Main menu

header

de Claudia Stan

Ne-am obişnuit ca vara să auzim răsunând asurzitor sirenele ambulanţelor, în cursa contra cronometru pentru salvarea unor vieţi aflate pe muchie de cuţit. Principalul vinovat? Evident, căldura excesivă! Este dovedit că persoanele care suferă de afecţiuni cardiace şi bătrânii sunt victimile predilecte ale caniculei. Inima acestora cedează fără „preaviz”, în acest anotimp de foc constatându-se cele mai multe preinfarcturi şi infarcturi. Doamna doctor Daniela Bartoş, şef de secţie Medicală a Spitalului Clinic de Urgenţă „Floreasca” din Bucureşti, ne dă câteva sfaturi preţioase despre cum pot învinge canicula şi pacienţii cu afecţiuni ale inimii.

 

Beţi apă şi ceai la temperatura camerei!
- Cum ar trebui să se protejeze vârstnicii de căldura verii, pentru că, trebuie să recunoaştem, ei sunt cei care „vizitează” cel mai des camerele de gardă din spitale?

- Într-adevăr, cei mai sensibili sunt bătrânii, dar, în general, toţi cei care au afecţiuni cardiace. Ar trebuie să ştie că nu e bine să iasă pe stradă în momentul în care soarele este sus pe cer, adică la orele prânzului. Sunt recomandate ieşirile dimineaţa şi seara, dar chiar şi atunci cu capul acoperit, şi să consume obligatoriu minimum doi litri de lichide pe zi. Căldura este un inamic puternic pentru cei care au probleme cu inima.

- Ce fel de lichide le sunt recomandate?
- Apă şi ceai, firesc! Le recomand tuturor să bea ceaiuri călduţe şi apă la temperatura camerei, în niciun caz lichide reci, de la frigider! Deşi avem impresia că ne răcorim dacă bem ceva rece, inima nu primeşte prea bine acest lucru. Mai mult, bătrânii ar trebui să se ferească să consume alcool.

„Diabetul poate duce la arterioscleroză”
- Cam câţi români cu probleme cardiace ajung la spital din cauza căldurii?

- Sunt persoane cu probleme de inimă care leşină pe stradă şi le ia Salvarea. Multe dintre ele nu sunt conştiente de faptul că problemele legate de afecţiunea cardiacă se accentuează din pricina căldurii. Încercăm, pe cât posibil, ca pe lângă tratamentul medical să le sfătuim şi cum să aibă grijă de inima lor. Este nevoie însă ca acest lucru să fie mediatizat, să ajungă la urechile tuturor pentru a preveni aceste incidente.

- Care sunt factorii ce determină apariţia bolilor de inimă?
- Sunt foarte mulţi. Pe primul loc se situează viciile, pe care toţi oamenii le au. Alcoolul este principalul factor de risc, urmând apoi îndeaproape colesterolul ridicat, diabetul zaharat, ce pot determina apariţia arteriosclerozei şi multe alte probleme ale inimii. Dacă am avea un regim alimentar disciplinat, dacă am face puţin efort fizic, afecţiunile ce vizează inima ar putea fi evitate.

- Cum ne putem da seama că suferim de vreo afecţiune cardiacă?
- Atunci când inima are vreo problemă se simte o durere în piept, ce este trimisă de muşchiul cardiac pentru a ne avertiza că ceva nu este în regulă. Ceea ce resimte bolnavul are legătură cu afecţiunea coronariană, fiind o durere reală, total diferită de ce spun unele tinere că simt, şi anume „înţepături în zona inimii”.

„Legumele şi fructele sunt benefice inimii”
- Ce alimentaţie este indicată pe timpul verii? De ce ar trebui să ne ferim?

- Vara, nu trebuie să recurgem la ceea ce mănâncă românul în mod normal, adică mâncăruri gătite cu foarte multă grăsime. Avem nevoie de alimente uşor digerabile pentru a nu supune inima la un efort suplimentar. A avea o digestie laborioasă înseamnă a avea un consum mai mare de oxigen din sânge, iar inima va suferi. Sunt recomandate fructele, legumele, mâncărurile dietetice etc. Totodată, trebuie să avem grijă ca mesele noastre să fie mai puţin abundente, dar la intervale mici de timp. Legumele şi fructele au rolul lor şi sunt benefice inimii pe perioada caniculei. Repet, alcoolul este cel mai mare duşman! Două sau trei beri nu vor aduce niciun beneficiu unei persoane care are probleme cardiace.

Galbenul şi portocaliul reduc nivelul colesterolului

Galbenul şi portocaliul sunt culorile sănătăţii inimii. Antioxidanţii pe care îi conţin întăresc inima, reduc nivelul colesterolului şi fortifică sistemul imunitar. Se recomandă prepararea unei salate de fructe din care să nu lipsească portocalele, pepenele galben şi sucul de la o lămâie. Această salată este recomandată zilnic pe timpul verii. Extrem de benefice sunt şi usturoiul, roşiile şi ghimbirul, preparate tot în salată acrite cu suc de lămâie.