de Claudia Stan
- Raed Arafat: „În urgenţe, secundele fac diferenţa dintre viaţă şi moarte”
Din martie 2005, Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă (SNUAU) a devenit operaţional la nivelul întregii ţări. Centrul pentru Politici şi Servicii de Sănătate - CPSS, în parteneriat cu Fundaţia pentru SMURD şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale - STS lansează campania „112 - şansa fiecărei vieţi în pericol!”, derulată în cadrul proiectului „Numărul unic de urgenţă 112 - drept şi responsabilitate”, finanţat prin Phare. Doctorul Raed Arafat, secretar de stat în Cadrul Ministerului Sănătăţii, a adus în discuţie aspecte ce îngreunează buna desfăşurare a acestui sistem salutar. Românii trebuie responsabilizaţi!
Apelul la 112 este gratuit, iar centrele unice pentru apeluri de urgenţă funcţionează permanent, 24 din 24 de ore, şapte zile pe săptămână. SNUAU este un ansamblu integrat de aplicaţii, echipamente şi reţele de comunicaţii şi tehnologia informaţiei care realizează puncte publice de acces ale cetăţenilor la agenţiile specializate de intervenţie şi care permit răspunsul adecvat urgenţei semnalate. Personalul din centre şi dispecerate este instruit ca să asiste apelanţii şi să-i ajute în cel mai scurt timp posibil. Din păcate, în 2008, la fiecare 30 de secunde s-au primit 29 de apeluri, dintre care numai trei au reprezentat cazuri vitale reale. De la începutul anului şi până în prezent s-au înregistrat 10.584.916 apeluri, dintre care 8.691.806 (!) apeluri au fost farse. „În urgenţe, secundele fac diferenţa dintre viaţă şi moarte. Oamenii trebuie să ştie că apelul în caz de urgenţe la numărul 112 este dreptul fiecărui cetăţean român aflat în pericol. Aproximativ 75% dintre apelurile preluate sunt urgenţe false! Responsabilizarea utilizării acestui număr va duce la salvarea multor vieţi în timp util. Este important de ştiut că la 112 nu există număr ascuns! Toate apelurile sunt înregistrate şi depistate. Acest număr pentru urgenţe este unic pentru toată Europa, iar serviciul din România răspunde standardelor europene”, a declarat doctorul Raed Arafat.
Prin apelarea numărului 112, în funcţie de natura urgenţei, pot fi alertate toate serviciile de urgenţă: Ambulanţă, Poliţie, Pompieri, SMURD şi Jandarmerie. Sunând la 112 trebuie să anunţaţi: ce urgenţă aveţi, locul evenimentului, unde vă aflaţi, de la ce număr de telefon sunaţi, cum vă numiţi. După furnizarea acestor date trebuie să rămâneţi la telefon pentru a fi puşi în legătură cu agenţia/agenţiile de urgenţă de care aveţi nevoie şi pentru a primi eventuale recomandări. Dacă legătura se întrerupe, sunaţi din nou. Rămâneţi calmi şi răspundeţi la toate întrebările, nu închideţi până când nu vi se spune că puteţi face acest lucru şi furnizaţi-i operatorului toate detaliile necesare unei intervenţii. Personalul din centrele şi dispeceratele de urgenţă este instruit să asiste apelanţii în cazuri de urgenţă şi să-i ajute în cel mai scurt timp posibil.
În conformitate cu OUG nr. 34-2008 aprobată prin Legea nr. 160/2008, apelarea abuzivă sau falsă a numărului unic de urgenţă 112 este contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 la 1.000 de lei. Cei care sună şi anunţă amplasarea unui dispozitiv exploziv intră sub incidenţa legii penale şi pot fi acuzaţi de terorism sau de tentativă de terorism. Pentru astfel de fapte, legea prevede închisoare de la trei la zece ani.