de Ştefania Băcanu şi Florica Pintea
Fie că vorbim despre încălțăminte neadecvată, despre reumatism sau despre un istoric familial, tot mai multe femei se con- fruntă, în timp, cu o diformitate a degetului mare de la picior, afecțiune care produce o imagine inestetică, dar, mai ales dureri. Doctorul Tarek Nazer (medalion), specialist în chirurgia ortopedică, ne-a vorbit despre apariția monturilor, cauzele principale, cum putem întârzia dezvoltarea lor, dar și ce tratament recomandă.
„Degetul mare îşi schimbă poziţia din cauză că apare un dezechilibru al forţelor ce acţionează asupra lui”
- Ce sunt monturile și cum apar?
- Multe persoane cred că aceste deformări se dezvoltă pentru că unele femei poartă încălțăminte îngustă, destul de mult timp. Adevărul este că domnișoarele și doamnele vor constata că au un os crescut la picior, dar el nu apare așa, pur și simplu. Monturile apar din pricina purtării unor pantofi eleganţi sau mai înguşti, dar trebuie să conștientizăm că încălţămintea cu toc este doar un factor favorizant. Monturile reprezintă o diformitate a degetului mare al piciorului numit haluce prin devierea articulaţiei metatarso-falangiene în exterior ajungând să fie proeminent, conferind un aspect inestetic şi dureros. Din păcate, cauza exactă nu se cunoaște.
- Care sunt simptomele?
- Odată apărute, aceste deformări continuă să se agraveze, iar consecinţa evoluţiei progresive a monturilor, denumită și Hallux Valgus, este apariţia deformărilor articulaţiilor şi arhitecturii piciorului, precum „deget în ciocan”, „unghii încarnate” sau hiperkeratoză. O impresie greşită a pacienţilor este aceea că le-a crescut un os la picior, așa cum explicam mai sus. De fapt, degetul mare îşi schimbă poziţia din cauză că apare un dezechilibru al forţelor ce acţionează asupra lui.
„Una dintre cauze este purtarea de încălțăminte cu toc sau îngustă, dar nu decisivă”
- Există mai multe tipuri?
- Nu vorbim neapărat despre tipuri de monturi, ci despre moduri diferite de abordare chirurgicală pentru a rezolva această problemă de sănătate. Categoric, nu doar una inestetică, ci și dureroasă. Așadar, în momentul actual, monturile se pot opera folosind diferite metode, toate minim-invazive, cu timpi mici de intervenție, incizii limitate și folosire a unor instrumente chirurgicale fine, în funcție de stadiul afecțiunii, unghiul intermetatarsian, unghiul metatarso-falangian sau vârsta Hallux Valgus-ului (monturilor).
- Care sunt cauzele apariției lor?
- Monturile apar inițial ca o mică diformitate, care se agravează în timp și din cauza anumitor factori favorizanți. Una dintre cele mai frecvente cauze este purtarea de încălțăminte îngustă și de încălțăminte cu toc, dar nu decisivă. Un rol important îl joacă predispoziția genetică și istoricul familial de monturi. O altă cauză o reprezintă bolile asociate. De exemplu, dacă avem reumatism sau probleme articulare, acestea favorizează apariția monturilor, Hallux Valgus, respectiv o diformitate la nivelul hallusului piciorului. Cauzele reumatice se numără printre factorii favorizanți de apariție a monturilor. Practic, reumatismul este pe locul doi, după factorul genetic, care duce la apariția acestei diformități a piciorului.
„Durerile intervin după câțiva ani de la observarea deformării”
- După ce vârstă apar?
- Nu se ştie exact vârsta apariţiei monturilor, cu atât mai puţin cauza precisă. Sunt câţiva factori de risc asociaţi. Potrivit studiilor, persoanele cu istoric familial sunt mai predispuse să le „moştenească”, sau cele care suferă de artrită reumatoidă, obezitate sau au piciorul plat. Durerile apar după câţiva ani de la observarea deformării, iar purtarea tocurilor, aşa cum spuneam, favorizează evoluţia mai rapidă a afecţiunii. Cu cât ne ocupăm mai mult de prevenţie, prin purtarea de încălţăminte comodă, întârziem apariţia lor, dar nu avem cum să le excludem. Acestea nu se dezvoltă într-un an, dar sigur, în patru-cinci ani, femeile vor avea această afecțiune.
