de Ştefania Băcanu şi Adrian Pătrăuceanu
Sindromul Sjogren este o boală autoimună, destul de rar întâlnită, până acum 20-30 de ani. Astăzi, prevalenţa ei a crescut considerabil la nivel mondial, iar cele mai afectate persoane sunt femeile trecute de 50 de ani. Organismul produce anticorpi împotriva propriilor celule şi țesuturi, pe care le consideră străine. Acest fapt duce la uscăciunea ochilor, adică, lipsa lacrimilor naturale, şi blocarea producerii de salivă. În timp, afectează aparatul respirator şi poate degenera într-o boală cronică.
Atacă toate funcţiile organismului
Primele organe afectate de sindromul Sjogren sunt mucoasele și glandele care le mențin umede. Mai exact, pacientul nu va mai avea lacrimi, atunci când ar fi normal să le aibă, şi va rămâne fără salivă. Simptomele pe care le descriu pacienții sunt de senzație de nisip în ochi, alt corp străin, sau de arsură. În ceea ce priveşte uscăciunea bucală, bolnavii prezintă dificultăţi în masticaţie şi chiar în înghiţirea alimentelor, ceea ce duce la o necesitate vitală de a consuma cantităţi mari de lichide. De asemenea, pot apărea şi carii sau infecţii gingivale, amplasate în spatele maxilarului sau în faţa urechilor. Toate aceste modificări, într-un timp foarte scurt. Acestea sunt primele semne ale sindromului Sjogren. În timp, însă, lucrurile se pot complica. Aproape toate funcţiile organismului vor avea de suferit. Pacientul va avea dureri articulare, inflamaţie şi rigiditate osoasă cu disconfort mărit la mers. Aparatul genital va fi şi el afectat şi se va instala uscăciunea vaginală, durere în timpul actului sexual, erupţii cutanate, stare de oboseală permanentă şi chiar tuse cronică, îndeosebi în cazul pacienţilor care au avut probleme cu plămânii.
Este mortal, asociat cu alte boli
De sine stătător, nu provoacă deces, dar, în combinaţie cu alte boli, sindromul Sjogren poate fi fatal. De exemplu, poliartrita reumatoidă şi ciroza biliară primitivă sunt extrem de periculoase pentru un astfel de pacient. Deşi nu există un tratament curativ pentru această afecţiune, medicul responsabil poate găsi o variantă medicamentoasă prin care simptomele să fie ţinute sub con- trol. Din păcate, această boală poate fi greu de diagnosticat, în unele cazuri, deoarece, semnele pot să trimită spre alte afecţiuni. Pentru a stabili exact, sunt necesare teste şi analize ale sângelui, care să identifice anumiţi anticorpi, inflamaţia din organism, şi eventualele probleme renale sau hepatice. De asemenea, este indicat testul Schirmer (la nivelul ochilor), radiografii şi chiar biopsie. Toate acestea sunt necesare pentru a se identifica existenţa anticorpilor specifici. Originea acestei boli nu se cunoaşte, dar nici nu apare izolată, ci, deseori, este însoţită de alte afecţiuni de natură autoimună. De exemplu, o infecţie netratată sau un virus care a atacat organismul şi nu s-a acţionat în această direcţie cu niciun fel de medicament sau teste specifice, vor fi nişte cauze reale care pot duce la instalarea sindromului Sjogren.
Poate însoţi poliartrita reumatoidă
Există două tipuri de sindrom Sjogren, identificate de specialişti: tipul primar şi cel secundar. Prima variantă apare în absenţa unor alte afecţiuni de natură autoimună sau reumatică, în timp ce tipul secundar prezintă un tablou mai complex şi poate însoţi boli precum sclerodermia, lupusul eritematos sistemic sau poliartrita reumatoidă. De aceea diagnosticarea clară este greu de făcut, pentru că semnele se pot suprapune şi chiar coexista cu manifestările acestor boli. De exemplu, pentru un pacient care acuză simptome pentru o perioadă de minimum trei-patru luni şi merge la un control de rutină, trebuie exclusă o reacţie secundară a vreunui tratament medicamentos sau radioterapic. Pe lângă radioterapie, cele mai frecvente medicamente care pot da complicaţii, odată cu apariţia unor astfel de simptome, sunt antihistaminicele şi antidepresivele. Este esenţial să vă observaţi modificările şi să consultaţi un medic, pe măsură ce apar primele semne, pentru că morbidităţile asociate acestui sindrom sunt cauzate de faptul că, pe măsură ce boala evoluează, în timp, se pierde din funcţia glandelor exocrine, vor apărea durerile musculare, instabilitatea, amorţelile periferice şi dificultatea în timpul meselor. Cum spuneam, sindromul Sjogren nu este mortal, dar poate deveni prin asocierea cu alte afecţiuni ce ridică probleme de supravieţuire.
Trebuie să se renunţe la fumat şi se recomandă consumul unor bomboane medicinale pe bază de lămâie
Se poate trăi cu sindromul Sjogren, nu trebuie să vă panicaţi, chiar dacă este o boală fără tratament curativ, care să o vindece definitiv. Este nevoie doar de o atenţie sporită și de câteva măsuri practicate pe care să le aveţi constant, ca un mod de viață. Adică, să vă adaptaţi în funcţie de manifestările acestei afecţiuni. Cele mai multe persoane diagnosticate cu sindromul Sjogren nu dezvoltă complicații grave şi pot duce o viaţă liniştită, atât timp cât ţin cont de recomandările medicale. În cazul celor care au simptomatologie avansată, tratamentul este complex şi presupune administrarea unor medicamente. Iniţial, se începe la spital, sub supravegherea medicului, dar, dacă boală se află sub control, pacientul poate continua tratamentul acasă. Are nevoie să utilizeze lacrimi artificiale pentru că ochii trebuie să fie hidrataţi atunci când le lipseşte secreţia fiziologică din cauza bolii. De asemenea, igiena cavităţii bucale are nevoie de salivă artificială care să împiedice apariţia senzaţiei de gură uscată. În acest caz, se recomandă consumul unor bomboane medicinale pe bază de lămâie, care au rolul de a stimula secreţia de salivă, sau gumă de mestecat mentolată. O persoană diagnosticată cu sindrom Sjogren fumătoare trebuie să renunţe la ţigări şi să evite pe cât posibil expunerea în localurile unde se fumează, pentru că nicotina şi fumul degajat usucă glandele lacrimale.
Se pot face implanturi de colagen
În cazul tratamentului, se foloseşte şi intervenţia chirurgicală atunci când situaţia o impune, dar sunt cazuri izolate. Prin intermediul unei operaţii, se pot sigila sau îngheţa canalele lacrimare. De asemenea, implanturile de colagen din zona punctului lacrimal suplinesc lacrimile naturale. Pentru ameliorarea simptomelor, în cazul pacienţilor unde boala este mai avansată, există câteva trucuri care ameliorează starea şi senzaţia de uscăciune. De exemplu, o umiditate cres- cută în propria locuinţă scade nivelul disconfortului.