Main menu

header

de Călin Popa şi Florica Pintea

Ţigara electronică, focar de bacterii

O echipă de specialiști de la Harvard a studiat efectele țigărilor electronice asupra plămânilor, iar rezultatele au fost cel puțin alarmante. Au fost descoperite toxine și bacterii extrem de periculoase pentru plămâni, unele dintre acestea cu un înveliș rezistent la antibiotice. „Aceste microorganisme pe care le-am identificat în țigările electronice pot cauza probleme respiratorii cronice, boli de plămâni, agravarea astmului și o serie întreagă de tipuri de inflamații”, atrage atenția expertul David Christiani.

Mirosul cafelei îmbunătăţeşte concentrarea

Dacă aveți nevoie de o reîmprospătare energetică în mijlocul zilei, dar nu doriți să consumați încă o cafea, puteți să mergeți în pauza de prânz într-o cafenea și să stați câteva minute în mirosul îmbietor. Potrivit specialiștilor de la Universitatea Monash, din Australia, efectul va fi o îmbunătățire a capacității de concentrare și a atenției, prin simpla mirosire a cafelei. Același efect energizant se înregistrează la… auzul preparării cafelei, la vederea unei cești cu cafea sau la expunerea la orice este legat de minunata băutură, fără să fie nevoie să o consumați efectiv.

Realitatea virtuală, armă contra stresului

Un studiu derulat la Universitatea California a pus în evidență faptul că realitatea virtuală poate lupta cu succes împotriva depresiei. Astfel, cercetătorii au observat că schimbarea stării dispoziției celor care folosesc acest tip de dispozitive este mai frecventă și pe direcția dorită. Oamenii de știință au ajuns la concluzia că „trimiterea” celor stresați în locuri virtuale în care pot înota printre recifuri de corali, pot călători cu trenul imaginației prin păduri înverzite sau se pot bucura de o victorie a echipei sportive favorite sunt tot atâtea modalități de luptă împotriva stresului cotidian.

Plimbarea, mai eficientă decât calmantele

Experții americani de la Universitatea din Michigan au pus în evidență faptul că ieșirea în aer liber pentru 30 de minute, mai ales atunci când ați avut o zi mai tensionată, este mai eficientă din perspectiva calmării sistemului nervos decât medicamentele dedicate destresării. „Am știut mereu că o plimbare în natură reduce stresul, dar până acum nu am putut estima de cât timp în natură este nevoie pentru a obține efectul pe care îl poate furniza o pastilă. Acum putem spune că 20-30 de minute într-un loc care vă poate face să simțiți vântul și soarele sunt suficiente pentru a nu mai avea nevoie de pastile”, explică specialista Mary Carol Hunter.