de Claudia Stan
HIV/SIDA este boala care a marcat viaţa a milioane de oameni de pe mapamond. Deşi se fac eforturi uriaşe pentru a găsi tratamentul care să ducă la vindecarea totală, acest lucru încă nu s-a întâmplat. În România a fost afectată în primul rând generaţia de copii născuţi în perioada 1987-1990, şi asta din cauza neglijenţei medicilor. Doamna psiholog Odette Chirilă şi doctorul Sorin Petrea de la Institutul de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Bucureşti au încercat să tragă un semnal de alarmă în ceea ce priveşte nedreapta stigmatizare a seropozitivilor. Mai mult, doi adolescenţi curajoşi, Alin şi Laura, au vorbit deschis despre ce înseamnă să fii bolnav de virusul HIV în România, cât şi despre pragul psihologic pe care l-au atins la aflarea veştii.Alin: „Părinţii mei m-au minţit că am hepatită”
Seropozitivii aflaţi la prima tinereţe acceptă cu greu faptul că nu îşi pot întemeia niciodată o familie, că nu se pot gândi să devină vreodată părinţi. Alin, adolescentul de numai 20 de ani, îşi începe povestea: „Părinţii mei m-au minţit că am hepatită, iar ei au aflat de boala mea pe când aveam doar 4 ani. Mi-au făcut teste amănunţite, pentru că au observat că nu mă dezvoltam ca şi ceilalţi copii. Mi-am dat seama că nu era o boală obişnuită. Într-o zi am găsit o hârtiuţă pe care era scris numele meu şi lângă, «HIV pozitiv». Nu aş putea spune că mi-a stricat visurile, pentru că la acea vreme nici nu le aveam. Însă recunoaşterea bolii a avut un impact deosebit asupra persoanelor care au aflat despre acest lucru. La nivel social am simţit că sunt inutil, nefolositor, m-am lovit de discriminarea celor din jur, dar mi-am revenit. Virusul găseşte punctul slab, iar o dată mi s-a întâmplat ca schema de tratament să nu mai funcţioneze. Imunitatea mi-a scăzut drastic şi o simplă răceală m-a ţinut la pat şase luni. Începusem să mă întreb… oare ce va fi mâine? Stăruinţele medicilor m-au ajutat să trec peste acea etapă. Astăzi, lucrurile nu mai sunt aşa. Este minunat ce se întâmplă în mass-media şi ce rol are aceasta în modelarea mentalităţii societăţii. Din anul 2000, lucrurile sunt cu mult mai bune”.
„Am simţit că sunt inutil, nefolositor, m-am lovit de discriminarea celor din jur, dar mi-am revenit. O dată mi s-a întâmplat ca schema de tratament să nu mai funcţioneze. Imunitatea mi-a scăzut drastic şi o simplă răceală m-a ţinut la pat şase luni. Începusem să mă întreb… oare ce va fi mâine?” (Alin)
Laura: „Încerc să uit de acest virus”
Laura este o adolescentă cu o poveste asemănătoare cu a lui Alin. Fiind o fire mai sensibilă, ea se fereşte să le spună prietenilor că are virusul HIV. „Unii dintre noi mergem la şcoală şi uităm să luăm la timp doza de medicamente. Alţii hotărăsc să meargă o perioadă fără tratament, deşi acesta trebuie luat la ore fixe (12 ore). Mulţi renunţă şi pentru că sunt foarte multe pastile zilnice (în jur de 12)! Am în jurul meu persoane care nu sunt seropozitive şi refuz să-mi iau tratamentul de faţă cu ele, pentru că aşa evit întrebările. Mi s-a întâmplat ca o amică să-mi vadă una dintre pastile şi ulterior să o caute pe internet. Mă simt discriminată şi nu sunt mândră de boala pe care o am. Nu pun în pericol sănătatea nimănui, pentru că ştiu cum poate fi contactat virusul şi stiu cum să-i feresc pe ceilalţi. În rest, duc o viaţă cât se poate de normală şi încerc să uit de această problemă pe care o am”.
„Mă simt discriminată şi nu sunt mândră de boala pe care o am. Nu pun în pericol sănătatea nimănui, pentru că ştiu cum poate fi contactat virusul şi ştiu cum să-i feresc pe ceilalţi” (Laura)
Pacientul nedetectabil
„Nedetectabil” este termenul ce desemnează că nu este niciun risc pentru pacient de a se dezvolta infecţii grave. „Acest lucru înseamnă că încărcătura virală din sânge şi din alte fluide este atât de mică, încât nu poate pune în pericol persoanele din jur şi că boala există undeva adânc în corpul său. Gesturile, viaţa, cariera, bucuriile le sunt ghidate de normalitate şi stau ascunşi în spatele acestui termen, «nedetectabil». În România, sunt aproximativ 7.500 de bolnavi cu virusul HIV în tratament, din aproximativ 9.000 care sunt supravegheaţi. Cei 1.500 de bolnavi nu trebuie să urmeze încă tratamentul, deoarece organismul lor este suficient de puternic pentru a lupta”, mărturiseşte domnul doctor Sorin Petrea.
Majoritatea bolnavilor, victime ale sistemului sanitar
Cele mai multe cazuri de îmbolnăvire cu virusul HIV au fost din cauza medicilor neglijenţi. În legătură cu acest lucru, domnul doctor Sorin Petrea ne declară: „Multe dintre cazuri au fost infectate în spitale, dar nu toţi pacienţii sunt victimele sistemului sanitar. Este cert că transmiterea virusului se face şi prin contact sexual neprotejat. O mamă bolnavă de HIV riscă să transmită virusul copilului său. Dacă pacienta este nedetectabilă i se administrează un tratament în urma căruia şansele de îmbolnăvire scad considerabil şi va primi o anumită cantitate de medicamente pentru a nu prejudicia viaţa copilului, dar suficientă pentru a împiedica transmiterea virusului”.
Tratamentul HIV, gratuit din 2002
Datorită perseverenţei persoanelor bolnave către autorităţile competente, din anul 2002, tratamentul contra HIV este gratuit. Tehnologia avansează şi descoperă noi căi de rezistenţă la atacul bolii, dar din păcate, la nivel social, românii mai au mult de lucru în a accepta alături de ei pe aceia care au avut nefericirea de a fi infestaţi cu acest virus nemilos. Doamna psiholog Odette Chirilă ne povesteşte: „Infecţia cu HIV constituie pentru comunitatea românească nu numai o problemă de ordin medical, cât mai ales una de ordin psiho-social. Este îngrijorător faptul că mii de tineri seropozitivi ajunşi la vârsta maturităţii se află în imposibilitatea de a studia, de a se forma profesional, asigurându-se astfel integrarea lor în societate”.
Virusul HIV (Virusul Imunodeficienţei Umane) se împarte în două categorii: HIV-1 şi HIV-2, cel din urmă cauzând Sindromul Imunodeficienţei Dobândite, adică SIDA. Această infecţie nu poate fi îndepărtată complet din organism, deoarece virusul îşi înscrie codul în codul genetic al celulei-gazdă. După o perioadă de incubare de ani (pot fi şi zeci de ani), infectarea cu HIV atrage după sine declanşarea bolii SIDA. Virusul se transmite prin sânge, spermă, lichid cefalo-rahidian (LCR) şi lapte matern.