de Carmen Ciripoiu şi Sorin Dumitrescu
A fi astronaut a fost și rămâne una dintre cele mai admirate, râvnite și visate meserii de cei care își doresc să exploreze și să cucerească Universul. Dar oare câți dintre aceștia cunosc cu adevărat latura neagră a acestei profesii? Pentru că, odată ce astronauții pun piciorul pe stațiile orbitale, sănătatea le este grav afectată.
Atrofia musculară, cel mai mare pericol
Oamenii de știință susțin că unul dintre cele mai mari pericole la care se supun astronauții atunci când pleacă într-o călătorie în spațiu este atrofia musculară. Acest lucru are loc din cauza gravitației, mușchii nemaifiind folosiți la fel de mult ca atunci când o persoană calcă pe pământ. De altfel, studiile au arătat că în cursul unei călătorii de doar zece luni pe Marte, un astronaut poate pierde chiar și 40% din volu- mul și din forța musculară. De asemenea, cei care petrec mult timp în spațiu au dificultăți mari în a se adapta ulterior la viața pe pământ. Pentru a reduce, pe cât posibil, aceste efecte, astronauţii consumă suplimente de calciu şi de vitamina D și fac exerciţii fizice, timp de câteva ore pe zi, pe o bandă de alergare, de care sunt ancoraţi cu corzi elastice. O altă mare problemă a oricărui astronaut este că se confruntă cu o senzație acută de greață, asemănătoare foarte mult cu răul de mașină. Și această stare persistă de obicei câteva săptămâni, până ce corpul se adaptează la noile condiții. Complet izolați de familie și de prieteni, astronauții ajung să aibă o sănătate mintală fragilă. Acesta este motivul pentru care sunt selectați doar candidați cu o sănătate mintală excelentă. Pentru a ține situația sub control, astronauții au diverse metode de a se relaxa și contact regulat cu cei de la sol.
Risc peste medie de a dezvolta afecțiuni cardiovasculare
În timpul unei călătorii în spațiu, astronauții sunt expuși radiațiilor din spațiu, lucru care duce, potrivit studiilor, la apariția unui risc peste medie de a dezvolta afecțiuni cardiovasculare. Mai precis, rata mortalității din cauza problemelor cardiovasculare este de 48% la astronauți, iar la oa- menii de rând se situează la 27%. Și tot aceste radiații sunt responsabile și de leziuni la nivel celular, mai ales la cei care au de făcut misiuni de lungă durată, acest volum mare fiind suficient să provoace chiar mutații la nivelul celulelor și cancer. Se estimează că fiecare astronaut ar primi o doză de radiații de aproximativ 1 milisievert pe zi, adică atât cât primeşte o persoană de pe Pământ timp de un an întreg, din surse naturale. Potrivit statisticilor, mai mult de jumătate dintre astronauții care călătoresc în spațiu contractează infecții virale și bacteriene. Motivul? Condițiile din spațiu le dau peste cap echilibrul enzimatic și, drept urmare, corpul nu mai este în stare să vadă care sunt amenințările și să reacționeze. Experții spun chiar că efectul este similar cu cel al virusului HIV. Alte efecte semnificative ale petrecerii unui timp îndelungat în condiţii de microgravitaţie sunt tulburările de echilibru și scăderea producţiei de globule roşii.
Temperatura corporală este mai ridicată
De parcă toate acestea nu ar fi fost de ajuns, un studiu recent a arătat că persoanele care stau mult timp în spațiu suferă de o afecțiune inexplicabilă deocamdată: o temperatură corporală mai ridica- tă. În consecință, atunci când se află în misiuni spațiale, „aventurierii” ajung să aibă febră, iar temperatura corpului ajunge să fie cu până la 1 grad Celsius mai ridicată decât în mod normal. Experții pun acest lucru pe baza faptului că în condiții de gravitație zero, corpul nu se poate răcori eficient, pentru că transpirația nu se evaporă. Așa că, pe lângă riscul vital pe care îl are febra persistentă, aceasta afectează serios și performanțele fizice și congnitive ale astronauților în timpul misiunilor. Totodată, la astronauți apare și o inflamație în corp, medicii afirmând că starea de imponderabilitate este confundată de organism cu o infecție. Cercetările în domeniul medicinii spațiale au scos la iveală și alte consecințe ale petrecerii unui timp îndelungat în spațiu, precum afectarea vederii astronauților. În mod normal, problema se ameliorează odată cu întoarcerea acestora pe Pământ, însă sunt și cazuri în care efectele nefaste au persistat. De aceea, se vorbește în cercuri restrânse că astronauții ar putea orbi fie înainte de a ajunge la destinație, fie când se întorc acasă. Frecvent însă astronauții se îmbolnăvesc de cataractă, o boală oculară caracterizată prin opacifierea cristalinului şi diminuarea acuităţii vizuale.
Nas înfundat și crize de strănut
O altă problemă investigată este cea a cefaleei, a cărei cauză se pare că ar fi tot microgravitaţia, care provoacă scăderea nivelului de oxigen la nivelul creierului (de unde vin durerile mari de cap) sau poate afecta circulaţia fluidelor la nivelul capului, mărind presiunea intracraniană, un alt motiv plauzibil al declanşării cefaleei. Nu în ultimul rând, toți astronauții care au ajuns pe Lună au manifestat simptome similare unei alergii: nas înfundat și crize de strănut. Aceste probleme durau zile în șir, iar studiile au arătat că praful lunar, care conține silicat, care provoacă boli pulmonare grave, ar putea fi un real pericol pentru viitoarele misiuni pe Lună. De altfel, astronauții care au luat parte la misiunile de pe Lună au povestit că particulele de praf miroseau a praf de pușcă. NASA intenționează să lanseze prima misiune cu echipaj uman spre Planeta Roșie în jurul anului 2030, însă protejarea membrilor echipajului de efectele particulelor de înaltă energie care le vor mitralia corpurile va fi una dintre cele mai dificile. De aceea, se efectuează cercetări asupra unor medicamente care ar putea repara stricăciunile produse ADN-ului şi este deschisă posibilitatea de a ajusta activitatea genetică sau de a modifica genele.
Tulburări de somn şi umflarea feţei
Printre efectele mai uşoare, care sunt considerate doar mici neplăceri, în comparaţie cu problemele enumerate mai sus, se află congestia nazală, gaze intestinale în exces, cauzate de tulburarea funcţiei digestive care, şi ea, s-a adaptat să se desfăşoare în condiţiile de gravitaţie de pe Terra, tulburări de somn şi umflarea feţei, datorită modificării circulaţiei fluidelor la nivelul capului. În mod normal, aceste efecte sunt reversibile, dispărând curând după revenirea astronauţilor pe Pământ. Potrivit cercetătorilor, deși mulți oameni de ştiinţă credeau că este nevoie de ani de expunere la radiaţii cosmice până când acestea vor începe să-şi facă simţite efectele negative, chiar și până două săptămâni de expunere sunt suficiente pentru acest lucru. Să fie acesta un prim pas privind studiul modului în care misiunile în spaţiul interplanetar pot afecta sănătatea astronauţilor?