de Valentin Țigău şi Ştefania Băcanu
Femeile care iau pilula contraceptivă sunt mai puțin susceptibile să dezvolte o formă severă de COVID-19, potrivit unui nou studiu realizat de King’s College London. Pe de altă parte, femeile care sunt la menopauză prezintă mai multe riscuri să fie infectate cu SARS-COV-2. De la apariția noului coronavirus, lumea medicală a căutat un tratament sau un vaccin împotriva COVID-19. Dacă cercetarea nu a reușit încă, un studiu realizat de cercetători de la King’s College London vine cu o idee nouă: pilula contraceptivă protejează împotriva coronavirsului!
Cu 13% mai puține riscuri
Cercetătorii de la Londra au analizat datele de la aproape 600.000 de femei care au folosit aplicația COVID Symptom Study în perioada 7 mai - 15 iunie 2020. Acestea au trebui să raporteze zilnic cum se simt și ce simptome suferă și dacă au fost testate. Cercetând această bogăție de date, oamenii de știință au descoperit că femeile care iau zilnic o pilulă contraceptivă prezentau cu 13% mai puține riscuri să se infecteze cu COVID-19 decât cele care nu au luat acest tip de tratament și cu 21% mai puține riscuri să dezvolte o formă gravă a bolii. Pilula contraceptivă conține forme sintetice ale hormonilor estrogeni și progesteron. Acest tratament previne ovulația prin menținerea constantă a nivelului de hormoni, deoarece nivelurile de estrogen fluctuează mai puțin. Mai multe studii par să indice că acest hormon ar putea avea un rol protector împotriva coronavirusului.
Femeile aflate la menopauză pot dezvolta o formă severă
Aceeași cercetare a ajuns și la rezultate mai îngrijorătoare pentru femeile aflate la menopauză, respectiv faptul că riscurile de a avea simptome SARS-COV-2 cresc cu 22% la femeile din această categorie. Ele pot dezvolta mai ușor forme severe ale COVID-19, necesitând chiar spitalizare într-o unitate de terapie intensivă. Studiile arată însă că medicamentele care conțin estrogen artificial pentru a ajuta la ameliorarea simptomelor menopauzei, cum ar fi bufeurile - par să afecteze SARS-COV-2. „Am emis ipoteza că femeile aflate în perioada pre-menopauză cu un nivel mai ridicat de estrogeni ar avea COVID-19 mai puțin sever decât femeile de aceeași vârstă care trec prin menopauză, iar rezultatele noastre au confirmat acest lucru”, explică autorul principal al cercetării, doctor Karla Lee. „În plus, atunci când am comparat un grup mai tânăr de femei care iau pilula contraceptivă orală combinată cu un grup similar care nu o ia, am găsit forme de COVID-19 mai puțin sever în rândul celor care iau contraceptivul, sugerând că hormonii din tratament oferă o anumită protecție împotriva COVID-19”.
Un tratament controversat
Deși cercetătorii britanici consideră că pilula poate avea un rol protector împotriva COVID-19, acest contraceptiv are mai multe efecte secundare. Pastilele care combină estrogenul și progesteronul cresc riscul de a dezvolta o tromboză venoasă ori poate duce la flebite sau embolii pulmonare. Dacă doar 1 din 100.000 de femei au una dintre aceste două condiții fără un contraceptiv, rata este de până la patru ori mai mare la cele care iau zilnic o pilulă contraceptivă. Cel mai adesea, aceste reacții adverse nedorite apar în primul an de utilizare. Riscurile de tromboză arterială, ale căror complicații sunt accident vascular cerebral sau atac de cord, sunt mai mari. Pilula este, de asemenea, suspectată de multe femei că le vor îngrășa. Această senzație se datorează în principal faptului că tratamentul crește pofta de mâncare.