Main menu

header

718 13 1de Călin Popa şi Florinel Dumitru

Îmbogățirea făinii cu acid folic se practică de ceva timp în Statele Unite, dar în curând, Marea Britanie va deveni prima țară europeană care va recurge la această măsură de sănătate publică.

Previne spina bifida și anencefalia

Prezența acidului folic în făină este creditată cu capacitatea de a preveni unele defecte ale bebelușilor, notează „Daily Mail”. Printre acestea se numără spina bifida sau anencefalia. Introducerea acestei măsuri este dezbătută în Regatul Unit de mai multe decenii, iar în perioada următoare ar putea deveni realitate. „În unele cazuri, prezența sau absența acidului folic poate reprezenta diferența dintre viață și moarte pentru acești copilași. Ne pregătim pentru o revoluție în domeniu, cu impact major asupra sănătății celor care se vor naște în viitor”, este de părere Kate Steele, reprezentanta unei organizații care susține familiile ai căror copii se nasc cu defecte de tub neural.

Vitamină-cheie în stadiile incipiente ale formării embrionului

În medie, în Marea Britanie doi copii se nasc cu astfel de defecte în fiecare săptămână. „Îmbogățirea făinii cu acid folic ar putea însemna o scădere semnificativă a incidenței defectelor de tub neural”, explică Lesley Regan, președinte al Royal College of Obstetricians and Gynaecologists. Datele de peste Ocean susțin această observație. Prezența obligatorie a acidului folic în făină, introdusă în 1998, a redus acest tip de afecțiuni la nou-născuți cu 23%. „Acidul folic este vital pentru formarea globulelor roșii și este, de asemenea, foarte important pentru funcțiile organismului pe toată durata vieții. Totodată, este o vitamină-cheie în stadiile incipiente ale formării embrionului. Defectele de tub neural pot apărea la 18-28 de zile de la conceperea copilului, așa încât este necesar să existe în organism acidul folic de la primele etape de sarcină”, punctează Ursula Arens, purtător de cuvânt al Asociației Dietetice Britanice.

Cantitatea medie trebuie suplimentată pe perioada sarcinii

Folații se găsesc într-un mare număr de alimente, de la spanac și varză kale la fasole sau alune. În mod normal, o femeie are nevoie de 200 mcg zilnic, ceea ce se poate obține dintr-o porție de spanac, dar această cantitate, suficientă în general, trebuie suplimentată în caz de sarcină. Pe de altă parte, doar un sfert dintre femeile însărcinate urmează instrucțiunile oficiale de a dubla aportul de acid folic pe perioada sarcinii. În aceste condiții, britanicii intenționează să ia exemplul americanilor, care au ridicat prezența acidului folic în făină la valoarea de 140 mcg la 100 g făină. Deși acest nivel nu a fost încă stabilit cu precizie în Regat, metoda este pe cale de a fi implementată.

„Trei sferturi dintre femeile cu vârsta cuprină între 16 și 49 de ani au nivelul de acid folic din organism sub nivelul recomandat de Organizația Mondială a Sănătății“ (Alison Tedstoe, nutriționist, Public Health England)

Scade riscul de atac vascular cerebral

Pe lângă susținerea producției de globule roșii, acidul folic ajută la reducerea homocisteinei, care reprezintă un factor de risc în afecțiunile cardiovasculare, întrucât s-a demonstrat că ridică presiunea sangvină. Potrivit revistei „Journal of the American College of Cardiology”, hipertensivii care au luat tablete cu acid folic împreună cu tratamentul împotriva tensiunii arteriale crescute au înregistrat o scădere cu 75% a pericolului de a face accident vascular cerebral. De asemenea, după cum arată rezultatele unui studiu recent din Olanda, administrarea de suplimente cu acid folic poate încetini pierderea auzului în cazul persoanelor vârstnice.