de Călin Popa şi Adrian Barna
Voluntariatul prelungeşte viaţa
Indiferent în ce formă se manifestă, de la plantarea pomilor la ajutorarea persoanelor vârstnice, voluntariatul susține starea de sănătate și astfel prelungește viața, arată rezultatele unei cercetări de dată recentă, realizată în cadrul Universității Harvard. Pe lângă beneficiile psihologice, voluntariatul implică și mișcare, precum și o rutină, toate acestea alcătuind un tablou plin de urmări benefice pentru starea de spirit și pentru forma fizică. Potrivit specialiștilor americani, cel puțin două ore de acțiuni voluntare, de două ori pe săptămână, asigură creșterea speranței de viață.
Nesiguranţa socială expune la paranoia
Un studiu al experților de la Universitatea Yale a pus în evidență faptul că vremurile în care oamenii se simt nesiguri, cum este și perioada actuală de pandemie, au capacitatea de a expune foarte multe persoane la dezvoltarea unor manifestări de paranoia. Potrivit specialiștilor, acest tablou de sentimente este un indicator al unor afecțiuni mentale centrate pe ideea că persoanele sau entitățile din jur au intenții malefice. Îngrijorătoare a fost constatarea că, în ultimele 12 luni, circa 20% din populația al cărei eșantion a intrat în experiment consideră că cineva îi vrea răul.
Vitamina D atenuează efectele chimioterapiei
Chimioterapia este considerată cea mai eficientă metodă de tratare a cancerului, dar este, în același timp, și o terapie foarte agresivă, uneori mai greu de dus de pacienți decât boala însăși. Potrivit experților de la Universitatea South Australia, din Adelaide, un plus de vitamina D poate atenua efectele secundare ale acestui tip de tratament. Datele studiului australian au pus în evidență faptul că vitamina D are proprietatea de a diminua inflamațiile tractului digestiv pe care le cauzează chimioterapia și, în paralel, susține sistemul imunitar în lupta cu boala.
Insomnia generează hipertensiune
O cercetare derulată în cadrul Universității Arizona, din SUA, a pus în evidență faptul că o noapte de insomnie generează hipertensiune arterială în ziua imediat următoare, fiind astfel puse în lumină, o dată în plus, efectele devastatoare ale lipsei somnului. „Presiunea sangvină este unul dintre cele mai bune indicii ale sănătății cardiovasculare, iar somnul are impact direct, major, asupra acestei presiuni a sângelui”, detaliază specialistul Caroline Doyle. Potrivit rezultatelor finale ale studiului, tensiunea arterială crește primejdios și în timpul nopții în care o persoană nu se odihnește.