Main menu

header

736 12 1de Călin Popa şi Daniel Alexandrescu

Ultimii doi ani s-au dovedit de excepție pentru inventica și cercetarea din domeniul medicinei. Unele dintre cele mai avansate și mai eficiente dispozitive de tratament anunță o eră revoluționară în domeniu.

Pilula cu... ac din insulină

736 12 2În ultimul secol, diabeticii nu s-au putut baza decât pe injecțiile cu insulină pentru a-și putea controla nivelul de zahăr din sânge. Valuri de teste și de invenții au încercat să le vină în ajutor acestor suferinzi, unii dintre ei cu alergie la ace și înțepături, iar veștile care vin de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts, SUA, sunt dintre cele mai îmbucurătoare: s-a inventat o pilulă care conține un ac minuscul făcut integral din insulină înghețată. Experții arată că aceasta este fixată pe un minidisc din zahăr și, odată ajunsă în stomac, lichidele dizolvă discul, eliberând și prețioasa insulină. Capsula este de departe o formulă mai confortabilă, mai accesibilă, mai ușor de transportat și mai puțin costisitoare decât tradiționalele injecții. „Ca gastroenterolog, am constatat, în cazul ulcerelor, că stomacul tolerează bine injectarea. De aici a pornit ideea administrării în acest fel a insulinei”, explică expertul Giovanni Traverso. Capsula este de dimensiunea unui bob de mazăre, nu produce efecte secundare, trece prin tractul digestiv în condiții bune și este realizată din materiale biodegradabile, având capacitatea maximă de 300 micrograme de insulină. Testele pe subiecți umani ar urma să înceapă în circa doi ani.

„Pielea electronică” afișează ritmul cardiac

736 12 3Implanturile de tot felul încep să cucerească opinia publică, întrucât multe dintre ele se pot dovedi de mare folos pentru starea de sănătate sau pentru lupta împotriva bolii. Astfel a fost lansat, de specialiștii Universității din Tokyo, un dispozitiv de excepție: semiconductorul care poate citi semnele vitale ale unei persoane și le poate afișa direct pe piele. Afișajul este realizat din 24 de LED-uri de mici dimensiuni care pot fi folosite, printre altele, la stabilirea ritmului cardiac. Informația poate fi transmisă și telefonului inteligent sau trimisă direct medicului specialist care se ocupă de pacientul respectiv. Un alt tip de implant care a fost lansat recent este realizat de Departamentul de Apărare al SUA și poate susține memoria persoanelor afectate de Parkinson, Alzheimer sau epilepsie. Acționează prin stimularea creierului cu ajutorul unor impulsuri electrice. Deși nu este primul implant cu această destinație, este considerat a avea cea mai largă arie de aplicabilitate.

Tricoul care previne accidentul vascular cerebral

736 12 4Un tricou care monitorizează activitatea cardiacă și are capacitatea de a proteja oamenii de producerea unui atac vascular cerebral a fost inventat de o companie farmaceutică din Franța, aprobat în Marea Britanie și urmează să intre în dotarea spitalelor. Numită Cardioskin, această piesă are atașați electrozi introduși în bumbacul din care este fabricat tricoul și care țin sub observație permanent activitatea inimii. Electrozii sunt conectați la telefonul mobil inteligent, printr-un sistem wireless, iar aplicația poate transmite datele pacientului direct la cardiologul care le evaluează. Tricoul poate fi spălat de 35 de ori înainte de a fi nevoie să fie schimbat și este menit să prevină fibrilația atrială, care poate crește amenințător riscul producerii unui accident vascular cerebral. Articolul vestimentar poate fi purtat 24 de ore pe zi și este alimentat de o baterie care se înlătură cu ușurință atunci când este nevoie ca piesa să fie spălată. „Acest tricou poate fi de un real folos tuturor cardiologilor”, este de părere profesor Martin Cowie, de la Imperial College, Londra.

Senzori dentari pentru controlul greutății

736 12 5Lumea senzorilor și-a demonstrat de mai multă vreme capacitatea de a fi de folos pe scară largă în lumea medicală. Unul dintre cele mai recente exemple este realizarea unei echipe de la Școala de Inginerie a Universității Tufts, din SUA, care a elaborat un senzor special ce poate fi purtat pe dinți și furnizează în timp real date despre aportul caloric, prevenind astfel supraalimentarea. De asemenea, întrucât nu este un senzor strict destinat menținerii greutății, ci mai ales sănătății, acesta poate măsura consumul de sodiu, glucoză și alcool, transmițând rezultatele către alte dispozitive inteligente. Potrivit specialiștilor, senzorul se poate dovedi de un mare ajutor nu doar în cabinetele medicale, ci și în viața de fiecare zi.

Lumină ultravioletă care anihilează virușii gripei

736 12 6Un studiu de dată recentă a pus în evidență faptul că în spitale poate fi folosit un dispozitiv cu raze ultraviolete care este capabil să anihileze virușii gripei. Lumina de tip Far-UVC este o variațiune pe „tema” luminii UV standard, care, deși poate elimina microorganismele dăunătoare, este dăunătoare și oamenilor. Dar noua formulă nu are efecte asupra pacienților, ceea ce înseamnă că poate fi utilizată în deplină siguranță în spitale, școli, aeroporturi și alte spații aglomerate în care pericolul contaminării este foarte mare. Potrivit interestingengineering.com, acest dispozitiv se va dovedi o unealtă de mare folos în condițiile în care an de an epidemiile de gripă fac ravagii și mai ales victime.

O echipă internațională de bioingineri a realizat un tip de piele artificială din polimeri, care are aceleași caracteristici de adaptare cu cea a cameleonului, reducând semnificativ riscul de respingere și inflamațiile în cazul transplantului de piele de care au nevoie pacienții cu arsuri

Lentile de contact care livrează tratament

Lentilele de contact care pot livra tratament pentru o serie de afecțiuni oculare, inclusiv glaucom, au fost dezvoltate în cadrul Universității Harvard și au primit o importantă distincție internațională. Realizate din materiale aprobate de FDA, autoritatea care monitorizează segmentul sanitar peste Ocean, aceste dispozitive pot fi purtate timp de maximum două săptămâni și reprezintă, potrivit specialiștilor, o modalitate mult mai avansată și mai eficientă decât tratamentele clasice pentru afecțiunile oculare.