de Călin Popa şi Adrian Barna
Tehnologia mileniului trei a dezvoltat un dispozitiv care dă speranțe tuturor celor care au suferit amputări: un braț robotic capabil să „simtă” obiectele cu puterea minții posesorului.
Culege struguri și pune verigheta pe deget
Experții Universității din Utah, SUA, au experimentat recent un nou braț robotic foarte avansat pe șapte subiecți, iar rezultatele sunt spectaculoase. Unul dintre cei care au testat dispozitivul este agentul imobiliar Keven Walgamott, care și-a pierdut brațul într-un accident de muncă, în urmă cu 17 ani. În timpul testelor, brațul robotic l-a ajutat să culeagă struguri fără să zdrobească boabele, să țină ouă fără să le spargă, să-și pună verigheta pe deget și chiar să învelească o pernă. „Aproape că mi-a venit să plâng. A fost uimitor să pot folosi brațul. Nu credeam că va fi vreodată posibil pentru mine să mai simt cu acea parte a corpului”, mărturisește Keven.
Creierul știe cum să comande dispozitivului
Dispozitivul folosește microfire implantate sub pielea artificială, care transmit semnale unui computer ce „spune” apoi brațului să se miște. Brațul robotic este plin de senzori, care, la rândul lor, transmit semnale spre microfire, imitând simțul atingerii. Acest aspect permite utilizatorului să folosească obiecte fragile, întrucât creierul știe că nu trebuie să comande brațului robotic să strângă prea tare, notează „Daily Mail”. „Am modificat felul în care este transmisă informația spre creier, în așa fel încât dispozitivul să fie foarte compatibil cu corpul uman. Așa am văzut și rezultate mult mai bune, iar acum lucrăm la a face semnalele tehnologiei cât mai aproape de structura biologică”, explică profesor Gregory Clark.
A primit numele de LUKE (Skywalker)
Brațul robotic a primit numele de LUKE (Skywalker), după cel al personajului principal din „Războiul Stelelor”. Dispozitivul este dotat cu piele din silicon, care o imită foarte bine pe cea naturală umană, și este alimentat cu ajutorul unei baterii externe. Microelectrozii și microfirele sunt în acea parte a brațului care încă mai are nervi funcționali. Aceștia transmit semnale computerului, care, astfel conectat cu creierul, generează mișcarea brațului aproape la fel cum s-ar întâmpla dacă această comandă ar fi primită direct de la creier. Echipa de cercetători s-a folosit de calcule matematice complexe și modele de impulsuri de la brațele primatelor. „Simpla furnizare a senzațiilor este ceva extraordinar. Atunci când aceste proteze sunt cât mai realiste biologic cu putință, creierul le va înțelege și percepțiile se vor îmbunătăți semnificativ”, argumentează Clark.
ATENŢIE! În prezent, cercetătorii de la Universitatea Utah pregătesc o versiune a brațului robotic care să fie portabilă și wireless, astfel încât pe viitor aceste dispozitive să nu mai aibă nevoie de conexiunea fizică la un computer.
Precursor cu detector de unde cerebrale
Cercetarea în domeniul brațelor robotice care să poată fi controlate cu puterea minții a avut un pas important în urmă cu patru ani, când Easton LaChappelle, un tânăr de 19 ani din Colorado, SUA, a reușit să creeze mâini robotice de doar câteva sute de dolari. Acestea au fost realizate prin printare 3D. „Anthromod citește aproximativ zece canale ale creierului, deci funcționează asemănător unui senzor muscular care transformă semnalele electrice în ceva ce poate fi citit de software. Apoi, urmărim modelele și încercăm să le transformăm în mișcări. O persoană cu brațul amputat a folosit detectorul de unde cerebrale, iar cu ajutorul lui a putut controla mâna robotică perfect, în aproape zece minute”, a explicat atunci Easton.