de Simona Soare Ghișea şi Florica Pintea
Unii pacienți care au trecut prin infecția cu noul coronavirus au experimentat un simptom neobișnuit la câteva luni după ce s-au vindecat: pierderea dinților. Experții în sănătate la nivel mondial trag un semnal de alarmă și mai multe studii despre noua sechelă sunt în derulare. Medicii stomatologi sunt de părere că virusul conduce de fapt la înrăutățirea unor boli dentare preexistente, aspect ce poate implica, în lipsa tratamentului corespunzător, chiar și căderea dinților. Despre complicațiile și soluțiile stomatologice în acest sens ne-a vorbit doctorul Ionuț Leahu, medic specialist implantolog și fondator al clinicilor dentare „Dr. Leahu”.
„Inflamațiile gingivale, cel mai des întâlnite”
- De ce afecțiuni stomatologice suferă persoanele care au trecut prin infecția cu virusul SARS-CoV-2?
- În cazul pacienților care au trecut prin infecția cu virusul SARS-CoV-2, printre afecțiunile stomatologice care pot să apară la nivelul cavității bucale se numără inflamațiile gingivale, sensibilitatea dentară și ulcerațiile. De asemenea, pacienții în cauză se pot confrunta și cu sindromul gurii uscate, ca urmare a stresului și anxietății provocate de perioada dificilă prin care trecem cu toții.
- Din ce cauză? Cum poate deteriora COVID-19 sănătatea orală?
- În cavitatea orală, în salivă, există o enzimă, în cantitate mai mare decât se întâlnește la nivelul plămânilor, care ajută virusul să pătrundă la nivelul organismului gazdă. Prezența acestei enzime agravează simptomele în cazul persoanelor care se infectează cu virusul SARS-CoV-2. Vorbim în principiu despre inflamații gingivale, acestea sunt cel mai des întâlnite.
„Stresul și teama au declanșat bruxismul”
- Cum își pot da seama cei care au coronavirus că le este afectată sănătatea orală, astfel încât să se poată interveni la timp?
- Din cazurile pe care le-am întâlnit, pot spune că pacienții infectați cu noul coronavirus s-au confruntat cu modificări de culoare sau de formă ale gingiei, sensibilitate dentară crescută, sângerări gingivale abundente în timpul periajului dentar, disconfort în momentul masticației. Totodată, stresul cauzat de această perioadă și teama de infectare cu virusul SARS-CoV-2 au declanșat bruxismul, care se traduce prin scrâșnirea dinților în timpul somnului sau chiar în timpul zilei. Încleștarea frecventă a dinților poate determina o abrazare a acestora, fisuri dentare și sensibilitate accentuată.
- Problemele dentare în urma COVID-19 apar pe fondul unor afecțiuni preexistente?
- Afecțiunile preexistente, de la cele mai simple, de exemplu, tartru, placă bacteriană, până la gingivită și boală parodontală, au tendința de a se agrava în această perioadă. Acest lucru se întâmplă, pentru că pacienții amână rezolvarea problemelor dentare și nu conștientizează importanța igienei orale și a vizitelor la stomatolog. Pe de altă parte, aceștia întrerup tratamentele în curs. În cazul persoanelor care prezintă tartru, placă bacteriană, există posibilitatea de apariție a unor ulcerații la nivelul cavității bucale. Disconfortul cauzat de ulcerații îngreunează masticația, duce la o selecție atentă a alimentelor și la o masticație unilaterală. Toate acestea pot crea anumite dezechilibre la nivelul danturii.
„Procedura a constat într-o curățare în profunzime a cavității orale”
- Cu ce probleme au venit pacienții la cabinetul dumneavoastră, după ce s-au vindecat de coronavirus?
