de Ştefania Băcanu şi Florica Pintea
Artroscopia este utilă în diagnosticarea şi tratarea artritei, precum şi a diferitelor rupturi produse în articulaţii. De asemenea, osteoartrita şi leziunile izolate ale cartilajului pot fi detectate cu ajutorul artroscopului. Metoda este mult mai simplă decât cea tradiţională, fără tăieturi mari, iar recuperarea este imediată. Doctorul Daniel Vîlcioiu (medalion), medic specialist Ortopedie-Traumatologie, la Clinica Zetta, a vorbit despre ce implică artroscopia, ce afecţiuni tratează, cum se realizează şi cât durează recuperarea.
„Intervenţia presupune incizii mici”
- Ce este artroscopia?
- Artroscopia, numită și chirurgie artroscopică, este o procedură chirurgicală minim-invazivă prin care se poate vizualiza interiorul unei articulaţii, cu ajutorul unor incizii punctiforme. Avantajul față de intervenția chirurgicală clasică, tradițională, este că articulația nu trebuie să fie complet deschisă.
- Care este rolul ei?
- Prin artroscopie, se pot diagnostica şi trata afecţiunile componentelor articulare: cartilajul, ligamentele, capsula articulară şi, uneori, tendoanele.
- Când este necesară?
- Fie că vorbim despre o afecţiune acută, rezultată după un traumatism, de exemplu fractura sau ruptura ligamentară, fie că ne referim la o afecţiune cronică, cel mai des fiind artroza, acestea se pot trata artroscopic sau asistat artroscopic, fără incizii mari şi fără recuperare medicală.
„Se face cu ajutorul unei camere video”
- Care sunt diferenţele dintre artroscopie şi chirurgia clasică?
- Artroscopia se face cu ajutorul unei camere video şi a unor pense speciale, în timp ce chirurgia clasică necesită incizii mari, disecţie largă şi, de cele mai multe ori, recuperare intensivă. De asemenea, instrumentele chirurgicale folosite la artroscopie sunt mai mici decât cele tradiționale. Medicii vizualizează zona articulațiilor pe un monitor video și pot diagnostica și repara țesuturile rupte, cum ar fi ligamentele și meniscul sau cartilajul.
- Ce afecţiuni se pot trata cu ajutorul artroscopiei?
- Se poate trata chistul sinovial, ce se manifestă ca o umflătură bine delimitată, care apare, cel mai frecvent, pe dosul mâinii. Aceasta se poate exciza artroscopic. Ligamentele TFCC (fibrocartilaginos triangular), rezultate în urma entorselor sau a luxaţiilor, se pot repara artroscopic. Mai nou, se încearcă această metodă pentru orice afectare articulară şi aici vorbim despre artroze, necroze, pseudartroze, fracturi etc. De regulă, artroscopia este folosită pentru examinarea genunchiul şi a umărului, şi mai rar în cazul şoldului, al gleznei, al pumnului sau al cotului. Dacă vorbim despre încheietura mâinii, artroscopia tratează afecţiuni ce includ dureri cronice, pe o perioadă îndelungată, fracturi, chisturi ganglionari, leziuni ligamentare şi leziuni ale complexului fibrocartilaginos triangular (TFCC). De asemenea, poate fi utilizată pentru a netezi suprafeţele osoase şi pentru a îndepărta ţesutul inflamat.
„Cea mai complicată este atrodeza în patru colţuri”
- Care este cea mai complicată intervenţie?
- Una dintre cele mai complicate proceduri artroscopice este artrodeza în patru colţuri. Pentru a evita fuziunea completă şi definitivă a articulaţiei pumnului, se excizează osul scafoid şi se practică o fuziune interosoasă a celorlalte oase carpiene, astfel încât să permită o mobilitate de până la 60%-70% din cea totală. Spre deosebire de operaţia clasică, capsula articulară se păstrează întreagă şi evoluţia locală va fi net superioară.
- Când trebuie să vină pacientul la medic?
- Pacientul trebuie să consulte medicul atunci când se confruntă cu un disconfort persistent, în urma unui traumatism vechi, când are dureri însoţite de o predispoziţie familială către artroza mâinii, în situaţia în care nu mai are putere sau apar anumite trosnituri ale încheieturii. Acestea toate sunt nişte semnale de alarmă. Un diagnostic tardiv asupra acestor afecţiuni limitează metodele de reconstrucţie.
„Vorbim despre o rată foarte mică de complicaţii”
- Este necesară o pregătire specială înainte de intervenţie?
- Intervenţiile se realizează cu anestezie loco-regională, efectuată de medicul anestezist, cu evaluarea analizelor de sânge uzuale şi cu spitalizare de o zi. Atunci când vorbim despre artroscopia degetelor, anestezia este exclusiv locală şi nu sunt necesare analize de rutină.
- Cum se realizează, efectiv, o artroscopie?
- În etapa iniţială de diagnostic, medicul stabileşte care sunt leziunile articulaţiei. În cea de-a doua etapă, în cazul mâinii, aceasta este poziţionată într-un sistem de tracţiune continuă, pentru a extinde spaţiul articular, inciziile se fac pe repere anatomice, punctiform şi, cu ajutorul instrumentarului specific de doi, trei milimetri diametru, se explorează articulaţia şi se pot efectua proceduri terapeutice prin care să se trateze şi corecteze leziunea. Accesul în interiorul articulaţiei se face prin două-trei incizii mici, fără să fie nevoie de efectuarea unor tăieturi mai mari, cum se întâmplă în chirurgia clasică. După intervenţie, pacientul rămâne câteva ore sub supraveghere, apoi, poate pleca acasă.
- Pot apărea şi complicaţii?
- Vorbim despre o rată foarte mică de complicaţii, pe termen scurt, şi aici amintim durerea postoperatorie persistentă (şapte-nouă zile), edemul local şi, foarte rar, furnicături sau senzaţie de amorţeală la nivelul degetelor. Toate acestea se remit în aproximativ 10-12 zile şi apar la doar 5% dintre pacienţi. Uneori, sensibilitatea scăzută la durere poate fi un inamic la orice tip de intervenţie.
„Recuperarea postoperatorie va fi rapidă şi eficientă“
- Care sunt etapele recuperării?
- Recuperarea postoperatorie va fi rapidă şi eficientă, dacă pacientul respectă întocmai indicaţiile medicului. Se permite mobilizarea precoce, fără încărcare, iar dacă vorbim despre chistul sinovial, în acest caz, practic, nu este necesară recuperarea. După intervenţie, se face evaluarea funcţională cu anamneza pacientului şi, ulterior, în funcţie de situaţie, se insistă pe relaxarea generală, reducerea edemului şi a durerii, dacă este cazul, creşterea forţei şi rezistenţei musculare, recăpătarea mobilităţii, iar în ultima etapă, reintegrarea pacientului în viaţa de zi cu zi, mai exact, terapia ocupaţională.