Main menu

header

801 14 1de Carmen Ciripoiu şi Daniel Alexandrescu

Potrivit oamenilor de știință, scintigrafia, atraumatică pentru pacient, este acea metodă cu largă aplicabilitate pentru diagnosticarea unei plaje extinse de afecțiuni. Analiza se folosește acolo unde investigațiile ecografice, de radiologie convențională, computer tomograf sau RMN nu furnizează informațiile necesare. Când este recoman- dată scintigrafia, de câte tipuri este și ce beneficii aduce, aflați în rândurile următoare.

Utilă și ca metodă de evaluare periodică

Potrivit oamenilor de știință, scintigrafia, una dintre cele mai moderne investigații imagistice, noninvazivă, este recomandată pentru a susține diagnosticul prin detectarea modificărilor apărute la nivelul diferitelor sisteme, precum sistemul osos sau organelor interne, dar și pentru identificarea anumite anomalii sau dereglări apărute în funcționalitatea unor procese din organismul uman. Pe de altă parte, scintigrafia este extrem de utilă și ca metodă de evaluare periodică în urmărirea eficienței tratamentului care este administrat pacientului. Analiza se efectuează după ce bolnavului i s-a administrat o substanță activă, rezultând imagini pe care medicul le va analiza. Este vorba despre un produs farmaceutic, cuplat cu un izotop radioactiv. După ce este injectată, această substanță se fixează pe țesut sau organul care urmează să fie investigat. Ulterior, medicul va utiliza o gamma-cameră, adică o cameră cu scintilație. Aceasta, fie va fi pusă în dreptul organului cu probleme, fie se va roti în jurul pacientului, asemenea unui scanner.

Depistează din fază incipientă metastazele cancerului osos

801 14 2În funcție de diagnosticul de suspiciune și zona afectată, specialiștii recomandă mai multe tipuri de scintigrafii. Este vorba despre scintigrafia osoasă, scintigrafia tiroidiană, scintigrafia paratiroidiană, scintigrafia renală și limfoscintigrafia. Dintre toate acestea, cea mai căutată spun specialiștii, este scintigrafia osoasă, care este folosită atât pentru diagnosticarea, cât și pentru monitorizarea bolilor osoase, respectiv cele metabolice, infecții osoase, fracturi, tumori benigne și maligne. Este important de cunoscut faptul că scintigrafia osoasă reușește să depisteze încă din stadii incipiente metastazele cancerului osos. Mai mult, puteți afla dacă suferiți de diferite forme de artrită și să vedeți ce boală aveți, în condițiile în care există o durere de cauză neprecizată. Cu alte cuvinte, scintigrafia osoasă este în acest moment singura investigația imagistică care poate cuprinde tot sistemul osos. Nu în ultimul rând, tot scintigrafia osoasă este cea care este des utilizată pentru a monitoriza evoluția cancerelor de prostată, a cancerului mamar, cancerului pulmonar, dar și a osteosarcoamelor.

Evaluează disfuncțiile glandei tiroide

Cât privește scintigrafia tiroidiană, aceasta este recomandată dacă este nevoie să fie evaluate în primul rând disfuncții ale glandei tiroide, precum hipotiroidism sau hipertiroidism. De asemenea, puteți afla dacă aveți noduli tiroidieni sau o tiroidă ectopică, folosind tot scintigrafia tiroidiană. Tot această analiză este cea care monitorizează pacienții cu cancer tiroidian și depistează natura nodulilor tiroidieni, sub formă de noduli „calzi” sau „reci”. Pentru a ști dacă glandele paratiroidiene funcționează sau nu la capacitate maximă, puteți apela la scintigrafia paratiroidiană. Un lucru bun este că rezultatul îl veți primi în aceeași zi în care efectuați analiza.

Observă întregul aparat urinar

Cum monitorizați sănătatea rinichilor? Folosindu-vă de scintigrafia renală, analiză care poate evalua întregul aparat urinar, de la rinichi la uretră. Aceasta e recomandată pentru a diagnostica anumite afecțiuni ale rinichilor, ureterelor sau vezicii urinare sau pentru a evalua funcția acestora. Cu ajutorul acesteia aflați și dacă aveți anomalii ale fluxului sangvin la nivel renal, pielonefrite, obstrucții şi reflux vezico-ureteral. De asemenea, scintigrafia urinară poate identifica și prezența unor mase tumorale renale, a unor chisturi sau alte patologii cu localizare urinară.

Detectează ganglionul santinelă

Când o persoană primește diagnosticul de cancer, cel mai important pentru chirurgi înainte de operație este detectarea ganglionului santinelă. Care este motivul? Acolo există riscul să ajungă una sau mai multe celule canceroase. Cea mai sigură tehnică și mai puțin iradiantă, care oferă informații valoroase, este limfoscintigrafia. În plus, această procedură medicală este extrem de utilă și pentru a afla dacă există riscul apariției unei metastaze, dar și pentru a descoperi tumorile limfatice în stadii incipiente.

Bariul și bismutul pot interfera cu rezultatele scanării

În cele mai multe cazuri, scintigrafiile nu sunt indicate femeilor însărcinate sau celor care alăptează. Nu apelați la acest tip de investigație fără să primiți avizul medicului. E important, de asemenea, să îi spuneți acestuia dacă administrați un medicament care conține bismut sau dacă ați făcut un test cu raze X folosind bariu în ultimele patru zile. Bariul și bismutul pot interfera cu rezultatele scanării. De asemenea, trebuie să spuneți dacă suferiți de alergii sau de alte afecțiuni.

Alte efecte secundare, dar destul de rare, pot include vederea înceţoşată, ameţeli, oboseală, mâncărime, greaţă, vărsături şi slăbiciune

Substanţele injectate se elimină prin urină

Specialiștii susțin că scanerul gamma nu emite radiații, singurele efecte secundare fiind cele legate de radioactiv. Vestea bună este că substanțele chimice radioactive care sunt folosite în scanările de acest tip sunt sigure și se elimină prin urină. Nivelul radiațiilor emise este extrem de scăzut, cu mult mai mic decât cel de la o scanare CT. Cele mai frecvente reacții adverse sunt dureri sau umflături în locul injecției, schimbări de gust, durere în piept sau disconfort, frecvență cardiacă rapidă sau neregulată și modificări ale mirosului.