Main menu

header

782 14 1de Carmen Ciripoiu şi Daniel Alexandrescu

Sunt numeroase persoanele care se plâng că se confruntă la un moment dat cu pete albe pe unghii. Să fie oare acestea cauzate de lipsa de îngrijire? Sau pur și simplu unghia reacționează atunci când nu este folosit un lac corespunzător? Iată de ce apar și cum pot fi îndepărtate petele albe de pe unghii, cunoscute popular ca noiţe şi medical leuconichia.

Decolorări locale care pot avea forma unui cerc

Nu odată vi s-a întâmplat să constatați că fără niciun motiv, v-ați trezit cu pete albe pe unghii. Acestea trebuie tratate cu maximă responsabilitate, pentru că pot ascunde afecțiuni grave. Sigur sunt și persoane care sunt convinse că petele albe apărute pe unghii se formează din cauza lipsei de calciu, dar adevărul e undeva la mijloc. Potrivit specialiștilor, aceste pete albe care nu apar doar pe unghiile de la mâini, cât ci și pe cele de la picioare, nu sunt altceva decât niște decolorări locale. Acestea se pot ivi atât pe o unghie, cât și pe mai multe unghii și pot avea forma unui cerc sau, din contră, pot arăta ca niște linii, fiind dispuse vertical.

Pot apărea noițe în timpul manichiurii

În ceea ce privește cauzele apariției petelor albe, acestea se pot ivi ca urmare a unor factori traumatici de ordin fizic sau chimic. Spre exemplu, este posibil să vă treziți cu noițele în timpul manichiurii sau dacă v-ați lovit degetul de o suprafață dură ori l-ați prins într-o ușă. Pentru a afla dacă pata de pe unghia dumneavoastră este cauzată de acest traumatism, vă este de mare ajutor un test simplu. Tot ceea ce trebuie să faceți este să apăsați pe unghie. Dacă veți observa că pata rămâne vizibilă, atunci nu trebuie să vă faceți probleme. Dacă însă pata albă dispare pentru moment sau își schimbă culoarea, e foarte posibil să fie vorba despre o problemă de piele.

Reacție alergică la un anumit tip de lac de unghii

Pentru că doamnele și domnișoarele ar face orice ca să aibă unghii superbe, e posibil să se lovească de multe ori de reacții alergice ale unor anumite tipuri de lacuri de unghii. Dar petele albe pe unghii pot apărea și ca urmare a unei reacții la gelul de unghii, întăritor și chiar la banalul dizolvant. O atenție deosebită spun specialiștii trebuie dată manichiurii cu acril, pentru că poate fi un factor declanșator al acestor pete. Pe de altă parte însă, petele albe pot indica o deficiență severă de minerale și vitamine, mai ales de zinc și calciu.

Indicator al unei boli de piele

Există, din păcate, și cazuri, ce-i drept mai rare, în care petele albe de pe unghii indică prezența unei afecțiuni care poate fi ciroză, insuficiență renală, anumite boli de piele (psoriazis, eczemă), afecțiuni cardiovasculare sau chiar și cancer. Și substanțele medicamentoase administrate în timpul chimioterapiei pot avea ca efect advers apariția unor pete albe pe suprafața unghiilor. În vremurile trecute, când oamenii nu aveau acces la apă potabilă, petele albe de pe unghii arătau că aceștia s-au îmbolnăvit cu arsenic, sulfonamide sau thaliu, substanțe care se regăsesc în apa nepotabilă. Cât privește leuconihia la copii, are aceleași cauze ca și la adulți în cele mai dese cazuri indicând un deficit de minerale, în special zinc, calciu sau magneziu. La cei mici, petele albe dispar pe măsură ce acestea cresc. Dacă nu se întâmplă acest lucru, atunci e posibil să fie vorba despre o infecție fungică și necesită de urgență un consult de specialitate.

Cum se previne leuconichia

Dacă ați avut probleme cu petele albe pe unghii sau vreți să reduceți apariția acestora, există câteva metode foarte bune care țin la distanță riscul de leuconichie. Specialiștii vă recomandă ca în primul rând să evitați cât mai mult posibil contactul direct al unghiei cu substanțe iritante precum produsele de curățenie ori alte substanțe agresive. De aceea, este indicat să purtați mănuși chiar și când spălați vasele. De asemenea, indiferent cât de frumoase sunt unghiile care au gel sau ojă semipermanentă, evitați folosirea acestora în exces. Atenție și la folosirea prea mult a ojei clasice. Nu trebuie niciodată să uitați să vă hidratați unghiile cu cremă, iar odată pe săptămână e indicat să vă masați unghiile cu uleiuri naturale, fie că e vorba despre cel de cocos, argan sau pur și simplu binecunoscutul ulei de măsline.

Lăsați, din când în când, unghiile naturale

Cel puțin odată la câteva luni lăsați unghiile să respire, fără să folosiți niciun fel de lac de unghii sau ojă. Doamnele cu unghii fragile trebuie să acorde o atenție deosebită acestora. Li se recomandă să folosească un supliment pe bază de biotină, al cărui rol este să ajute la creșterea unghiilor și, totodată, la fortificarea acestora. Atenție! Nu folosiți acest tratament după ureche, ci doar după ce ați consultat un specialist. Tot pentru a avea unghii frumoase, dar mai ales sănătoase, optați pentru o dietă echilibrată, bogată în vitamine și minerale.

Țineți mâinile în iaurt gras

Tot pentru a combate petele albe care apar pe unghii, masați bine cu ulei esențial de arbore de ceai. Lăsați să acționeze cel puțin 20 de minute, apoi spălați cu apă călduță. Aveți mare grijă ca după ce îndepărtați oja de pe unghii să frecați bine cu o jumătate de lămâie. Iaurtul vă este, de asemenea, de mare ajutor, drept urmare înmuiați unghiile în iaurt gras și rămâneți așa timp de 15-20 de minute. Nu în utimul rând, usturoiul vă este un bun prieten, așa că tăiați un cățel de usturoi pe jumătate și frecați bine unghiile cu acesta.

Afectează una sau mai multe unghii, parţial sau total

Dacă observați două linii orizontale pe suprafaţa unghiei, consultați urgent un medic, pentru că pot prevesti un stop cardiac, boala Hodgkin, malarie sau chiar lepră

Fiţi atenţi la culoarea gălbuie şi textura striată

Există și situații în care suspectați o infecție fungică și atunci trebuie să mergeți urgent la o consultație la un medic specializat. Trebuie să știți însă că micoza unghiei are un aspect cu totul diferit de leuconichia. În primul rând e vorba despre culoare, în cazul micozei, aceasta fiind gălbuie, apoi apare o textură striată care, netratată, se va răspândi pe suprafața întregii unghii și va duce la îngroșarea acesteia. În plus, micoza unghiei se poate lua de la o unghie la alta, mai ales dacă sunt folosite instrumente de manichiură nesterilizate.