- Putem să le prevenim?
- Montul este o afecțiune întâlnită mai des la femeile elegante, care poartă tocuri, încălțămintea ascuțită în vârf fiind un dezavantaj pentru ele, împreună cu alți factori de risc cum ar fi reumatismul, obezitatea și piciorul plat. Pantofii comozi, încălțămintea lejeră purtată în timpul liber, indiferent de natura meseriei, poate „salva” situația monturilor. Durerile intervin după câțiva ani de la observarea deformării, iar din cauza presiunii și disconfortului apare o zonă roșie de iritație a pielii la nivelul montului.
- Pot apărea și la bărbați?
- Această afecțiune este cea mai frecventă diformitate a piciorului și este caracteristică pentru ambele sexe, dar mai frecventă la sexul feminin. În concluzie, putem să spunem că este mult mai des găsită în anamneza unei femei decât a unui bărbat, mai ales la femeile care au un istoric familial cu această problem.
„Corectarea se poate realiza doar chirurgical”
- Care sunt riscurile în cazul netratării?
- Monturile se manifestă prin dureri în zona degetului mare de la picior, care împiedică mersul normal. Dacă deformarea progresează rapid, dacă degetul mare de la picior îl încalecă pe următorul, dacă pielea de deasupra montului este iritată, roșie sau crăpată, sau dacă apar bătături în talpa piciorului lateral de degetul mare, este nevoie de un consult medical. Din păcate, această afecțiune nu poate fi prevenită și nici tratată nechirurgical. Medicii recomandă anumite metode de atenuare a gradului de agravare, dar corectarea monturilor se poate realiza doar chirurgical, iar cremele și unguentele care promit tratamente minune nu sunt altceva decât reclame.
- Ce metode de tratament sunt?
- Putem ameliora durerile cu infiltrații intra-articulare, de genul celor cu acid hialuronic care lubrefiază articulația, cu plasmă îmbogățită cu trombocite, așa-numita „Terapie Vampir” sau cu celule stem. În stadiile incipiente, se poate întârzia evoluția monturilor prin unele orteze speciale, dar acestea nu tratează 100% problema, ci întârzie avansarea prin reducerea forțelor asupra degetului. Mergând mai departe, tratamentul chirurgical din ziua de azi a evoluat foarte mult și se folosesc metode minim invazive ce dau un rezultat foarte bun, o recuperare rapidă și fără dureri după operație, contrar metodelor vechi, unde pacientul avea de suferit și de tras o perioadă lungă postoperator pentru a se recupera. Există aproape zece tehnici chirurgicale diferite pentru a rezolva această problemă, și numai un medic cu experiență și la curent cu metodele noi de tratament poate decide tehnica corectă pentru fiecare pacient, în funcție de stadiul, unghiul și calitatea osului.
„Pacientul poate să calce deja pe picior a doua zi după operaţie“
- Multe persoane cred că dacă se operează, monturile cresc înapoi…
- Aceasta este o impresie total greșită, pentru că, odată cu rezolvarea axului osului, șansele ca ele să reapară sunt foarte mici. Există tehnici multiple chirurgicale prin care puteţi să scăpaţi de monturi. Metoda se alege în funcţie de gradul de deviere şi de unghiurile intermetatarsiene şi metatarsofalangiene. Operaţia se efectuează sub control radiologic, folosind doar două incizii mici de un centimetru lungime, fiind una dintre metodele minim invazive folosite în prezent. Totul durează minimum 20 de minute, iar pacientul poate să calce deja pe picior a doua zi după operaţie, folosind o orteză specială. Perioada de recuperare variază între două şi şase săptămâni, în funcţie de tehnica folosită, şi nu este una grea, ci dimpotrivă, nu implică imobilizare.