de Carmen Ciripoiu şi Florica Pintea
Reacție inflamatorie acută a testiculelor, secundară la infecție, orhita apare în cele mai frecvente cazuri ca urmare a parotiditei epidemice, dar sunt și cazuri rare care includ sifilisul congenital, virusul Echo, coriomeningita limfocitară, virusul Coxsackie, mononucleoza infecțioasă, varicela și arbovirusurile de grup B. Majoritatea cauzelor bacteriene implică și epididimul (epididimo-orhita). Boala se dezvoltă la 20%-25% dintre pacienții cu oreion, dar 80% dintre cazuri apar la pacienții sub 10 ani.
Nu schimbați des partenerele!
Potrivit oamenilor de știință, orhita poate fi cauzată de o infecție bacteriană sau virală, dar există și situații în care nu poate fi determinată. În cele mai dese cazuri, orhita bacteriană este asociată cu epididimita, o afecțiune cauzată, de obicei, de o infecție a uretrei sau vezicii urinare, care se răspândește la epididim. Specialiștii susțin că, cel mai frecvent, cauza infecției este o boală cu transmitere sexuală. Alte cauze ale infecției pot fi legate de o anomalie din naștere la nivelul tractului urinar sau ca urmare a introducerii unui cateter în organul genital. Virusul oreionului provoacă, de obicei, orhita virală, iar studiile estimează că o treime dintre bărbații care contractă oreionul după pubertate pot dezvolta orhita, în perioada cuprinsă între patru-șapte zile de la debutul acestuia. În cazul acestui tip de orhită cu transmitere nonsexuală, printre factorii de risc se numără și infecțiile recurente ale tractului urinar, dar și intervențiile chirurgicale care implică organele genitale sau ale tractului urinar. Pe de altă parte însă, bărbații care au mai multe partenere, fac sex cu o persoană care are o boală cu transmitere sexuală sau fără să folosească prezervativul sau au o istorie de boală cu transmitere sexuală, dezvoltă o orhită cu transmitere sexuală.
Pacienții se plâng de sensibilitate în scrot, urinare dureroasă, ejaculare dureroasă
În cele mai dese cazuri, semnele şi simptomele orhitei au loc brusc și includ în primul rând dureri puternice în testicule și zona inghinală. De asemenea, pacienții se plâng de sensibilitate în scrot, urinare dureroasă, ejaculare dureroasă, scrot umflat, prostată mărită, sânge în spermă, ganglioni umflați în zona inghinală, febră, greață, vărsături și o stare de rău generală. Orhita parotidiană unilaterală se dezvoltă acut la patru-șapte zile de la tumefacția parotidiană din oreion, iar în 30% dintre cazuri, boala se extinde la celălalt testicul în interval de una, până la nouă zile. Atenție! Orhita poate afecta fertilitatea.
Se poate diagnostica prin ultrasonografie Doppler color
Este indicat ca, la diagnosticarea bolii, să se înceapă cu un istoric medical, dar și un examen fizic pentru a se verifica dacă există sau nu ganglioni limfatici măriți în zona inghinală, dar și un testicul mărit pe partea afectată. Se recomandă și un examen rectal pentru a se verifica mărirea sau sensibilitatea prostatei. Diferențierea rapidă a orhitei de torsiunea testiculară și alte cauze de tumefacție şi durere scrotală acută se realizează prin ultrasonografie Doppler color. La rândul său, oreionul se confirmă prin testarea anticorpilor serici imunofluorescenți. Nu în ultimul rând, alți agenți infecțioși vor fi identificați prin analize de urină sau serologie.
Administrați întregul tratament, chiar dacă simptomele dispar după câteva zile
În cazul orhitei bacteriene, sunt recomandate antibioticele. Atenție! Dacă la baza infecției bacteriene stă o boală cu transmitere sexuală, de asemenea, partenerul are nevoie de tratament. Este important de reținut faptul că se va administra întregul tratament prescris de medic, chiar dacă simptomele se ameliorează mai devreme. În caz contrar, infecția nu va dispărea în totalitate. De asemenea, pacientul trebuie să se odihnească, să susțină scrotul cu o curea atletică și să aplice pachete cu gheață. În cazul otitei virale, se recomandă antiinflamatoare nesteroidiene, cu scopul ameliorării simptomelor. Majoritatea persoanelor cu orhită virală încep să se simtă mai bine în trei până la zece zile, deși poate dura câteva săptămâni până ce dispare sensibilitatea scrotală. Netratată la timp, orhita poate duce la reducerea testiculului afectat (atrofie testiculară), abcesul scrotal (când țesutul infectat se umple de puroi). Sunt și cazuri în care orhita poate provoca infertilitate sau producție inadecvată de testosteron, dar acest lucru se întâmplă mai rar dacă este afectat doar un testicul.
La copii, poate apărea și după imunizarea cu vaccinul antiderapic, rujeol și rubeolă
La copii, orhita apare cel mai fervent ca urmare a unei infecții virale, iar virusul care provoacă oreion este cel mai des implicat. Afecțiunea este cea mai frecventă la băieții tineri, iar inflamația testiculară se dezvoltă, de obicei, la patru-șase zile de la debutul oreionului. Există și cazuri în care orhita oreionară a apărut după imunizarea cu vaccinul antiderapic, rujeol și rubeolă. Alte organisme virale mai puţin comune care pot provoca orhita includ varicela, coxsackievirusul, echovirusul și citomegalovirusul (asociate cu mononucleoza infecțioasă). Bacteriile care pot provoca orhita din infecțiile glandei prostate, respectiv a tractului urinar includ Escherichia coli, Klebsiella pneumoniae, Pseudomonas aeruginosa și speciile Staphylococcus și Streptococcus. Simptomele asociate cu orhita pot fi ușoare sau severe, iar inflamația poate implica unul sau ambele testicule.
Netratată, atrofia testiculară poate fi permanentă
Studiile estimează că aproximativ 60% dintre pacienții cu orhită pot dezvolta atrofie testiculară unilaterală. Dar această afecțiune are cea mai comună cauză: dezechilibrele hormonale, declanșate de tratamente medicamentoase, expunere la radiații sau consumul excesiv de medicamente pe bază de steroizi. Printre cauzele apariției atrofiei testiculare se numără și infecțiile cu virusul HIV, alcoolismul, varicocelul (care determină mărirea venelor de la nivelul scrotului) și, în cazuri rare, cancerul testicular. Nu în ultimul rând, atrofia testiculară poate fi o consecință a procesului natural de îmbătrânire. Simptomele bolii sunt reducerea dimensiunilor unuia sau a ambelor testicule, sensibilitate la nivel testicular, pierderea apetitului sexual, lipsa părului pubian, durere la nivelul testiculelor, inflamație, febră, greață. Printre metodele de tratament se numără antiobiticele, terapia hormonală și, în cazurile grave, intervenția chirurgicală. Atenție! Dacă pacientul cu atrofie testiculară primește tratament în timp util, e posibil ca afecțiunea să fie reversibilă. Dacă nu este tratată, atrofia testiculară poate deveni permanentă.