de Carmen Ciripoiu şi Adrian Barna
Boala Behcet a fost descrisă pentru prima dată în anul 1937 de dermatologul și profesorul Hulusi Behçet drept o „patologie interdisciplinară, multisistemică, de origine obscură”, care apare mai frecvent în ţările de pe traseul „Drumului Mătăsii”, respectiv Siria, Irak, Iran, Kârgâzstan, Turkmenistan, Kazakhstan, Uzbekistan, Afganistan, India, China, Coreea, Japonia, motiv pentru care este cunoscută ca și „Boala «drumul mătăsii»”. Cum puteți face faţă acestei afecțiuni, aflați în rândurile de mai jos.
Nu este contagioasă, dar nu poate fi prevenită
Chiar dacă nimeni nu a putut până acum să descopere adevărata cauză a apariției bolii Behcet, cercetări recente au sugerat că în dezvoltarea afecțiunii pot avea un rol important factorii genetici. Sindromul este asociat cu o predispoziție genetică în special la pacienții care provin din bazinul Mediteranean și Orientul Îndepărtat, dar au fost raportate și cazuri de familii care suferă de această boală. Sindromul Behcet nu este contagios dar, din nefericire, nu poate fi prevenit. Este de remarcat faptul că toate criteriile de diagnostic sunt atinse înaintea vârstei de 18 ani la aproximativ 3%-8% din totalul pacienţilor. În general, vârsta de debut a bolii este de 20-35 de ani, maladia distribuindu-se în mod egal între femei și bărbați, însă este de obicei mai severă la bărbați.
Afectează grav ochii, cauzând pierderea vederii
În ceea ce privește simptomatologia bolii, primul semn îl constituie ulcerațiile bucale care, spun specialiștii, apar la aproape două treimi dintre pacienți. E vorba fie despre ulcerații mici, dar multiple, care se aseamănă cu cele din aftele recidivante, dar e posibil ca pacientul să întâmpine și ulcerații mari care sunt foarte greu de tratat. De asemenea, pot apărea ulcerațiile genitale. Nu în ultimul rând, sindromul Behcet afectează și pielea și astfel pot apărea leziuni nodulare, roșiatice, dureroase, care se localizează, de obicei, pe gambe. Cea mai gravă manifestare a bolii o constituie însă afectarea oculară, întrucât boala implică ambii ochi la majoritatea pacienților. Specialiștii spun că ochii încep să se îmbolnăvească în primii trei ani de la debutul bolii, există și reactivări, iar după fiecare reactivare se produc anumite leziuni ale structurilor oculare, cauzând pierderea treptată a vederii.
Se pot dezvolta și probleme neurologice
La o proporție de 30%-50% dintre pacienți inflamația provoacă la nivelul articulațiilor atât tumefiere, cât și durere, rigiditate, iar mișcările pot fi limitate. Din fericire, aceste efecte durează doar câteva săptămâni și pot dispărea de la sine. Chiar dacă acest lucru se întâmplă mai rar, pacienții pot dezvolta și probleme neurologice. În aceste condiții, se pot instala convulsiile, hipertensiunea intracraniană, adică o presiune crescută în interiorul craniului, dar și dureri de cap care sunt asociate cu tulburări de echilibru sau de mers. Au existat și cazuri în care suferinzii de Behcet au avut probleme psihiatrice. Oamenii de știință susțin că în această boală sunt implicate toate vasele din organism, indiferent de dimensiunea pe care o au, din acest motiv sindromul Behcet este privit ca o „vasculită a vaselor cu dimensiuni variabile”. Cât privește problemele gastrointestinale, acestea s-au găsit mai ales la pacienții din Orientul Îndepărtat și se manifestă prin flatulență, greață, diaree, balonare și anorexie, dar se poate instala și inflamarea mucoasei digestive și raraori ulcerații aftoase. Afectarea pulmonară se poate manifesta sub forma tusei, cu sau fără sânge, febrei, dilatărilor vaselor de sânge cu risc de ruptură și hemoragie pulmonară sau a pleuritei (acumulare de lichid în învelișul plămânilor).
Testul cutanat al patergiei este important pentru diagnostic
Pentru că sindromul Behcet este o boală complicată, atât diagnosticarea, cât și tratamentul necesită implicarea mai multor specialişti, respectiv a medicului oftalmolog, dermatolog şi neurolog. Diagnosticul este în primul rând unul clinic, dar poate dura între unu şi cinci ani până când boala poate fi descoperită. Inclus în criteriile de diagnostic acceptate la nivel internaţional este testul cutanat al patergiei, extrem de important în aflarea bolii. Testul cutanat al patergiei constă în înțeparea interioară a antebrațului cu un ac steril. Intervenția este foarte puțin dureroasă, iar reacția locală este evaluată după 24-48 ore. De asemenea, trebuie detectate anemia moderată și o creștere a numărului de celule albe din sânge. Oamenii de știință susțin că boala poate intra în remisie, dar poate avea şi reactivări, cu alte cuvinte, poate fi controlată. În cazuri rare, sindromul Behcet poate fi fatal, mai ales dacă există ruptura arterelor pulmonare sau a altor anevrisme periferice, afectare severă a sistemului nervos central, ulcerații și perforații intestinale. Frecvenţa controalelor depinde de activitatea bolii şi de medicaţia folosită.
Evitaţi statul în picioare prelungit şi adoptaţi o dietă bogată în calciu
Fiind o boală cu cauză necunoscută, nu există un tratament specific. Mai mult, sunt și pacienți care nu au nevoie de terapie. Printre principalele medicamente folosite se numără colchicina, utilizată pentru orice manifestare a acestui sindrom, dar și corticosteroizii, eficienți în controlul infla- mației. Extrem de important în vindecarea bolii este tratamentul local pentru ulcerațiile bucale și genitale. Din nefericire, efectul secundar frecvent al tratamentului cu colchicină este diareea, dar acest medicament poate determina și o scădere a numărului de globule albe sau de spermatozoizi. Și tratamentul cu corticosteroizi are efecte secundare, constând în diabetul zaharat, hipertensiunea arterială, osteoporoză, apariţia cataractei şi încetinirea creşterii. În general, tratamentul este oprit după o durată minimă de doi ani sau o dată ce pacientul se află în remisie timp de doi ani. Dacă boala este ușoară, fără o complicație majoră a ochilor sau a organelor, suferinzii pot duce o viață normală. Chiar și așa, cei cu sindromul Behcet trebuie să-și limiteze activitățile fizice și să evite statul în picioare prelungit. Se recomandă o dietă sănătoasă, din care să nu lipsească proteinele și alimentele bogate în calciu și vitamine. Atenție! Supraalimentarea trebuie evitată la pacienții care iau corticosteroizi, deoarece aceste medicamente pot crește pofta de mâncare.