de Călin Popa şi Ştefania Băcanu
Zeci de milioane de copii suferă de o afecțiune trecută cu vederea, dar care reprezintă o adevărată „bombă cu ceas” pentru sănătatea publică pe termen scurt și mediu: dizabilitatea de învățare nonverbală, care generează probleme majore de orientare vizuală și spațială.
Probleme cu legatul șireturilor sau învățarea unui traseu
Un studiu derulat în cadrul Centrului Medical Irving al Universității Columbia, din SUA, a relevat faptul că milioane de copii din SUA - și, prin extensie, posibil zeci de milioane la nivel mondial - suferă de o deficiență care nu are manifestări la exterior, dar generează efecte grave în timp, și anume o dizabilitate de dezvoltare neurologică, ce implică inabilitatea de a procesa informația spațial-vizuală și are ca efecte proble- me pe direcția capacității de a efectua socoteli, de a dezvolta abilități sociale complexe și de a controla funcțiile motorii în detaliu. „Tot mai mulți copii cu simptomele acestei afecțiuni evită să facă puzzle sau să se joace cu piese Lego. Mai târziu au probleme cu gesturi simple, cum sunt legatul șireturilor sau tăiatul cu foarfeca, sau cu cele mai complexe, cum sunt învățatul și reținerea unui traseu sau unui program”, detaliază profesorul de psihologie medicală Amy E. Margolis.
„O uriașă povară ascunsă”
Studiul derulat de experții americani este primul care pune în evidență potențialul pericol la adresa sănătății publice pe care îl reprezintă dizabilitatea de învățare nonverbală. Afecțiunea este cu atât mai periculoasă cu cât copiii cu aceste simptome nu au probleme de exprimare verbală, de citit sau de scris, neridicând semnale de alarmă evidente. „Această afecțiune este - și va fi și în viitor - o uriașă povară ascunsă pentru sistemele de sănătate. De aceea, este nevoie de eforturi de cercetare care să ducă la înțelegerea mecanismelor neurobiologice care determină această dizabilitate, precum și la identificarea unor căi de tratament”, punctează Jeffrey Lieberman, șeful catedrei de Psihiatrie de la Universitatea Columbia.
Psihologii din școli pot depista semnele deficienței
Deși mulți dintre copiii evaluați pentru dizabilitatea de învățare nonverbală în cadrul studiului aveau și simptome de ADHD sau de anxietate, experții consideră că afecțiunile sunt net diferite. În aceste condiții, cercetătorii americani fac demersuri pentru înscrierea oficială a simptomelor printre afecțiunile din aceeași categorie, sub denumirea de „deficiență de dezvoltare vizual-spațială” și recomandă părinților să fie atenți la aceste semne, pentru a putea apela la ajutorul specialiștilor. „Majoritatea adulților recunosc imediat dacă micuții au probleme de exprimare verbală și iau măsuri pe această direcție, dar aproape niciunul dintre părinți nu observă deficiențe de funcții vizual-spațiale”, argumentează Margolis. Potrivit experților, diagnosticul poate fi stabilit prin mijloace simple, de bază, și nu implică testări neuropsihologice complexe. „În aceste condiții, chiar și psihologii din școli pot depista semnele deficienței”, conchide Margolis.