Main menu

header

713 14 2de Călin Popa şi Eduard Popa

Terapia genetică ar putea ajuta sute de mii de pacienți paralizați să-și recapete controlul asupra brațelor şi al picioarelor, anunță cercetătorii de la Universitatea King’s College, din Londra.

Își pot recăpăta controlul asupra membrelor

În cadrul testelor efectuate pe animale de laborator, specialiștii britanici au constatat faptul că un tratament revoluționar le-a permis cobailor să poată să reapuce cuburi de zahăr. Studiul revoluționar a fost realizat de o echipă de neurochirurgi și este considerat deja una dintre cele mai convingătoare dovezi ale faptului că oamenii paralizați își pot recăpăta controlul asupra membrelor.

Se estimează că aproximativ 40.000 de oameni prezintă leziuni ale măduvei spinale în Marea Britanie și până la 350.000 în Statele Unite. Acest tip de traumatism, țesuturi dense care se formează, blochează crearea de noi conexiuni între celulele nervoase. În prezent nu există niciun tratament regenerativ disponibil, însă noul studiu oferă speranța unui potențial mod prin care pacienții să-și recapete funcțiile.

Tratamentul poate fi dozat

Profesor Elizabeth Bradbury, care a condus studiul, a declarat, pentru BBC, că echipa consideră descoperirea foarte captivantă în ceea ce privește acest tip de recuperare. Terapia folosită în experiment, publicată în jurnalul medical „Brain”, poate fi pornită sau oprită de un antibiotic obișnuit. Unul dintre cele mai importante aspecte este că tratamentul poate fi dozat, astfel că este posibil să se asigure cantitatea necesară cu doar o injecție, folosind un „întrerupător” biologic pentru anumite gene, explică specialiștii. „Aceste studii sunt unele dintre cele mai convingătoare pe care le-am văzut, demonstrând restaurarea funcțiilor membrelor superioare. Odată aplicată în clinici, cercetarea poate schimba viața a milioane de oameni din toată lumea”, afirmă și doctorul Mark Bacon, de la organizația caritabilă „Spinal Research”.

Deși foarte promițător, tratamentul nu este încă pregătit pentru a fi testat pe oameni („Daily Mail“)