de Ştefania Băcanu şi Adrian Barna
Hiperfosfatemia înseamnă creșterea valorilor fosforului în sânge, peste limita normală. Cea mai comună cauză o reprezintă afecţiunile de la nivelul rinichilor. Dacă aceştia au o activitate normală şi produc niveluri normale de hormoni, organismul va echilibra natural cantitatea de fosfat din sânge. Dacă nu se întâmplă aşa, acestea trebuie cumpănite prin intermediul tratamentului farmacologic şi al dietei.
Persoanele trecute de 50-60 de ani sunt predispuse
Hiperfosfatemia este mai des întâlnită odată cu înaintarea în vârstă, pentru că insuficiența renală este cauza principală. Rinichii echilibrează nivelurile de minerale din sânge, însă, când aceştia nu mai funcţionează corect, nu mai sunt capabili de acest lucru. De aceea, această afecţiune este mult mai întâlnită la persoanele trecute de 50-60 de ani, decât la cele tinere. Există, totuşi, şi alte probleme medicale care duc la hiperfosfatemie. De exemplu, diabetul zaharat necontrolat. Acesta determină creştera glicemiei şi, automat, poate provoca afecţiuni mult mai grave, în timp. Cetoacidoza diabetică, complicaţie care are loc atunci când organismul nu mai produce destulă insulină, este o altă cauză. La fel şi hipocalcemia (scăderea nivelului de calciu în sânge), infecţiile existente la nivelul întregului organism sau chimioterapia - celulele care sunt distruse rapid prin chimioterapie eliberează fosforul în sânge şi provoacă hiperfosfatemie. Şi sportul în exces poate fi o cauză determinantă. Exercițiile fizice intense și de lungă durată duc la eliberarea de fosfor în sânge, din celulele musculare. Majoritatea pacienţilor diagnosticaţi cu hiperfosfatemie nu au simptome.
Pot duce la tulburări minerale
Spuneam că cei mai mulţi care au nivelul de fosfor crescut nu au simptome, de aceea, dacă valorile se măresc prea mult şi îşi fac de cap, fără a fi ţinute sub control, pot provoca tulburări minerale, osoase şi calcifieri. Oasele au nevoie constantă de minerale şi de hormoni pentru a se reface, a creşte şi a avea forţă. Deteriorarea osoasă poate avea loc de-a lungul mai multor ani, natural, adesea, fără simptomatologie. Pe măsură ce afecţiunea se agravează, pacientul poate simţi dureri la nivelul oaselor şi articulaţiilor. În cazul copiilor, lucrurile stau puţin diferit. Cei care au tulburări renale sunt mai grav afectaţi, întrucât membrele lor sunt în curs de dezvoltare, proces ce poate fi încetinit. Oasele de la nivelul picioarelor se pot îndoi spre interior sau spre exterior, adică, rahitism. Specialiştii recomandă radiografia imediat ce au apărut primele semne sau simptome. De regulă, pacienţii care sunt diagnosticaţi cu insuficienţă renală sunt monitorizaţi în mod regulat pentru ca nivelurile de fosfaţi să fie verificate la timp, astfel încât să nu apară vreo complicaţie. Acest lucru înseamnă că o hiperfosfatemie va fi diagnosticată în timpul controalelor de rutină, o dată la şase luni.
Dietă, dializă şi tratament medicamentos
Netratată, hiperfosfatemia duce la scăderea nivelurilor de calciu din organism, iar acest lucru creşte riscurile pentru convulsii, osteodistrofie renală, crampe musculare sau aritmii. Atunci când o boală de bază, cum ar fi insuficiența renală sau hipoparatiroidismul este cauza hiperfosfatemiei, medicul va trece la tratarea acesteia. Practic, remediul depinde de afecţiunea de bază. Dacă rinichii sunt afectaţi, se pot reduce nivelurile ridicate de fosfat din sânge prin micşorarea cantităţii de fosfor din dietă, dializă sau administrarea medicamentelor ce reduc cantitatea de fosfat absorbit de intestine. Persoanele care suferă de această afecţiune trebuie să aibă o atenţie sporită asupra alimentaţiei. Cele bogate în fosfor, cum ar fi laptele, carnea roşie, cea de pasăre, peştele, nucile, fasolea şi gălbenuşul, sunt de evitat. Bineînţeles, doar regimul alimentar nu scade nivelul fosfatului, de aceea, este nevoie şi de un tratament medicamentos, cum ar fi dializa. Acest proces ajută la eliminarea reziduurilor cum ar fi apa, sarea şi fosfatul din sânge. În plus, pe lângă dietă şi dializă, specialistul poate recomanda medicamente ce pot ajuta organismul să elimine excesul de fosfaţi.
ATENŢIE! Pacienţii diagnosticaţi cu diabet zaharat trebuie să îşi controleze boala prin dietă, exerciţii fizice şi medicamente.
Fosforul este esenţial în dezvoltarea sănătoasă a oaselor
Fosforul este unul dintre mineralele esenţiale care ajută la energizarea şi revigorarea organismului şi întăreşte sistemul cardiovascular. Cu rol important în metabolismul glucidelor şi lipidelor, este un bun adjuvant în procesele de creştere şi de regenerare, şi asigură, împreună cu calciul, sănătatea dinţilor şi a gingiilor. Corpul uman are nevoie de fosfor pentru a îndeplini multe funcții. Repară țesuturile și celulele, filtrează produșii reziduali din rinichi, sprijină contracțiile musculare care apar după efort, echilibrează și folosește vitaminele B și D, precum și alte minerale (iod, magneziu și zinc), produce ADN și ARN şi are grijă de modul în care corpul nostru stochează și utilizează energia. Persoanele cu anumite afecțiuni, cum ar fi diabetul, inaniția, alcoolismul, boala Crohn sau boala celiacă, au niveluri scăzute de fosfor în sistem. De aceea, mai ales în aceste situaţii, este important ca pacienţii să găsească echilibrul adecvat între calciu și fosfor, pentru a asigura o densitate osoasă adecvată și pentru a preveni dezvoltarea osteoporozei. Fosforul se regăseşte în cereale, leguminoase, ouă, carne, lapte, pește, brânză și legume, iar consumul recomandat este de 800 mg, zilnic, în cazul adulților cu vârsta de peste 19 ani. În cazul femeilor însărcinate sau care alăptează, doza trebuie mărită cu 400 mg.