slăbită pot face forme severe de boală sau chiar complicaţii, dar, cu ajutorul antibioticelor administrate corespunzător şi al tratării adecvate a complicaţiilor, se poate obţine vin- decare completă a bolii ghearei pisicii.
Ţineţi pisica departe de purici!
Pentru a ţine această infecţie la distanţă medicii recomandă câteva norme de prevenţie. Este necesară evitarea contactului cu pisicile, mai ales cu puii mai mici de 6 luni. Tăierea ghearelor acestora şi evitarea jocului agresiv cu pisicile pentru a nu le provoca, prevenind astfel producerea leziunilor, este o altă recomandare. De asemenea, este necesară deparazitarea animalelor pentru a se preveni infestarea acestora cu agentul patogen, ştiind că bacilul se transmite de la un animal la altul prin purici.