Main menu

header

766 10 1de Carmen Ciripoiu şi Daniel Alexandrescu

Chiar dacă specialiștii vă tot îndeamnă să beți minimum doi litri de apă zilnic, puțini sunt cei care respectă această regulă. În aceste condiții, apar semne îngrijorătoare, care au o singură cauză: deshidratarea. Iată când trebuie să fiți îngrijorați și să rezolvați urgent problema.

Urina se închide la culoare

De ce este atât de important să beți apă? Potrivit specialiștilor, corpul uman este format în mare parte din apă, iar aceasta se pierde zilnic atât prin transpirație, cât și prin respirație și urină, de aceea este extrem de important să echilibrați nivelul hidric al organismului cu apa de care aveţi atât de mare nevoie. Un prim semn care trebuie să vă dea de gândit că nu ați consumat suficient de multă apă este urina închisă la culoare și cu un miros puternic. Acest lucru se întâmplă ca urmare a faptului că atunci când nu beți atâta apă cât are nevoie organismul, rinichii elimină în vezica urinară reziduuri, printre care toxine, proteine, dar și alte substanțe care trebuie să fie îndepărtate. Pe de altă parte, urina de culoare închisă este și o consecință a faptului că ați consumat alimente cu pigmenți puternici, precum sfecla roșie, mure sau sparanghel. Nu în ultimul rând, puteți avea schimbată culoarea urinei și dacă ați administrat unele medicamente sau suplimente, în special cele cu vitamina B. De asemenea, urina închisă la culoare poate arăta și că aveți hepatită sau pietre la rinichi.

Intervine constipația

Persoanele care nu consumă apă cât le cere corpul se pot confrunta și cu o altă problemă: recurența urinară. Cu alte cuvinte, dacă un om normal trebuie să urineze de până la șapte ori într-un interval de 24 de ore, în condițiile în care nu consumă destulă apă va merge la toaletă mult mai rar și va elimina o cantitate mai mică de urină. În altă ordine de idei, deshidratarea este cauza cea mai importantă a apariției constipației, o problemă cu care se confruntă tot mai multe persoane în zilele noastre. Odată ce veți începe să vă hidratați așa cum se cuvine, nu veți mai avea probleme cu tranzitul intestinal, iar procesul de defecație va fi mult ușurat. Pentru a ține constipația departe, este necesar să consumați și cât mai multe alimente bogate în fibre, respectiv fructe și legume proaspete. Nu uitați că sedentarismul, hipotiroidismul, inflamațiile intestinale și stresul pot duce, de asemenea, la apariția constipației.

Apar durerile de articulații

Potrivit specialiștilor, cantitatea insuficientă de apă din organism poate aduce și dureri de articulații. Motivul? Dacă organismul nu va primi apă cât are nevoie, celulele din care este format cartilajul vor începe să fie distruse, iar articulația să devină din zi în zi mai dureroasă. În consecință, dacă observați că articulațiile încep să doară, primul lucru care trebuie făcut este să suplimentați cantitatea de apă. Tot ca urmare a faptului că nu beți suficientă apă, studiile arată că o persoană devine mereu obosită și lipsită de energie. Oamenii de știință susțin că atunci când organismul este lipsit de apă, fluxul sangvin este mult mai redus, iar inima începe să facă eforturi pentru a primi oxigenul de care are nevoie, dar și alte substanțe. Atunci apar oboseala și senzația de epuizare. Când aveți astfel de probleme, încercați să nu consumați imediat o cană mare cu cafea, ci un pahar cu apă proaspătă. Efectul este uimitor.

Vă puteţi confrunta cu febră, absența transpirației, dar și delir

766 10 2Și tot ca urmare a deshidratării apare și durerea de cap, care poate fi resimțită fie într-o formă ușoară, fie ca o migrenă. Această durere are ca localizare partea frontală, posterioară, laterală a capului sau se poate instala chiar la nivelul întregii suprafețe. În plus, acest tip de durere de cap este de cele mai multe ori asociat și cu sete excesivă, cantitate redusă de urină, confuzie, amețeală, oboseală, gură uscată, pierderea elasticității pielii, scăderea tensiunii arteriale și creșterea pulsului. În cazul în care vă confruntați cu deshidratare severă, pot apărea și febra, absența transpirației, dar și delirul. Atenție! Deshidratarea se poate instala și ca urmare a unor episoade de diaree, vărsături, febră și transpirație excesivă.

Pielea devine uscată și ridată

Cu siguranță ați văzut diverse persoane a căror piele este extrem de uscată și de ridată. Este un semn că acestea nu consumă îndeajuns de multă apă. În aceste condiții, trebuie să știți că prima metodă pentru a nu îmbătrâni pielea prematur este să vă hidratați corespunzător. Mai mult, consumul de apă stă și la baza apariției pielii sensibile, iritate, dar și a mâncărimilor. Specialiștii vă avertizează că în cazurile severe de deshidratare, pielea se poate descuama și se ajunge chiar ca tegumentele să sângereze.

Senzație permanentă de foame și acumulare de kilograme

766 10 3O problemă cu care se confruntă hipotalamusul este faptul că primește de cele mai multe ori semnale contradictorii, așa că nu face diferența între nevoia de foame și cea de a bea apă. În aceste condiții, o persoană mănâncă mult mai mult, când de fapt ar trebui doar să se hidrateze. Dacă vreți să vă mențineți silueta și simțiți nevoia de foame, specialiștii vă sfătuiesc să beți urgent un pahar cu apă. Dacă după un sfert de oră nu veți mai simți acea senzație acută de foame, înseamnă că organismul dumneavoastră avea nevoie doar de hidratare, iar senzația de foame era doar o alarmă falsă.

Răcelile și infecțiile din corp apar adesea ca o consecință a faptului că nu consumați îndeajuns de multă apă

Apa îmbunătăţeşte performanţele cognitive

Un experiment recent realizat în Marea Britanie a arătat faptul că o hidratare corespunzătoare are rolul de a îmbunătăți performanțele cognitive. Astfel, s-a demonstrat faptul că persoanele care au băut cel puţin trei pahare cu apă înainte de a participa la o serie de teste cognitive au avut rezultate mai bune la un test care măsura viteza de reacţie, comparativ cu cei care nu au consumat apă înainte de experiment, iar efectul a fost deosebit de pronunţat în cazul celor însetaţi. Care să fie legătura? Se pare că ar fi vorba despre hormonul numit vasopresină, care este corelat cu reacţia la sete, dar care este implicat şi în starea de atenţie şi de alertă. Pe de altă parte, cercetătorii susțin că apa ar putea fi fatală celor care o consumă în cantități mult prea mari. În cazul unei supradoze de apă, respectiv câţiva litri într-o perioadă scurtă de timp, apare aşa-numita intoxicaţie cu apă. Concret, apa în exces diluează şi elimină sodiul din corp, afectând funcţionarea inimii şi a altor organe, iar consecinţele pot fi fatale.