- Probleme dentare deja existente se pot agrava ca urmare a unei infecții cu SARS-CoV-2. Am avut, de exemplu, chiar un pacient cu boală parodontală în stadiu avansat, afecțiune pe care am reușit să o oprim din evoluție, care era ținută sub observație. După infecția cu virusul SARS-CoV-2, a prezentat anumite modificări la nivelul gingiei. În urma controlului, am putut observa că stadiul avansat al bolii parodontale, pe care reușisem să îl facem să stagneze din evoluție, s-a transformat într-un stadiu acut, după infectarea cu virusul și tratamentul administrat pentru acesta. Virusul afectează și circulația sângelui, iar în cazul tratamentului se utilizează anticoagulante.
- Ce i-ați recomandat acestui pacient?
- Pacientului despre care vă vorbesc i-au fost administrate anticoagulante, iar acesta s-a prezentat ulterior la cabinetul stomatologic, unde am putut observa că lucrurile au scăpat de sub control. Procedura stomatologică a constat într-o curățare în profunzime a cavității orale, un tratament cu laser. Pentru păstrarea rezultatelor obținute, pacientului i s-au recomandat menținerea unei igiene orale riguroase acasă și respectarea vizitelor periodice la dentist.
„Am observat o evoluție a bolii parodontale”
- În presa internațională, au fost prezentate cazuri de persoane care și-au pierdut un dinte sau mai mulți, după câteva luni de la infecția cu SARS-CoV-2. Cum este posibil?
- În lipsa tratamentului adecvat, se poate ajunge la pierderea dinților. De pildă, în cazul pacientului infectat cu SARS-CoV-2 am observat o evoluție a bolii parodontale, de la un stadiu avansat, la unul critic. Sigur că nu putem vorbi despre pierderea dinților în acest caz, deoarece pacientul a venit la timp la control și a primit tratamentul necesar pentru a stopa din evoluție boala și a menține dinții naturali pe arcadă. Însă, dacă pacientul ar fi așteptat mai multe luni de la infecția cu SARS-CoV-2 până să se prezinte în cabinetul stomatologic, atunci ar fi existat posibilitatea pierderii unuia sau chiar a mai multor dinți.
- Ce soluții există pentru evitarea căderii dinților?
- Recomand vizita la medicul dentist imediat după repetarea testului COVID-19 și primirea rezultatului negativ. În acest fel, putem diagnostica pe loc orice afecțiune stomatologică și putem acționa la timp, până să se ajungă la durere ori la pierderea dinților.
„Prevenţia este întotdeauna cel mai bun remediu“
- Există metode prin care ne putem proteja sănătatea cavității orale, astfel încât să nu existe sechele în cazul unei infectări cu noul coronavirus?
- Cu cât acordăm o atenție mai mare periajului dentar și mijloacelor adjuvante de curățare, cu atât vom diminua riscurile apariției afecțiunilor din sfera cavității orale. Periajul dentar se face de cel puțin două ori pe zi, dimineața și seara. Este importantă și folosirea mijloacelor adjuvante de curățare, precum ața dentară, apa de gură, dușul bucal. Astfel, pacienții se vor asigura că sunt îndepărtate toate resturile alimentare și bacteriile din zonele inaccesibile periuței dentare. Recomand și utilizarea periuțelor interdentare. Totodată, vizitele la medicul stomatolog, de două ori pe an, sunt absolut necesare pentru realizarea unui control de rutină și, în funcție de nevoie, realizarea unei igienizări profesionale în cabinet. Prevenția este întotdeauna cel mai bun remediu. În cazul pacienților cu bruxism, pe lângă tratamentul stomatologic, este posibil să fie necesară și intervenția psihologului.
- Cum pot cei care suferă în prezent de această boală infecțioasă să aibă grijă de dantură?
- Igiena orală corectă reprezintă un prim pas și în contextul unei boli infecțioase prezente în corp. Aceasta presupune o rutină zilnică de curățare a întregii cavități bucale, atât a dinților, cât și a limbii, gingiilor și obrajilor. După infectarea cu SARS-CoV-2 și vindecare, se impune o vizită în cabinet pentru o evaluare detaliată a cavității orale.