de Dana Buzăianu

Mihaela Moise (medalion) este unul dintre medicii care s-au realizat pe plan profesional în afara țării. A plecat acum 12 ani împreună cu viitorul soț, medic și el, pentru un stagiu de şase luni în Franța. S-au adăugat apoi ani, care, încet-încet, le-au construit viața departe de țară. Deși copiii lor s-au născut în Franța, iar munca le este apreciată și valorificată acolo din toate punctele de vedere, Mihaela spune că „decizia de a pleca definitiv din România nu a fost luată niciodată”, iar acum profesează ca medic internist la „Clinique Medico-Chirurgicale Saint Faron”, la 60 de kilometri de Paris. În discuția avută cu ea, am încercat să găsim plusurile și minusurile gestionării pandemiei în țara noastră și ce ne desparte de sistemul medical francez.

„Cazurile severe la tineri ne-au arătat că nu este un virus banal”

- S-a împlinit un an de la declanşarea pandemiei în toată lumea. Cum s-a primit în Franța vestea răspândirii coronavirusului?

- Cred că destul de relaxat. Să ne amintim că, totuși, s-a luat decizia să se continue alegerile locale și, în afară de asta, au fost mai multe situații când francezii au preferat să iasă să se plimbe pe malul Senei, decât să respecte consemnele de a-și lua măsuri de distanțare socială.

- Iar în lumea medicală?

- A fost aceeași situație, dar din alte motive. S-a știut foate puțin și informațiile legate de virus au fost destul de reduse. S-a spus că măștile nu-și au rostul, decât dacă sunt pacienți bolnavi. Or, acum se știe că și purtătorii asimptomatici pot da boala. S-a spus: „populația Italiei este o populație îmbătrânită, cazurile sunt, în special, la bătrâni, de unde și rata mare de mortalitate”. Și abia după ce au început să fie mai multe cazuri în Franța, am văzut că sunt destule situaţii și la tineri, unele severe, cu deces în final, ceea ce ne-a arătat că nu este un virus banal.

„Francezii au cultul examenului medical”

- În România au fost mulți oameni nemulțumiți de asprimea regulilor de la începutul pandemiei. Crezi că s-a exagerat cu aceste decizii?

- Din punctul meu de vedere, nu. Eu cred că asta a salvat România de primul val. Cred că s-au luat măsurile care trebuiau și exact la timp, făcând, așa, o comparație cu ce măsuri s-au implementat aici. Mai trebuie ținut cont de faptul că sistemul medical românesc este foarte fragil și, deci, e normal să iei în calcul tot ce e necesar pentru a preîntâmpina un val mare de oameni bolnavi dintr-o dată, deoarece avem un număr mai mic de locuri în secțiile de terapie intensivă, iar mijloacele de tratament și aparatura sunt mai reduse.

- Au francezii, în comparație cu românii, altă atitudine când vine vorba despre a respecta deciziile autorităților?

- La modul general, da. Pentru că francezii sunt, totuși, complianți. E drept că ei sunt ajutați de sistemul lor de sănătate și de sistemul de securitate socială în general.

- În ce sens sunt ajutați?

- Aici au acces foarte mare la mijloace de investigație. Oamenii nu așteaptă să aibă o anume simptomatologie ca să se prezinte la medic. Au cultul examenului medical aș putea spune, a accesului la investigații, la tratamente. Oamenii vor să fie tratați.

„În Franța se tratează doar pacientul simptomatic”

- Se tratează diferit coronavirusul în Franța? Tu ai mai ținut legătura cu alți colegi care profesează în România.

- Da, se tratează diferit. În primul rând, văd că acasă din nou s-au înrădăcinat niște tratamente care au fost declarate, imediat după primul val, ineficiente. Care sunt medicamente scumpe, în afară de hidroxiclorochină, dar nu avem să le dăm oxigen. Este o discrepanță extraordinară și nu înțeleg acțiunea nici pe plan managerial, nici pe plan medical. Din surse sigure știu că la Spitalul Clinic Județean din Constanța, pe secția de medicină internă, erau, la un moment dat, în perioada pandemiei, şapte bolnavi într-un singur salon, iar pe toată secția existau doar patru concentratoare de oxigen: două mobile şi două fixe. Să ne imaginăm câți pacienți aveau acces.

