de Carmen Ciripoiu şi Sorin Dumitrescu
Oameni care pot vedea sunetele? Sau pot gusta o melodie? Poate exista așa ceva pe lume? Chiar dacă pare extrem de ciudat, studiile au arătat că 4% din populația lumii are această abilitate, numită sinestezie, o asociere între senzații de natură diferită care dau impresia că sunt unul simbolul celuilalt.
Perceperea literelor și cifrelor în culori
Mult timp, acest fenomen, incredibil la prima vedere, nu a fost pe placul oamenilor de știință, care nu l-au luat absolut deloc în serios. Motivul? S-a crezut că oamenii care au astfel de experiențe nu fac altceva decât să povestească anumite amintiri într-un fel unic, doar al lor. Pe de altă parte, specialiștii au crezut că atunci când un sinestezic afirmă că vede o culoare când aude o notă muzicală, el nu are acea senzație vizuală a culorii respective, ci doar face… metafore. În timp însă, s-a dovedit că situația e cu totul alta, așa că sinestezia a devenit un fenomen deosebit de misterios şi de captivant, ale cărui manifestări au fascinat nu doar lumea ştiinţifică, ci în special pe cea medicală, şi a suscitat, totodată, interesul multor oameni înzestraţi cu unele capacităţi neobişnuite, superioare, de percepţie paranormală. Așa se face că sub numele de sinestezie a fost inclusă și asocierea unei culori cu un număr, asocierea unui parfum cu o anumită melodie, identificarea existenţei unei reale percepţii gustative de ordin lăuntric în condiţiile contemplării culorii violet a apusului de soare, simţirea inefabilă de natură tactilă a sunetului unei ape curgătoare, toate acestea fiind realităţi senzoriale şi perceptive. O formă comună de sinestezie este perceperea literelor și cifrelor în culori. Astfel că numerele, lunile anului și zilele săptămânii sunt asociate cu anumite culori și percepute ca atare de persoanele cu această însușire. Cromestezia, asocierea culorilor cu sunetele, este, la rândul său, o altă formă de sinestezie. O explicație foarte bună în acest sens a dat-o renumitul neurolog american, Richard Cytowic, care a asociat această însușire cu un foc de artificii: vocea, muzica, sunetul produs de o farfurie care se sparge sau pur și simplu lătratul unui câine atrag după sine o explozie de culoare, asemenea unui foc de artificii, care dispare odată cu sunetul respectiv.
Procentul sinestezicilor este mult mai mare în cazul celor cu o creativitate bogată
Sinestezia este un fenomen psiho-perceptiv extrem de vast, care este lipsit de riscuri şi care nu perturbă modul normal în care fiinţa umană se manifestă în viaţa de zi cu zi. E greu de spus când devine o persoană sinestezică, dar se crede că această capacitate s-ar dezvolta la unii oameni în copilărie, atunci când copiii intră în contact pentru prima oară cu concepte abstracte. Potrivit unor cercetători, în creierul celor care sunt sinestezici ar avea loc anumite inversiuni între funcţiile lobilor temporali responsabili cu auzul şi cei occipitali, responsabili cu văzul. Cu alte alte cuvinte, se produce o activare încrucişată a două sau mai multe arii cerebrale implicate în interpretarea informaţiilor senzoriale (unii nervi rămân conectaţi la mai multe arii în loc să se specializeze pe diverse domenii).
Înzestrați cu asemenea capacități au fost Pitagora și Van Gogh
Potrivit expertului în sinestezie Vilayanur Ramanchandran, directorul Centrului pentru Cogniţie şi profesor în cadrul Departamentului de Psihologie şi Neuroştiinţă al Universităţii California din San Diego, procentul sinestezicilor este de opt ori mai mare în rândul persoanelor cu o creativitate bogată, cum sunt, de exemplu, pictorii, muzicienii, scriitorii, sculptorii, poeţii, în comparaţie cu restul populaţiei. Mai mult, pe măsură ce fiinţa îşi dezvoltă anumite capacităţi creative, posibilitatea ei de a experimenta diferite forme de sinestezie creşte proporţional. Printre cele mai cunoscute personaje care au asociat sunetul cu o anumită culoare s-a numărat marele Van Gogh, care, de altfel, a și explicat în scrisorile sale că sunetele aveau culori și că unele culori, albastru sau galben, de exemplu, arătau ca niște lumini artificiale, care îi mângâiau simțurile. Mai mult, în anul 1885, acesta a hotărât să învețe să cânte la pian, dar, din păcate, această experiență s-a încheiat nu foarte plăcut pentru Van Gogh. Și asta pentru că, la foarte puțin timp de la începerea cursurilor, marele artist a afirmat că „experiența jocului a fost formidabilă: fiecare notă a evocat o culoare”. Nimeni nu l-a înțeles, ba mai mult, profesorul său, speriat de aceste afirmații, a declarat că este… nebun. De asemenea, va rămâne în istorie disputa dintre renumiții compozitori Franz Liszt și Rimsky-Korsakov, cu privire la culorile notelor muzicale. Înzestrat cu anumite capacităţi de percepţie sinestezică a fost și Pitagora, după cum reiese şi din afirmaţia care îi aparţine: „Fiecare număr are propria sa personalitate. El poate fi masculin sau feminin. Fiecare număr poate să se afle în perfectă armonie sau în distonanţă cu ceea ce îl înconjoară”. Alte cazuri de sinestezici celebri sunt poetul francez Charles Baudelaire și romancierul Vladimir Nabokov.
Doctorul care simte fizic durerea pacienţilor
Un caz cu totul aparte de sinestezie în oglindă este cel al doctorului Joel Salinas, care, ori de câte ori vede o persoană care are dureri, le simte în propriul său corp. Dar asta nu e tot, pentru că același lucru îl pățește și dacă vede că cineva atinge un obiect. De altfel, una dintre primele sale crize a avut loc în anul 2008, după ce a văzut un pacient suferind un infarct. Medicul a afirmat că cele mai timpurii amintiri referitoare la sintestezie provin din copilărie. Când clopoțelul suna, acesta vedea culorile galben și albastru: „La școală, litera B avea o nuanță de portocaliu și cifra 1 o nuanță de galben. Matematica nu o puteam înțelege intuitiv. Pentru mine, cifra 2 era o persoană maternă roșie și cifra 4 era o persoană prietenoasă albastră. Deci, cum era posibil ca 2 plus 2 să facă patru?”. Tot în copilărie, în timp ce privea emisiunile la televizor, acesta a simțit fizic emoțiile personajelor, dar durerea transmisă prin oglindire a devenit puternică la Facultatea de Medicină, când „am început să văd cazuri de durere fizică extremă”. Ce înseamnă asta? Atunci când a privit un pacient întins pe masa de operație, Salinas a simțit cum incizia chirurgicală i-a deschis lui însuși abdomenul, apoi a urmat o senzație „fierbinte, de zvârcolire” atunci când a văzut expuse organele interne ale pa- cientului. Chiar dacă stările prin care trece nu sunt foarte plăcute, medicul afirmă că această capacitate a sa l-a ajutat să aibă legături incredibil de strânse cu pacienții săi.