de Ştefania Băcanu şi Sorin Dumitrescu
Ablutofobia reprezintă frica exagerată şi inexplicabilă de a face baie. Conform statisticilor şi psihologilor, cei mai mulţi care suferă de această teamă extrem de gravă au avut cel puţin un episod neplăcut legat de apă, în primii ani de viaţă. Netratată, ablutofobia poate duce la dezechilibre severe şi chiar la depresie.
Este mai des întâlnită în rândul femeilor
Ca şi în cazul altor fobii, ablutofobia îşi are originile într-o traumă petrecută în trecut, în copilărie, eveniment în urma căruia persoana în cauză a rămas profund marcată şi şi-a dezvoltat anumite mecanisme de autoapărare. Practic, această frică se manifestă printr-o respingere categorică a oricărui contact cu apa. Chiar dacă pare neobişnuită, ablutofobia este foarte severă şi poate avea consecinţe grave în timp, dacă nu este tratată. Acest dezechilibru se poate manifesta în mai multe feluri, de la frica de a face duş, baie în mare, activităţi pe apă (înot, plimbări cu barca), până la orice formă de spălare a corpului, iar anxietatea se poate extinde până la a intra în contact cu stropii de ploaie. De regulă, ablutofobia nu se diagnostichează în primii ani de viaţă, pentru că, cei mai mulţi copii evită sau fug de contactul cu apa, iar o identificare clară ar fi aproape imposibilă şi irelevantă. Dar dacă teama persistă mai mult de şase luni, se poate vorbi de ablutofobie şi, conform statisticilor, cei mai mulţi pacienţi se regăsesc în rândul femeilor. Există şi situaţii când temerile ne ajută să ne adaptăm mai bine anumitor situații și să răspundem în cel mai bun mod posibil în momente de cotitură. Însă, în cazul ablutofobiei, teama de baie nu ajută pacientul să iasă dintr-un impas sau să se adapteze adecvat unei acţiuni.
Un episod de înec poate fi o cauză
La prima vedere, poate părea o frică ciudată sau greu de imaginat că o persoană nu vrea să se spele pentru că îi este teamă, dar este o realitate cât se poate de adevărată, tristă, care, din păcate, ascunde momente întunecate. Psihologii explică faptul că un episod de înec în copilărie poate atrage după sine, în timp, atât fobia de apă, cât şi frica excesivă de a se spăla. De asemenea, acest dezechilibru se poate dezvolta şi din fricile altor oameni. Dacă un părinte sau o rudă apropiată suferă de această fobie, copilul e posibil să fi internalizat reacţiile adultului de la acea vreme şi să se fi dezvoltat odată cu ele. Pacientul diagnosticat cu ablutofobie nu poate explica frica pe care o trăiește atunci când este nevoit să se scalde. Așa că, o astfel de persoană, care trebuie să se spele, începe să simtă disconfort în zona ochilor, să tremure la contactul cu apa, indiferent de temperatura ei, gura începe să i se usuce, iar aceste simptome nu pot fi explicate sau gestionate.
Apar senzaţii de greaţă
Cei care suferă de ablutofobie simt o creştere agresivă a activității sistemului nervos central. Pot apărea senzaţii de greață, amețeli și slăbiciune sau instabilitate a membrelor. Ca şi în cazul altor frici, ablutofobia se tratează prin terapie individuală, cât mai repede, pentru a nu lăsa spaţiu şi timp ca acest dezechilibru să pună stăpânire pe întregul organism. Pacientul este încurajat să îşi examineze frica şi să înlocuiască gândurile negative cu mesaje pozitive, încurajatoare. Acesta trebuie să înveţe să îşi accepte viaţa, spun specialiştii, iar un prim pas este adaptarea la mediul în care trăieşte şi la nevoile organismului, printre care este şi apa. Mai exact, să poată să stea în baie în timp ce curge apa, sau să dea drumul robinetului de la chiuvetă, fără nicio temere. Scopul acestor teste este acela de a încerca controlarea fricii prin înfruntarea ei, cu ajutorul relaxării şi prin folosirea gândirii şi a percepţiei învăţate în timpul terapiei.
Partea emoţională este rău afectată
Frica de apă este una dintre cele mai întâlnite fobii şi, din păcate, atrage după sine şi alte situaţii greu de gestionat sau de acceptat. De aceea, specialiştii recunosc faptul că frica de apă este unul dintre motivele cele mai întâlnite pentru care unii pacienţi ajung la psiholog. Dacă la prima vedere, par nişte stări inofensive, în realitate, aceste temeri, aparent, inexplicabile, pot lua forme severe şi dimensiuni îngrijorătoare, ce vor afecta întregul organism. Partea emoţională va avea cel mai mult de suferit, iar pacientul va avea dificultăţi de adaptare, de integrare în societate, pentru că, o dată, este conştient de faptul că este diferit şi ar putea fi marginalizat şi, în al doilea rând, cei din jur îl pot vedea drept un ciudat şi se vor feri de interacţiunea cu el.