- Ce se face în Franța în momentul în care un bolnav ajunge la spital cu coronavirus?

- În linii mari, în Franța se tratează doar pacientul simptomatic. Cei care sunt ușor simptomatici se tratează doar cu medicamente care au legătură cu simptomele lor (paracetamol, pentru febră). Dacă un pacient are o formă medie spre severă, va fi internat. De cele mai multe ori se administrează anticoagulante preventiv, în anumite situații, și dexametazonă. Nu se dă același tratament pentru toată lumea, se adaptează de la caz la caz și se internează doar pacientul care are nevoie de oxigen, de spitalizare, de supraveghere mai riguroasă.

„Au fost într-o zi 60.000 de teste pozitive și peste 800 de decese”

- În acest moment, capacitatea ATI din România este la limită. În Franța cum este?

- Numărul cazurilor este și aici foarte mare. La un moment dat, au fost într-o singură zi 60.000 de teste pozitive și peste 800 de decese. În unele județe, locurile în reanimare tind sau chiar sunt saturate. Este cazul zonei Île-de-France, unde a început să fie nevoie de reorientarea pacienților spre alte spitale unde sunt încă locuri disponibile. Pentru moment nu suntem în stare de urgență, dar sunt anumite restricții ca în starea de urgență. De exemplu, după ora 18:00 nu avem voie să ieșim din casă decât pentru anumite motive bine precizate.

- Care sunt deosebirile principale dintre sistemul medical românesc și cel francez?

- Prima deosebire ar fi accesul la mijloacele de investigare și la diferite tratamente. Este o diferență uriașă față de cum este în România și îmi permit să zic lucrul acesta, pentru că sunt în contact cu foști colegi care practică medicina în ţară și când mai discut de câte un caz și compar cu ce pot face eu aici și ce pot face ei acolo, îmi dau seama că sunt foarte, foarte în urmă. Sunt câteva centre și la noi în țară care sunt destul de bine actualizate, problema este că nu toți românii se pot trata în acele centre.

„În Franţa, nu se dă același tratament pentru toată lumea, se adaptează de la caz la caz și se internează doar pacientul care are nevoie de oxigen, de spitalizare, de supraveghere mai riguroasă“

„Ar trebui chiar să «ne grăbim» să ne vaccinăm“

- Cum se desfășoară procesul de vaccinare în Franța?

- În prezent sunt aproape 5 milioane de persoane vaccinate cu o primă doză, iar dintre acestea, aproape jumătate au primit și a doua doză. Deci da… Procentual nu stăm deloc bine. Practic mai puțin de 3% din populație a primit doză completă de vaccin.

- Ar trebui să ne sperie vaccinul împotriva coronavirusului?

- Este normal să ne punem întrebări în contextul atâtor elemente necunoscute cu care am venit în contact în ultima vreme. Cotidianul fiecăruia dintre noi a fost schimbat. Așa că teama inițială a fost justificată. Însă, după ce comunitatea științifică s-a străduit să explice atât de bine mecanismul de acțiune al vaccinului și să răspundă concis la cele mai mari temeri ale noastre, consider că nu mai avem de ce să ne fie frică de acest vaccin. Ar trebui chiar să „ne grăbim” să ne vaccinăm în speranța că această perioadă dificilă va lua sfârșit.

„Eram însărcinată în 3 luni când m-am îmbolnăvit“

- Francezii plătesc mai mult la asigurările medicale?

- Indiferent cât plătesc românii, din păcate, banii pentru sistemul de sănătate sunt băgați laolaltă în toate celelalte impozite și doar un procent foarte mic este redirecționat către sănătate. Problema nu vine din cât plătesc oamenii, cred eu, ci din cât la sută din suma plătită se întoarce în spital.

- Ai simțit această boală din propria experiență...

- Da. M-am îmbolnăvit în timpul primului val. A fost destul de greu de suportat boala pentru că, la momentul respectiv, eram însărcinată în 3 luni și a fost o perioadă dificilă. De la mine s-a îmbolnăvit apoi și soțul meu, și părinții lui, care erau în acea perioadă la noi în vizită. Fetițele mele nu au avut simptome, dar socrul meu a făcut o formă destul de severă și a avut nevoie de spitalizare. Așa că am simțit boala asta pe propria piele, dar trebuie să ne păstrăm optimismul și speranța că această pandemie va trece.